Economie

Încă o fabrică din vechea zonă industrială va fi demolată. Ce se va construi

Încă o fabrică din vechea zonă industrială a Bistriței va fi pusă la pământ, iar în locul ei vor apărea magazine și parcări. Fabrica, înființată în urmă cu aproape cinci decenii, a exportat produse realizate la Bistrița în Germania, Franța, SUA și chiar Japonia.

Este vorba despre Cristiro Bistrița, companie producătoare de sticlă. A fost înființată în anul 1974 și a fost privatizată în 1998, când pachetul majoritar a fost cumpărat de VRG SRL din Bistrița. VRG SRL a vândut ulterior pachetul de acțiuni companiei Art Glas, deținută de Constantin Moraru, care mai deținea și compania producătoare de sticlă Geromed. În anul 2003, Cristiro producea circa 140.000 pahare pe lună, plus 30-40.000 de obiecte mai mari (boluri sau vaze). În anul 2018, activitatea a început să scârțâie, la vremea aceea fiind făcute disponibilizări colective, așa cum Timp Online a scris AICI.

După 1990, firma SC ”Cristiro” SA producea în special sticlărie pentru Germania, Franța, SUA și chiar Japonia. Din păcate însă, în România, industria sticlei s-a prăbuşit.

Conducerea firmei a comandat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ), realizat de o firmă de arhitectură din Baia Mare.

Potrivit documentului, actualele construcții industrale dezafectate și o clădire administrativă vor fi demolate, iar în locul lor va apărea un spațiu comercial, ”care va avea un efect pozitiv la nivel urbanistic, dar şi economic în zonă”.

”Economic, prin P.U.Z.-ul propus se facilitează dezvoltarea economică a regiunii prin dezvoltarea unei zone cu funcțiuni comerciale de calitate, în municipiul Bistrița. Terenul studiat este proprietate privată în suprafață de 23 507 mp, construcția ce se va realiza urmând să aibă funcțiunea de spațiu comercial”, se arată în documentație, unde nu se precizează ce anume se va vinde din zona respectivă.

După toate probabilitățile, aici se va deschide un magazin de bricolaj pentru casă și grădină marca Leroy Merlin.

Etichete

30 comentarii

    • Când va veni adevărată criza , atunci va simțiți Romania pentru că nu mai producem aproape nimic în toate domeniile, multe țări vor cam închide exporturile mai ales pe produse alimentare, atunci va apărea colapsul ,șomajul etc.Inca e foarte bine.Acum vindem tot .

      8
      1
  • Poate se trezeste cineva sa-l faca in zona de nord a orasului unde este nevoie daca tot e politica sa scada traficul. Ar deservi mai bine pe cei care vin din Nasaud si Bargau.

    18
    42
    • @ Assus, Pe strada Simion Mândrescu este locul ideal pentru un cartier rezidențial de locuințe individuale nu pentru centre comerciale.

      42
      2
    • @ Florin U. „Nu mă înnebuni, Nea Nicu?“ Nu e de mirare că orașul e blocat de un an de zile cu o groapă plină de apă fix în buricul târgului dacă ăsta e nivelul șefului Comisiei de Urbanism.

      4
      34
    • Strada Simion Mândrescu este înconjurată aproape în exclusivitate de case vezi aici străzile Traian Vuia, Valentin Raus și pe cealaltă parte a străzii străzile Sorin Pașcu și Lucian Valea. Acolo în cartierul de case nu este locul unui Centru Comercial de tip Leroy Merlin.

      30
      1
    • Vrem şi noi pe strada Simion Mândrescu o pistă de biciclete aşa de frumoasă ca cea de pe strada Drumul Cetății şi deasemenea trotuare.

      23
      0
  • Daca nu mai producem nimic macar sa vina concurenta comerciala.
    Poate mai aseaza preturile.
    Foarte trist.
    Vai de noi,
    Sa ne pregatim sa trecem pe IA.
    Acolo suntem cei mai buni.
    Avem idei avem solutii (verbale) dar …….rezultate 0

    35
    7
    • …corect, „toamna”!
      Asta a fost si la mine prima reactie la stire….
      MACAR DIN PRETUL CONCURENTEI SA CASTIGAM SI NOI CEVA…daca nu va cumpara dedemanul tot!!

      17
      4
    • @ Petra: Tot respectul pentru gandirea ta, dar istoria adevarata si trecutul nostru multi secular spune cu totul alceva. Sa ne intoarcem cateva secole inapoi si sa judecam corect istoria acestui popor atat de incercat si aflat la influenta a cel putin patru imperii( turc, austro-ungar, rus, elen), Toate acestea si-au lasat amprenta aupra constiintei acestui neam si al modului de comportare( acest aspect trebuie explicat si studiad ), aspecte care se observa si in ziua de astazi. Daca in Poloni, Franta, America, etc, Populatiei nu le convine ceva, le pare suspecta o decizie luata, un milion de oameni ies in strada si au o alta parere, iar la noi ceata, totul este O.K. Dupa 1945 peste 60% dintre conationali intrau pe usa din dos de la secu si dadeau note informative si PARAU, DADEAU IN GAT UN AMIC SAU UN PRIETEN. Cu acesti oameni si cu urmasii lor vrem sa facem o Romanie moderna, Europeana. Asa nu se poate. Nu este numai soferul devina, conteaza foarte mult si pasagerul, chiar mai mult decat soferul. Nu vrem sa fim ca sarbul, albanezul, ucrainianu, etc, vrem sa fim strutul, ca tot ii placea lui Cretu acest animal.

