Peste 3.300 de beneficiari, familii sau persoane singure din județul Bistrița-Năsăud, primesc începând din acest an un nou tip de ajutor din partea statului, numit venit minim de incluziune, în conturile lor urmând să intre de astăzi începând peste 2,2 milioane de lei, potrivit Agenției de Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud.
”Începând de astăzi, Agenția de Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud va face viramentele în conturile bancare ale beneficiarilor de venit minim de incluziune, un beneficiu de asistență socială care se acordă familiilor și persoanelor singure aflate în situație de dificultate în scopul prevenirii și combaterii riscului de excluziune. Acest venit minim de incluziune reprezintă sprijinul financiar acordat de stat în scopul asigurării nivelului de trai minimal. Practic, el înlocuiește fostele ajutoare sociale, respectiv venitul minim garantat și alocația pentru susținerea familiei”, a explicat Ani Bob, directorul executiv al AJPIS.
Potrivit sursei citate, în luna ianuarie 2024, primăriile au preluat în mare parte foștii beneficiari de ajutor social și beneficiarii de alocații de susținere a familiei cărora le-au întocmit însă dosare noi.
”Facem plățile în 20 februarie a.c. pentru 3.322 de beneficiari cu o plată de 2,27 milioane de lei. Comparativ cu anul trecut, fosta componentă de ajutor social acum este în creștere de la 1.799 de persoane la 2.868 de persoane tocmai pentru că nu mai pot alege beneficiarii între cele două componente, ci se stabilesc, în funcție de venitul net ajustat și numărul membrilor de familie, ambele componente deodată. În schimb, în ce privește sumele sunt diferențe. Anul trecut, aferent lunii decembrie, am plătit 1,7 milioane de lei, deci este undeva o crește de 500.000 de lei ca sumă de plată”, a explicat Ani Bob.
Cei mai mulți bani, prin această măsură a venitului minim de incluziune, ajung la patru familii cu nouă copii minori din Nimigea, Mărișelu, Urmeniș și Parva. Pe componenta ajutor de incluziune, fiecare familie primește 1.878 de lei, iar pe componenta de ajutor pentru familia cu copii de 484 de lei, suma totală fiind de 2.362 de lei în cazul fiecăreia.
În ce privește UAT, cei mai mulți beneficiari îi au comunele Zagra, Teaca și Tiha Bârgăului, iar cei mai puțini Poiana Ilvei, Ciceu Mihăiești, Prundu Bârgăului și Runcu Salvei.
Ani Bob a explicat că venitul minim de incluziune se compune din două categorii de ajutoare financiare: sprijinul pentru incluziune și sprijinul pentru familiile cu copii, spre deosebire de legislația veche când era ajutorul social pentru persoanele cu venit minim garantat și alocația pentru susținerea familiei.
Pentru calculul venitului net se iau în considerare toate veniturile nete pe care membrii familiei le realizează în luna anterioară solicitării venitului minim de incluziune, așa cum era și până acum în legile vechi. Nu se iau în calcul la stabilirea venitului net ajustat alocația de stat, bursele sau alte de sprijin pentru elevi, sumele din activitatea de zilier, ocazional ca ajutoare de urgență sau ajutorul pentru încălzire sau suplimentul pentru energie. Acestea nici în legislația veche nu se luau în calcul.
Se păstrează, ca și în legislația veche, bunurile care duc la excluderea acordării venitului minim pentru incluziune. Acestea sunt clădiri sau spații locative în afara locuinței de domiciliu, precum și terenuri intravilane cu suprafața de peste 1200 mp în zona urbană sau peste 2.500 mp în zona rurală în afară de terenurile de împrejmuire a locuinței.
În afară de bunurile imobile, bunile mobile care duc la excluderea acordării venitului minim de incluziune sunt vehicule cu o vechime mai mare de 10 ani (dacă beneficiarii au mai mai mult de un astfel de vehicul) sau autovehicule cu drept de circulație pe publice cu o vechime mai mică de 10 ani.
La depozitele bancare a crescut limita față de legile anterioare și sunt excluși (de la acordarea venitului minim de incluziune) cei care dețin depozite bancare de trei ori mai mari față de valoarea câștigului mediu salarial brut care în anul acesta este 7567 de lei. Prin urmare, depozitul bancar poate fi până la 22.700 de lei.
Venitul net ajustat este o formulă de calcul care nu stabilește doar numărul întreg de membri, ci se ia în calcul 1 plus 0,5 pentru fiecare membru de familie. Dacă este o familie cu 5 membri, mamă, tată și trei copii, legislația veche lua în calcul 5 membri de familie și venit care se împărțea la 5, însă legislația nouă prevede că venitul net ajustat se stabilește luând în calcul venitul total împărțit la 3.
Pentru a putea obține venitul minim de incluziune, familiile sau persoanele singure cu venituri reduse trebuie să depună o cerere în acest sens la primăria de care aparțin cu domiciliul, însoțită de mai multe alte documente. Dreptul se stabilește prin decizia primarului, iar AJPIS face plata acestor drepturi.
Pentru persoanele apte de muncă este o prevedere nouă față de legislația veche. ”Ele se pot regăsi în două situații: când sunt înregistrate la AJOFM sau se comunică, din oficiu, de către primărie, această listă către AJOFM pentru a fi convocate în vederea încadrării ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, aptă de muncă și pentru a se face medierea de către AJOFM”, a mai spus Ani Bob.
Ura, mândruța mea, țăranul e pe câmp!
Ne-ați băgat în budă și acuma pretindeți că ne scoateți din rahat ?
Asta-i țara pe care au visat-o părinții noștri ? de asistați social ?
Pomeni jignitoare, de subzistență, de natură a răni sufletul beneficiarilor, gândindu-se la ce-au ajuns !
@iobagul
asta-i țara în care doar părinții tăi au votat.
ne auzim în iunie, septembrie, decembrie!
grijă mare unde pui ștampila!
idem pt. anonimul de mai jos
Să trăiască hoții de la conducerea țării cu 275 sau 400 lei de persoană, netrebnici ce vă numiți conducători faceți bișniță cu viața oamenilor saraci