Performanțele TeraPlast au fost recunoscute în cadrul Galei Best Managed Companies România, compania TeraPlast fiind distinsă cu certificarea ”Best Managed Company”.
Această recunoaștere subliniază eforturile susținute și angajamentul întregii organizații pentru performanță și dezvoltare continuă, informează compania.
În cadrul Galei, directorul financiar al Grupului TeraPlast, Ioana Birta, a primit certificarea în numele companiei. Aceasta a subliniat importanța unei guvernanțe bine structurate și adaptate realității business-ului în parcursul de succes al Grupului.
”Îmbunătățirea continuă este una dintre valorile noastre fundamentale. TeraPlast se bazează pe o tradiție de 125 de ani, în care am inovat și ne-am reinventat mereu, adaptându-ne cu succes contextului din piață. Studiem piața, gândim anticipativ, ne asumăm obiective înalte și suntem competitivi. Am dezvoltat soluții în premieră în România. Ne digitalizăm pentru a deveni o companie mai rapidă și mai eficientă.
Suntem un Grup orientat spre creștere, avem un management cu expertiză dovedită în domeniile noastre de activitate, capacități moderne de producție și o rețea extinsă de parteneri.
Ambiția noastră este să atingem performanța la fiecare nivel și în tot ceea ce facem. Fundamentul succesului echipei noastre este guvernanța corporativă bazată pe responsabilitate, transparență și agilitate. Am construit un brand puternic, un model de afaceri eficient și parteneriate durabile. Ne asumăm responsabilitatea pentru dezvoltarea și instruirea continuă a colegilor noștri. Suntem recunoscuți pentru seriozitate şi corectitudine în relația cu angajații.
Aceste elemente, împreună cu viziunea noastră axată pe dezvoltare, ne-au propulsat în poziția de cel mai mare procesator de polimeri din Europa de Sud-Est și vor juca un rol esențial în creșterea noastră viitoare”, a declarat Ioana Birta.
Programul ”Romania Best Managed Companies” reprezintă o inițiativă valoroasă de recunoaștere a performanței antreprenoriale românești, având la bază o metodologie internațională, programul desfășurându-se concomitent în peste 45 de țări din întreaga lume.
Această ediție a programului a atras peste o sută de companii, dintre care 40 au ajuns în etapa a doua, cea a atelierelor de lucru și interviurilor derulate alături de echipele mixte de experți desemnați de Deloitte, organizatorul programului, și de organizațiile-partener, BT, BVB și BERD. La finalul acestei etape, juriul independent al programului a decis care sunt companiile ale căror practici de organizare și management sunt cel mai bine aliniate standardului internațional Best Managed Companies. Astfel, în cadrul celei de-a doua ediții a programului Best Managed Companies România, 17 companii au fost certificate, printre care și TeraPlast, iar 4 companii au fost recertificate.
Cei patru piloni de evaluare au fost: strategia, resursele și inovația, cultura și angajamentul, precum și guvernanța și aspectele financiare ale companiei.
Unicitatea acestui program constă în atenția îndreptată asupra companiilor private din România, recunoașterea performanței generale a acestora și susținerea creșterii pe termen lung, precum și aprecierea eforturilor la nivel de organizație, nu doar a performanțelor financiare.
Obținând această certificare, TeraPlast se alătură unui grup de companii recunoscute pentru excelență și inovație în mediul de afaceri românesc.
Deși nu e același lucru, de un astfel de tip de om am avea nevoie la primărie!
Din păcate nu vom avea prea curând un astfel de primar din două motive: salar mult prea mic și un număr mult prea mare de oameni nepregătiți, dar cu prea multe drepturi!