Inginerul Mihai Bilegan și Clubul Lions Bistrița au obținut premii speciale din partea Societății Române a Horticultorilor pentru organizarea Întâlnirii Internaționale a Pomologilor de la Bistrița. Distincțiile au fost acordate în cadrul Congresului al XIII-lea al Societății Române a Horticultorilor (SRH) care are loc în cadrul Toamnei Horticole Bucureștene.
Studenți, cercetători, fermieri și pasionați de horticultură participă la București la Toamna Horticolă Bucureșteană, în cadrul căreia a avut loc și Congresul SRH care s-a încheiat cu acordarea de premii.
Prof. dr. Florin Stănică, președintele Societății Române a Horticultorilor (SRH), Alteța Sa Regală Principele Radu al României, prof. dr. Gheorghe Glăman, președinte de onoare al SRH, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai Ministerului Culturii și Cultelor, ai Ministerului Educației și Academiei de Științe Agricole și Silvice i-au felicitat pe ing. Mihai Bilegan și Clubul Lions Bistrița pentru organizarea în condiții de excepție a Întâlnirii Internaționale a Pomologilor la care au participat peste 40 de specialiști din cinci țări.
Adaugă comentariu