În Parcul Național Munții Rodnei, florile roz ale bujorului de munte oferă o priveliște de excepție. Cel puțin două săptămâni, ”raiul roz” va putea fi văzut în toată splendoarea.
”Cel puțin două săptămâni de acum încolo, dacă timpul va ține cu noi, vă puteți bucura de minunatele flori roz ale rhododendronului (bujorul de munte). Vă așteptăm cu drag în Parcul Național Munții Rodnei și nu uitați să aveți echipament adecvat și să nu uitați bunul simț acasă”, transmite Administrația Parcului Național Munții Rodnei.
Bujorul de munte este una din cele mai rare plante ale munților. Originar din zonă Balcanilor, în România se întâlnește în zona Carpaților, la altitudini înalte, în tufe dese cu înălțimea de 20-25 cm. Bujorul de munte mai este numit și smârdar și face parte din genul botanic Rhododendron, gen extrem de variat ce cuprinde diferite specii care cresc doar la altitudine înaltă și se extind din Himalaya, Caucaz, Carpați până în Munții Alpi și Pirinei.
În prezent bujorul de munte este una din plantele aflate pe cale de dispariție și este protejat de elege. Culegerea, ruperea sau deteriorarea tufelor se pedepsește cu amendă piperată. Planta crește foarte greu, ramurile deteriorate de cele mai multe ori mor sau se regenerează foarte greu. Tufele de pe crestele Carpaților au vârste de 30-40 de ani, timp în care abia ating înălțimea maximă. Smârdarul este peren și își păstrează frunzele verzi tot timpul anului. Planta este foarte delicată și are nevoie de o sumă de condiții pentru a se dezvolta şi de lumină dimineața, umiditate, sol bogat și o altitudine foarte precisă.
Bujorul de munte înflorește în iunie și are o aromă asemănătoare cu a vișinelor. Florile conțin aminoacizi esențiali organismului, și în general, se administreaza sub formă de infuzie, dar există risc crescut de a produce intoxicații grave, dacă este cât de puțin supradozat.
Fauna și flora montană, a fost creată, întreținută de sute de ani, datorită păstoritului, păsunatului atât de animale domestice, cât și sălbatice. Doar când a intervenit știința și animalele super dotate, atunci a suferit. Văd că în situația bujorilor, super-protejați, interesul a scăzut, fără o Anuță desculță cu flori în mânuță. Eu zic să-i dea banii înapoi, plătiți pe amendă și să mai facă o tumbă Anuța, sau cu Vasilică cu mustață și să vezi interes, turiști…no, numa zâc, dar în tăt rău-i ș-un bine.
Rododendronul este bujorul de munte ocrotit prin lege, dar se poate culege floarea ei pentru ceai..!
sa vina narcisa motofelea cu banda dupa ea sa ne traga o cantare pentru cititorii carcotasi.