Actualitate

Tragedie la Viișoara. Un tânăr a murit după ce s-ar fi aruncat în fața trenului

Un tânăr de 23 de ani din Dipșa și-a pierdut viața marți în jurul prânzului după ce s-ar fi aruncat în fața trenului în zona localității Viișoara.

”Astăzi, 20 februarie, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud au intervenit ca urmare a unui accident, produs în municipiul Bistrița.

Din primele date, trenul regio 11013 care circula pe relația Bistrița Nord – Miceștii de Câmpie a surprins și accidentat un tânăr de 23 de ani din Dipșa care s-ar fi aflat în gabaritul căii ferate. Din nefericire, în urma accidentului, tânărul a decedat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii de la transporturi continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, a transmis Poliția.

Etichete

4 comentarii

  • Da, cam asta este efectul lipsei unor centre adecvate pentru tratarea problemelor de sănătate mentala. Mergeti pe Someșului la Psihiatrie sa vedeti ce e acolo, toti la gramada, iesi din spitalul ala mai bolnav decat intri.

    24
    1
  • Nu cred ca e important terasament. Eu cred ca acest tânăr, pana sa facă acest gest, a arătat ca sănătatea lui mentala nu este ok, dar nimeni nu l-a ajutat. Decât sa judecăm mai bine ajutam cum putem

    10
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.