Actualitate

Specialiști din cinci țări la Congresul Internațional de Pomologie de la Bistrița

Peste 40 de pomologi din Germania, Austria, Olanda, Ungaria și România participă zilele acestea, la Bistrița, la Congresul Internațional de Pomologie, organizat de Clubul Lions Bistrița în parteneriat cu Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură.

Sâmbătă, în Aula Magna a Extensiei Universitare a UBB, au demarat efectiv lucrările congresului în prezența președintelui organizației internaționale a pomologilor, Josef Wittmann, și unor nume mari ale cercetării în domeniul agriculturii în general și pomiculturii în special.

Inițiatorul evenimentului găzduit zilele acestea de Bistrița, ing. Mihai Bilegan, a reamintit că prima întâlnire internațională a pomologilor a fost în 2007, patru ani mai târziu, în 2011, fiind găzduită la Bistrița la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură, tema de atunci fiind ”Cireșul”.

”Au trecut foarte repede 12 ani și suntem la o nouă ediție a acestei întruniri importante. Ne dorim ca și această întâlnire să fie frumoasă și constructivă și aceasta fiindcă avem printre noi somități în domeniul cercetării științifice”, a spus Mihai Bilegan.

El a salutat prezența academicianului Doru Pamfil, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a Academiei Române, de profesie inginer agronom, profesor universitar, fost rector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca în perioada 2008-2016, a prof. univ. dr. Gheorghe Glăman, doctor Honoris Causa, preşedintele Secţiei de Horticultură a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ”Gheorghe lonescu-Siseşti” Bucureşti, prof. univ. dr. Viorel Mitre de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, a prof. univ. dr. Ioana Pop, prorectorul universității clujene, și a prof. univ. Mirela Cordea, conducător de doctorat, de la aceeași universitate clujeană.

Dezbaterile au fost conduse de prof. univ. dr. Viorel Mitre, care a precizat că, în lume, sunt peste 10.000 de soiuri de măr, 6.000 de păr și 3.000 de piersic.

”Nimeni nu le poate cunoaște pe toate, de aceea e foarte importantă lucrarea Pomologia României 1957-2018. Îi mulțumesc personal domnului profesor universitar doctor Honoris Causa Gheorghe Glăman, președinte de onoare al Societății Române a Horticultorilor, pentru tot efortul pe care l-a făcut ca să adune laolaltă informațiile de la toate stațiunile noastre de cercetare și să le aducă la zi. Asemenea opere nu știu când se vor mai crea, pentru că lucrările de zonare și microzonare autentică nu s-au făcut demult, pentru că sortimentele nu sunt actualizate pe zone și soiurile care se comportă bine în sud nu se comportă bine în centru sau vest. Deci lucrările acestea de pomologie dau informații foarte clare și vaste asupra fiecărui soi în parte, iar pentru cei pasionați reprezintă o bibliotecă de căpătâi”, a spus prof. Mitre.

Lucrarea, prezentată participanților în format digital, conține nu mai puțin de 800 de pagini, un volum întreg din cele 10 fiind dedicat în totalitate mărului.

Cercetătorul Ioan Zagrai, doctor în Horticultură, specializat în Genetica şi ameliorarea plantelor horticole, disciplina Ameliorarea plantelor, directorul SCDP Bistrița, a vorbit despre principalele realizări ale acestei importante instituții de cercetare pentru horticultura românească și perspectivele ei, Mădălina Butac despre soiuri și portaltoi românesc creați în ultimii 15 ani la ICDP Pitești – Mărăcineni, iar Ioan Zagrai a vorbit și despre prunul transgenic rezistent la Plum Pox, testat timp de 20 de ani în România. S-a discutat și despre conservarea soiurilor vechi de măr și păr din sudul Transilvaniei.

Interesat de discuții a fost și fostul primar Ovidiu Crețu, prezent în sală, alături de Hans Franchy, preşedintele Asociaţiei Saşilor Bistriţeni din Germania şi Austria HOG Bistritz-Nosen.

În cursul zilei, participanții vor vizita Parcul Perilor Seculari de pe Dealul Cocoș și vor afla mai multe despre Via Transilvanica.

