Sport

Care sunt cei mai rapizi poștași din județ. Cum au fost desemnați

Poștașii din Bistrița-Năsăud au dovedit că pot duce corespondența la destinație în timp record chiar și pe timp de caniculă. Mai multe doamne decât domni au străbătut cât au putut de repede aleile Parcului Regele Mihai I în faza județeană a concursului ”Marșul Factorilor Poștali”. Conducerea Oficiului Județean de Poștă le-a oferit premii în bani celor mai rapizi.

Marșul Factorilor Poștali a început la ora 10.00, în Parcul Regele Mihai I, iar startul a fost luat de 15 factori poștali din tot județul. Doamnele au avut de străbătut într-un ritm cât mai alert 3 km, iar domnii 5 km.

Marșul Factorilor Poștali este o competiție de tradiție, la ediția a 43-a anul acesta. În fiecare an se desfășoară faze județene, iar câștigătorii, atât la femei, cât și la bărbați, participă la faza națională care anul acesta o să fie una de mare amploare la Alba Iulia în 4-6 august. managementul companiei intenționează să facă o mare sărbătoare, invitând pe lângă participanți și mulți diriginți din unitățile poștale. Câștigătorii de la faza națională vor participa la Balcaniadă. Anul acesta, am reușit să atragem un sponsor, C.A.R. Acces, care ne-a oferit 2500 de lei, iar majoritatea banilor îi direcționăm spre premiile pentru concurenți plus o mică atenție pentru toți concurenții”, a spus Marcel Pop, directorul Oficiului Județean de Poștă Bistrița-Năsăud.

Locul întâi l-a câștigat Adriana Șomfelean, de la Galații Bistriței, care a primit 300 de lei și va participa la faza națională, respectiv Adrian Bumb din Tureac.

Pe locul al doilea s-au situat Livia Tănăsescu și Ioan Molnar (premiați cu câte 200 de lei), iar pe locul al treilea Sidonia Pricoiu și Marius Nimigean (premiați cu câte 100 de lei).

Tot câte o sută de lei au primit cei mai tineri poștași participanți: Ana Andrecuț și Gavrilă Chifa.

Marşul Factorilor Poştali a debutat în 1977, la Bucureşti, şi, în fiecare an, aliniază la start, la fazele judeţene şi naţională, câteva mii de angajaţi ai Poştei Române.

În Bistrița-Năsăud, Compania Națională Poșta Română are peste 220 de angajați.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.