Economie

Primăria Rodna, condamnată să plătească sute de mii de euro unei firme de construcții

Primăria Rodna trebuie să achite peste 460.000 de euro companiei M.I.S. Grup pentru lucrări efectuate și facturate încă din luna decembrie a anului 2021, orice zi de întârziere atrăgând penalități, potrivit unei sentințe dată de o instanță a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

M.I.S. Grup s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal în luna august a acestui an. În total au fost trei înfățișări, iar în data de 17 noiembrie, instanța s-a pronunțat admițând în parte cererea de ordonanţă de plată formulată de creditoarea societatea M.I.S. Grup SRL împotriva debitoarei Comuna Rodna, prin primar şi, în consecinţă îi ordonă debitoarei să plătească creditoarei, în termen de 10 de zile de la data comunicării prezentei ordonanţe, următoarele sume:

  • 560.671,524 lei, reprezentând contravaloarea penalităţilor în cuantum de 0,1%/zi întârziere aferente perioadei 21.01.2022-27.01.2023, calculate asupra sumei de 1.511.244,75 lei, menţionată în factura nr.64067/22.12.2021;
  • 782.546,22 lei, diferenţă contravaloare lucrări construcţii, conform facturii nr.64158/20.09.2022
  • 391.593,95 lei, penalităţi calculate asupra debitului principal în perioada 21.10.2022 – 9.08.2023, plus în continuare penalităţi în cuantum de 0,1%/zi întârziere din plata neefectuată în sumă de 782.546,22 lei, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei de plată;
  • 521.940,33 lei, reprezentând contravaloare lucrări construcţii, conform facturii nr.64293/12.05.2023
  • 30.794,48 lei, penalităţi calculate asupra debitului principal în perioada 11.06.2023 – 9.08.2023 şi, în continuare, penalităţi în cuantum de 0,1%/zi întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei de plată.

În total, Primăria Rodna are de achitat contructorului peste 2,2 milioane de lei, adică peste 460.000 de euro, sumă care crește în fiecare zi de neplată, conform sentinței.

Instanța a mai respins, ca inadmisibilă, cererea reconvenţională formulată de Comuna Rodna, prin primar și cererea debitoarei de acordare a cheltuielilor de judecată. Sentința este executorie, cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile.

Potrivit Bugetului de venituri și cheltuieli al comunei Rodna, în 2023, veniturile proprii estimate ale comunei se situează la 3,3 milioane de lei, ceea ce înseamnă că datoria față de firma de construcții este împovărătoare.

Etichete

13 comentarii

  • Din ce se aude prin cetate, patronul firmei, e chiar nașul primarului. Cum obiceiul locului îi ca finul să meargă cu plocon la nașul și nu invers, s-a rupt lanțul de iubire, cum zice cântecul. No, amu îi cam cu cântec, că penalitățile îs mai mari decât valoarea lucrărilor, iar ele se plătesc, conform legii, de cel vinovat, adică de finul, că el e ordonator de credit. Poate ajung cumva la pace, cu împăciuirea ,,nașului mare” de la județ, că deh, fiecare naș își are nașul lui. Până atunci tăt nuntașii (rodnenii) plătesc masa și dansul mirilor, că doară ei o pus ștampila, când nașul și finul erau în luna de miere. No, numa zâc.

    45
    6
  • Daca stii , nu spune! Daca spui , nu scrie! Daca scrii , nu semna! Daca semnezi , nu te mira! Nu este pentru Nea Ion ci pentru altii care se pot trezi , nu peste mult timp , in aceasta situatie. Lacomia este mare si n-are rusine… (Eu si Nea Ion n-avem somn dar asta nu-i asa grav pentru comunitate!)

    18
    5
    • La Bistrița sumele pierdute vor fi mai mari fiindcă în Primăria Bistriţa sunt mai mulți tăntălăi şi bazaconile sunt mai mari.

      35
  • Afacerea cam pute a mânărie !
    Cât de prost, bătut în cap – dacă nu hoț – trebuie să fi , primar sau orice altceva, să accepți într-un contract – ale cărui clauze tu le impui – o penalitate de 1% pe zi întârziere (365% pe an, auziți și vă mirați oameni buni !) .
    Știind că nu ai banii în sertar și că s-ar putea întâmpla sincope bugetare la termen , cum mereu ”se întâmplă” !
    Te poate duce gândul la conivență jmecherească între părți, pentru a împărți (parandărătul are noi forme ?) banii nemunciți !
    Unde-s organele, să vadă ciolanele , param pampam !

    32
    5
  • Baaaaa ! Voi sunteti din Rodna de nu puteti dormi linistiti ?
    Ciocu mic narozilor, vedeti-va de treaba voastra ca nu aveti ce pune in blid !

    6
    49
    • În conformitate cu art. 30 și 31 din Constituția României privind libertatea de exprimare și dreptul la informație nu avem dreptul să dojenim pe nimeni când vine cu un punct de vedere. Comentariile reprezintă democrația participativă la viața „cetății”. Iar pe Someșul Mare Superior, în amonte, s-a cam „fluierat în Biserică”, atât în Șanț cât și în Rodna. Factura tot se va plăti, probabil în rate, sau vine salvarea de la „Baronul Județean”… Deh, vine campania și e nevoie de voturi… „Nu poți opri gura satului și drumul țării”.

      12
      1
  • ADRIAN C, te salut si nu uita ca a trecut vara si nu am reusit sa ne vedem.
    Ganduri bune pana la intalnirea care o astept !

    4
    13
  • La Sant treaba e si mai oabla cu dnl Primar ‘le stiu pe toate’ crezand ca are inelul lui Arabela sa apucat dnl primar de condus com Sant spre prapastie ,astfel sa ajuns la o datorie a OS SANTde 54 de miliarde datorie neachitata catre statul roman bani find pompati catre edilul com Sant.Acuma dnl Forogau Marian ce sa gandit sa gireze la banca pe 5 ani padurea;gaj pe an 43,855mc x 250mc=110 miliarde x5ani=550 de miliarde C Local refuzand acest lucru dumineca 19 11 2023 a apelat la locuitori com Sant[nemuri si apropiati]au fost si santeni de buna credinta si nici una nici alta ia pus sa voteze gajul fara votul C Local.Nici un baiat de 14 ani nu gandea asa ceva ,asteptam ca organele statullui sa isi faca treaba.

    12
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.