La Congresul Internațional de Pomologie au participat și prof. Marin Ilieș, guvernatorul Lions, dar și Floare Gaftone, secretarul general al municipiului Bistrița și președinte Lions în exercițiu.

Pe holurile Extensiei Universitare a UBB a fost amenajată o expoziție de mere, pere, prune și alte fructe.

Proiectul/evenimentul este finanțat din fonduri alocate de către Primăria municipiului Bistrita pentru anul 2023.

1 comentariu

  • Prntru cei interesati, POMOLOGIA ROMÂNIEI a apărut incepand din 1963, in urmatoarele volume:
    1. Pomologia Republicii Populare Române, Vol. 1 : Istoric-biologie-metode / autorii vol. 1: Gh. Anghel, T Bordeianu, V. Cociu, …; comitetul de redacție al vol. 1: T. Bordeianu, N. Constantinescu, St. Pétérfi, … .- București : Editura Academiei Republicii Populare Române, 1963.
    2. Pomologia Republicii Populare Române, Vol. 2 : Mărul / autorii vol. 2: I. Balacz, St. Bălănescu, D. Blaja, …; comitetul de redacție al vol. 2: T. Bordeianu, N. Constantinescu, … .- București : Editura Academiei Republicii Populare Române, 1964.
    3. Pomologia Republicii Populare Române, Vol. 3 : Părul, gutuiul, moșmonul, scorușul / autorii vol. 3: D. Blaja, S. Bobeanu, I. Bodi,…; comitetul de redacție al vol. 3: T. Bordeianu, N. Constantinescu, M. Costeţchi, … .- București : Editura Academiei Republicii Populare Române, 1964.
    4. Pomologia Republicii Socialiste România, Vol. 4 : Prunul, cireșul, vișinul, cornul / autorii vol. 4: D. Blaja, S. Bobeanu, T. Bordeianu, …; comitetul de redacție al vol. 4: T. Bordeianu, N. Constantinescu, M. Costețchi, … .- București : Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1965.
    5.Pomologia Republicii Socialiste România, Vol. 5 : Caisul – Piersicul / autorii vol. 5: Maria Bobeleac, T. Bordeianu, I. Borza, …; comitetul de redacție al vol. 5: T. Bordeianu, M. Botez, N. Constantinescu, … .- București : Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1967.
    6. Pomologia Republicii Socialiste România, Vol. 6 : Nucul, alunul, migdalul, castanul comestibil / autorii vol. 6: Gh. Bădescu, D. Blaja, Ecaterina Bumbac, …; comitetul de redacție al vol. 6: T. Bordeianu, N. Constantinescu, N. Ștefan, … .- București : Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1967.
    7. Pomologia Republicii Socialiste România, Vol. 7 : Căpșunul – Zmeurul – Murul – Coacăzul – Agrișul – Afinul – Smochinul / autorii vol. 7: A. Bîstrova, A. Botar, M. Costețchi, …; comitetul de redacție al vol. 7: T. Bordeianu, N. Constantinescu, N. Ștefan, … .- București : Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1968.
    8. Pomologia Republicii Socialiste România, Vol. 8 : Soiuri noi și hibrizi de perspectivă / autorii vol. 8: D Blaja, Maria Bobeleac, T. Bordeianu,…; comitetul de redacție al vol. 8: T. Bordeianu, N. Constantinescu, N. Ștefan, … .- București : Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1969.
    9. Pomologia României, Vol. 9 : Soiuri noi de măr, păr, gutui, cireş, vişin, prun şi cais create în România / coord.: prof. dr. h.c. Nicolae Ştefan, prof. dr. h.c. Gheorghe Glăman, dr. ing. Nicolae Branişte … .- Bucureşti : Ceres, 2018.
    10.Pomologia României, Vol. 10 : Soiuri noi de piersic, nectarin, nucifere, specii pomicole noi, arbuşti fructiferi, căpşun şi portaltoi creaţi în România / coord.: prof. dr. h.c. Nicolae Ştefan, prof. dr. h.c. Gheorghe Glăman, dr. ing. Nicolae Branişte … .- Bucureşti : Ceres, 2018.

    19
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS