Social

Vulcanii noroioși de la Monor, tot în noroi

În rezervația naturală ”La Gloduri” din comuna Monor, unde se află vulcanii noroioși, se ajunge deocamdată trecând prin grădinile oamenilor. Administrația locală a depus un proiect de finanțare prin Programul ”Anghel Saligny” ca să amenajeze o punte pietonală, un drum de acces, alee și parcări, însă deocamdată nu i s-a aprobat.

Investiția ar fi de 1,1 milioane de lei cu TVA și ar presupune realizarea unui acces din DJ 154 și a unei punți pietonale spre vulcanii noroioși. De la bugetul de stat s-a cerut suma de un milion de lei, diferența de 136.000 de lei urmând să fie asigurată din bugetul local. Până acum însă, nicio veste de la București, spune primarul Ioan Cira.

”Zona este în patrimoniul național și, de multe ori, am vizitatori și vă spun sincer că mi-i rușine să-i trimit prin grădini pe la oameni ca să ajungă până la ei. Într-adevăr că nu-s ei cum o fost acum câțiva ani, dar, dacă vine omul și vrea să-i viziteze, eu trebuie să îi asigur toate condițiile ca să ajungă la ei. Deocamdată mi s-au aprobat numai străzile pe Anghel Saligny și ce mai am de asfaltat în comună, vulcanii, nu. Aștept și eu un răspuns. Din bugetul local nu îmi pot permite să fac pentru că am prevăzut o punte peste râul Luț, undeva un parc la moară, pe un teren proprietate publică a noastră, un părculeț frumos pentru copii. Mai mult vor veni copiii în vizită”, a spus primarul Ioan Cira.

Vulcanii noroioși de aici nu sunt la fel de spectaculoși ca acei din zone consacrate, cum ar fi Buzău. Intervenția omului precum și faptul că pe aceste locuri animalele pasc în voie au făcut ca locul să se mai niveleze.

Vulcanii noroioși de la Monor se află la 42 de km de Bistrița, pe malul stâng al părăului Luț. Rezervația este de tip geologic și se întinde pe suprafață totală 2 ha, fiind o zona mlăștinoasă cu vulcani noroioși stinși și parțial activi, datorită ieșirii gazului metan din adâncimi. Activitatea vulcanilor se întețește în perioadele de ploi abundente și degajare mai intensă a gazelor.

1 comentariu

  • Foarte bine 👍🏻, acuma la acțiune… la construirea pasarelei și amenajarea locului pentru a-și putea primi vizitatorii.

    9
    5
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.