      7
      2
  • Se duce încă o fabrică (unde se producea ceva… adică veneau bani) și vine un loc unde se cheltuie ce produc alții (…de regulă Polonia, Cehia, sau mai din vest unde lucrează deja multi români .. țări ale căror conducători ai înțeles de unde vine pe termen lung bunăstarea oamenilor). Pe termen lung e nasol…dar nu ne interesează. Vin alegerile…și iar primim vorbe goale de la TOATE partidele. E bine că se deschide…. vor fi acolo și produse ieftine pentru toți. Produse care se vor strica repede…dar lumea cumpără iar…. și iar…. saracii tot mai săraci…. bogății tot mai bogați.
    Oare se dau tigăi sau mașini de găurit la inaugurare?!

    39
    14
    • pai se duce ca nu mai cumpara nimeni produse facute in tara, fiindca de obicei sunt mai scumpe. si cum toti vrem sa cumparam muuult si divers, cumparam ieftin, de la altii !

      20
      4
    • @Cosmin, stai linistit ca si pe cele pe care scrie Made in Italy ( spre exemplu) tot in Romania sau tari similare sunt fabricate unde mana de lucru e ieftina.

      12
      3
    • Fabrica era dusa demult, se va face regenerare urbana, in locul unor ruine in devenire se va construi ceva nou. Lumea a evoluat, ceea ce se producea in deceniile trecute pe suprafete de hectare in hale industriale acum se produce intr o cladire de sticla din Bucuresti ca valoare in PIB, un oras mic cum e Bistrita are destule „fabrici” care functioneaza doar ca salariile oferite sunt modeste

      22
      9
  • Cam toate capacitățile de producție construite de comuniști au fost distruse și înlocuite cu blocuri și magazine străine cu marfă străină. Nu de alta da să nu facem concurență „neloaială” occidentului. Nu sunt eu nu știu ce naționalist, dar e prea de tot.

    28
    12
    • O buna parte din industria construita de comunisti a devenit nerentabila in anii ’80 in urma crizei petroliere si a terminarii petrolului ieftin din Iran. In loc sa puna lacatul pe intreprinderi (ar fi fost o lovitura prea mare pentru „geniul carpatilor” si probabil sfarsitul lui politic) si sub pretextul platii datoriei externe, Ceausescu a ales sa infometeze poporul roman, sa-l tina in mizerie si sa exporte de cele mai multe ori sub pretul de productie doar pentru a cumpara valuta. Asta e adevarul istoric si economic, restul sunt povesti patriotice pentru prosti

      35
      28
    • …lasa ca v au dat apartamente moka, cupoane si sansa sa o furati prin distrugere in anii de dupa 89!

      17
      5
  • Bistrițeanul are dreptate, însă după numărul de dislikeuri suntem un popor condamnat. Punem botul la toate balivernele celor care ne vor raul. Nu ne interzice nimeni sa deschidem și noi Dedeman in Germania sau Franța. Trebuie doar sa facem lucrurile corect. Dar noi suntem o țară de hoți. Noi nu investim în cercetare. Costul de producție este mai mare in Romania decât într-o țară dezvoltată. Așa nu putem face concurență. Totul este din cauza noastră. Avem mare noroc că mai suntem în UE și ne mai trag aia de mânecă din când în când, de nu era jale pe aici. Eram un fel de Belarus. Ăsta este adevărul. Restul e can can.

    11
    2
  • Locul Zonei Industriale nu este potrivit în mijlocul Bistriței . Zona Industrială trebuie relocată undeva între Sărata şi Sărățel fapt ce ar fi profitabil pentru toată lumea, aşa a făcut Teraplast şi alte compani şi astfel au progresat foarte bine.

    44
    4
    • Cine a vrut sa participe la construirea României a făcut-o. Dau exemplu Traplast-ul. Ce sa întâmplat cu faimosul IMC? Sa împărțit în doua societăți, societate prospera datorita unui om care a pus suflet și sa luptat pentru binele sau și a oamenilor care munceau acolo și una care a închis totul și a fost vândută la fier vechi, pentru ca nu au fost capabili sa ducă mai departe bunăstarea lui, a oamenilor ce munceau acolo și a întregului oraș. Nu UE este vinovată pentru eșecul nostru, ci a oamenilor care pum mâna pe frâiele țării. Dacă nu eram în NATO și UE eram mult mai rău

      4
      2
    • Este necesară construirea în inima orașului a Stadionului de Rugby de pe strada Drumul Cetății pe terenul unde a fost LDP-ul.
      Este în plină desfășurare campionatul mondial de rugby din Franța și noi tot numai la TV ne uităm fiindcă la noi acasă în Bistrița nu avem un stadion unde să vedem și să practicăm acest frumos sport.

      https://timponline.ro/gloria-poli-timisoara-derby-in-superliga-feminina-de-fotbal/

      41
      4
  • Asta-i tata !!!
    Dati la cur de lucru ,magazine cu bulendre si papa multa pentru obezitate.
    Numai sa mai aveti bani la cata oferta cu gioarse din UE si China vin peste voi.
    Nu mai conteaza productia, locuri de munca ,stabilitate in familii etc.
    Sa cumparam sa bantalim prin magazine cu masina direct la casa de marcat.

    3
    30
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.