Actualitate Social

Fostul prefect Ani Bob, în Consiliul Ştiinţific al Parcului Naţional Munţii Rodnei

Fostul prefect Ani Bob face parte din Consiliul Ştiinţific al Parcului Naţional Munţii Rodnei în calitate de jurist, prezenţa sa în acest for fiind salutată de directorul Administraţiei Parcului, Doina Jauca, întrucât, până acum, din organism făceau parte doar geografi, silvicultori şi biologi care nu aveau suficiente cunoştinţe juridice.

Directorul Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei Doina Jauca a salutat, miercuri, prezenţa în Consiliul ştiinţific a fostului prefect Ani Bob, jurist de profesie, întrucât, a spus ea, există diverse litigii pe care APNMR le are cu terţi, iar membrii Consiliului nu au suficiente cunoştinţe juridice pentru a face faţă situaţiilor de acest fel.

„Consiliul ştiinţific al Parcului Naţional Munţii Rodnei e alcătuit din cercetători, silvicultori, biologi, iar prezenţa unui jurist era imperios necesară. De asemenea, ne bucurăm şi de faptul că Emil Mănăşturean, şeful Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bistriţa, ni se alătură întrucât sunt şi multe probleme de cadastru pe care trebuie să le discutăm cu un specialist”, a declarat Doina Jauca în cadrul Colegiului Prefectural.

La rândul lui, prefectul Ioan Ţintean i-a spus directoarei APNMR că are tot sprijinul său şi al USL.

„De când am ajuns la guvernare, am decis, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, şi al PSD că nu vom înlocui conducerea APNMR fiindcă noi credem că în fruntea ei este un specialist. Nu considerăm că această structură trebuie politizată”, a spus Ioan Ţintean.

Prefectul i-a cerut Doinei Jauca să invite întreg Colegiul Prefectural în Parcul Naţional Munţii Rodnei la o şedinţă viitoare, iar Doina Jauca a propus ca loc de desfăşurare a întrunirii zona de creastă.

Cristiana Sabău

3 comentarii

  • Este o doamna cum nu, alta peste şapte judeţe. Desteaptă, frumoasă, incoruptibilă. Ferice de părinţii dânsei de la Ciceu-Poieni, comuna Căianu-Mic, că au crescut-o atât de bine, ca urmare, oraşul Bistrita în care s-a născut, nu a putut să o abată de la cele bune.
    Astfel de oameni publici ne trebuie. Sunt sigură că nu va ingădui furtul de marmură şi altele din Parcul Rodnei.
    Luise

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.