Social

Tradiții și superstiții de Buna Vestire, cunoscută drept Ziua Cucului

Azi este Buna Vestire, prima mare sărbătoare dedicată Maicii Domnului atestată în documente care amintește de momentul în care Sfântul Arhanghel Gavril i-a vestit Fecioarei Maria că va naște și va fi mama Fiului lui Dumnezeu.

Sărbătoarea este cunoscută drept Ziua Cucului. Cântecul cucului trebuie așteptat de oameni cu veselie, cu stomacul plin și cu buzunarele pline de bani. Dacă cântecul cucului ne va surprinde posomorâți și cu stomacul gol, atunci e semn rău, se spune că “te-a spurcat cucul”, iar peste an lucrurile nu vor merge tocmai bine.

Se spune că păsările se întorc în această zi de primăvară spre casele lor, purtând pe aripile lor speranţa, primăvara, dorul de reîntoarcere. În unele zone ale ţării, există credinţa că păsările care se întorc în această zi sunt întrupări ale sufletelor strămoşilor. Cucul prezintă şi el o importanţă deosebită în geneza sărbătorii Bunei Vestiri, primul său cântat fiind asociat echinocţiului de primăvară, iar ultimul său cântat de solstiţiul de vară.

În mitologia română cucul este o pasăre deosebit de iubită, cântecul său fiind legat de trezirea naturii.

Tradiții și obiceiuri de Buna Vestire

  • Cel care se trezește primul dimineața să ia tămâie, să înconjure casa, ca nicio dihanie să nu se apropie de ea. După ce va termina cu casa și acareturile din jur, merge la animale și, mai apoi, la pomii fructiferi. Dacă observă că unii pomi fructiferi nu vor avea rod, atunci îi amenință cu un topor, zicându-le “dacă nu rodești, te tai!”.
  • Un alt obicei este să aprindă focuri în curte, în fața ușilor. Se pun lângă aceste focuri pâine, sare și apă pe care mai apoi le vor da de pomană. În acest fel îngerii se încălzesc, mănâncă și bea apă, iar cei ai casei vor fi păziți de cele rele.
  • Se mai crede că ouăle făcute în ziua de Buna Vestire nu sunt bune de pus sub cloști.Gospodinele obișnuiesc să arunce ouăle din cuiburile păsărilor de curte.
  • Pescarii care vor ca în decursul anului să prindă mult pește merg la biserică de unde iau anafură. O bucățică din această anafură o pun apoi în gura primului pește prins, pe care îl aruncă înapoi în baltă spunând: “Du-te! Și cu câți te vei întâlni, spune-le la toți să vină la mine!”.
  • Oamenii nu au voie să se certe și să fie supărați unii pe alții, pentru că vor avea necazuri tot anul.

Superstiții de Buna Vestire legate de vreme și recolte

Dacă azi va fi frumos, anul va fi unul bun, iar dacă vremea este una amestecată, când soare, când ploaie, atunci anul nu va fi tocmai bun. Se mai spune că așa cum va fi vremea azi, așa va fi și în ziua de Paști.

Conform unei alte superstiții dacă la Buna Vestire este frunza verde în codru, atunci anul va fi îmbelșugat.

Foto credit: Simona Păcurar

Etichete

2 comentarii

  • Prin școlile deznădejdii,
    Dascălii trag de odăjdii,
    Pupă și sfinți, și icoane,
    Cred ortodoxe canoane.
    Doar clopotarii Nădejdii
    Bat clopote de primejdii
    Și roagă pe Născătoare:
    Tu, de minuni făcătoare,
    Scoate de Buna Vestire
    Magiștrii, din mănăstire,
    Cu părinți și cu măicuțe
    Cu grad în « bisericuțe »
    Să pregătească terenul,
    Să care în stupi polenul,
    Să vină Radu cu Dâncu,
    Să jucăm scornitorincul,
    Să scadă vrajba și hula,
    La noi, în Schitul Nicula.

    13
  • Bunicul (meu) , dinspre tata , inconjura casa , sura si poiata , avand in maini un lant si un topor si striga din timp in timp : „Fugiti serpi si soparle / ca vin blagovastile si v-or rupe coastele !” Apoi inconjura pomii fructiferi si-i ameninta cu toporul : „De nu faceti iara rod / la iarna va bag pa foc! Apoi toate „greblaturile” din ocol si din gredina , facute gramezi in intervalul de la ziua celor 40 de mucenici (9 martie) si pana la Blagovestenie se aprindeau . Erau focurile de curatire si de alungare a spiriteor rele. Nu tin minte sa se fi produs vreun incendiu. Acest obicei era firesc si perpetuat din mosi stramosi. (E drept ca pe atunci nu exista ISU si nici 112!)

    14
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.