Politică

Robert Sighiartău: Vom lua deciziile care trebuie luate. Ne vom reorganiza

Deputatul PNL Robert Sighiartău, vicepreședinte al partidului la nivel național, a declarat că numărul mare de voturi pe care l-a obținut, peste 49.000, cifră care nu a mai fost înregistrată de un candidat al dreptei la președinția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, îl obligă ”să țină steagul dreptei sus” în județ și să continue lupta cu administrația PSD.

”Ne vom reorganiza, avem nevoie de un bilanț și de o analiză la nivelul filialei noastre, să vedem ce este de făcut. Urmează încă două bătălii importante, alegerile prezidențiale și alegerile parlamentare. Trebuie să facem o analiză organizatorică. Avem primari care au pierdut alegerile, zone unde nu am avut candidați, plus probleme organizatorice, care ne-au afectat. Vom face o analiză în forurile interne, să vedem ce este de făcut. Smeriți, vom lua deciziile care trebuie luate pentru ca PNL Bistrița-Năsăud să redevină ce a fost odată, adică partidul câștigător al alegerilor”, a spus Robert Sighiartău într-o conferință de presă.

Deputatul PNL a afirmat că la nivelul filialei județene trebuie făcută ”o analiză corectă, care nu s-a făcut de mult”: ”Să vedem unde s-a greșit, unde se greșește, schimbări, pentru că avem oameni în unele organizații care au ieșit pe locul 3 și PNL nu poate fi un partid de locul 3. Vom vedea care este nivelul de măsuri ce trebuie luate tocmai pentru a fi regrupați în vederea alegerilor care urmează. Vom consulta primarii, organizațiile locale, vom avea discuții inclusiv la nivel central, unde sunt în analiză alegerile locale în fiecare filială. Vedem ce n-a mers, ce funcționează și ce nu. Eu nu fac reproșuri publice cuiva, vom avea discuții în interiorul partidului”.

Robert Sighiartău a mai spus că PNL ”trebuie să se rupă de PSD” prin reconfigurarea majorității parlamentare și a Guvernului, altfel candidatul partidului la alegerile prezidențiale va avea ”o problemă reală” cu accederea în turul 2. El a adăugat că la alegerile locale a luat 11.000 de voturi peste cele ale partidului deoarece oamenii de dreapta au văzut că este contra PSD.

20 comentarii

  • Cea mai mare gresala a fost si este alianta cu PSD.
    Acolo s-au pierdut mai mult de 50% din voturi.
    Restul sunt decizii gresite care nu au fost in folosul cetateanului.
    De aici trebuie inceput.

    58
    13
    • Sunt de acord că sunteți turmentat. Fără comasarea propusă și dorită de liberali, ar fi scris procentul cel mult cu 2 la prefix, așa scriu cu 3. Da, sunt de acord că aceas concubinaj este împotriva naturi, dar ei sunt niște figuranți, deciziile se iau în altă parte. No numa zîc.

      41
      7
    • Nu ați înțeles corect DEMOCRAȚIA!!

      Ce ați înțeles dvs. după 30 de ani de democrație ? Că Democrația aici este inversă, adik Cetățeanul român „se toooot învârte” în jurul Statului!
      Nu-i bine!.–
      –––––
      Celebrii:
      Minut 3:39 Ion RAȚIU -🎩 1❗Democrația= însemnează că „Omul este in centrul societății și toate INSTITUȚIILE statului se învârt în jurul lui!❗”
      2 -Respectul reciproc între oameni este esențial că sa funcționeze o Democrație .” RESPECT!

      3 Rațiu: Chintesența democrației într-o singură frază : „Ion Raţiu = „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca TU să ai dreptul să NUu fii de acord cu mine!“ corect!

      https://youtu.be/4QMF0Ofvd6Y?si=Tj95P28qOIw9VGbI

      #Radu-Anton Câmpeanu (n.1922, Răzvad – d. 19 oct. 2016, București)
      –-a fost un celebru om politic român, 🇷🇴Primul președinte al Partidului Național Liberal (PNL)după ’89.
      Vizionează „Radu Câmpeanu, Ion Raţiu şi Ion Iliescu – dezbatere alegeri prezidenţiale 1990” pe YouTube
      R’Campeanu: indiscutabil in DEMOCRATIE se respectă votul poporului! ❗Cu CONDIȚIA să se voteze CORECT (onest) adică
      FĂRĂ MANIPULĂRI DE VOTURI”.

      https://youtu.be/4QMF0Ofvd6Y?si=0QzgkJKxAFQdlpvY

      23
      5
    • ai aratat cine esti si ce poti. lasa pe altii care au urca drept si cinstit pe scara puterii.

      27
      4
    • Dacă nu vă lua psd la remorcă erați in alianța cu usr pe la 12 la sută impreună.9

      3
      2
  • Poți s-o dai cum vrei, dar când pierzi, tot pierdant te numești. Turc a pierdut la câteva voturi, având la dispoziție doar jumătate de mandat, restul a fost pandemie și prostie. Robiță a ,,înfrânt” cu 33%, voturi peneliste și anti pesede, el fiind plecat și la propriu și la figurant din Bistrița, prea puțin a adus în plus, dar acum postează în învingător. Puțină smerenie, puțină decență, frate robiță. No, numa zîc.

    68
    6
    • @1990, dl.Rstiu dl Câmpeanu
      CE DISCURS NOBIL!👍

      2 Doi politicieni de înaltă ȚINUTĂ!
      Uitandu-ma înapoi….in ăștia 30 ani societatea româneasca a decăzut într-o mare de imoralitate ….iar
      In politică s-au promovat
      NON – Valorile!!!!!
      Comparativ cu cei doi….ăștia de azi par cam…scuze❗ ! Terchea -berchea!

      9
      3
  • Păcat că liberalii n-au învătat nimic din greselile trecutului cu USL si s-au lăsat împinsi din nou in remorca PSD-istă de Iohannis si Ciucă.
    In campania pentru alegerile locale din 9 iunie, 2024 PNL si PSD aflate in monstruoasa coalitie de guvernare, au atacat furibund USR demonizându-i pe candidatii din Alianța Dreapta Unită, în loc să fi lăsat loc de refacerea unui pol de dreapta. De aceea marii perdanți au fost cei din PNL
    La o analiză serioasă rezultă că în urmă cu 4 ani la alegerile locale din 27 septembrie- 2020, PNL a obţinut 17 consilii judeţene, după ce în 2016 controla doar 8 consilii jude­­ţene.
    De data asta , după votul din 9 iunie PSD a obținut controlul în 25 de județe, în timp ce PNL a câștigat numai 12 județe. Social-democrații au câștigat în plus cinci Consilii Județene detinule de liberali si anume: Timiș, Vrancea, Caraș-Severin, Maramureș, Neamț și Suceava.
    Ba mai mult Județul Timis a fost vândut ca la piață PSD-ului, după ce presedintele CJ si liderul liberalilor din Timiș, Alin Nica, a fost demis, deoarece s-a opus alianței cu PSD. In dorința coalitiei PSD-PNL de a-l înlătura pe Dominic Fritz de la primăria Timișoara, Nicolae Ciucă a negociat cu Marcel Ciolacu să sustină candidatura liberaluluil Nicolae Robu la primărie, la schimb cu candidatura PSD-istului Alfred Simonis la Consiliul Judetean, sacrificându-l pe liberalul Alin Nica.
    (Vezi: https://financialintelligence.ro/alin-nica-demiterea-de-la-sefia-organiz…)
    Asadar, socoteala de acasă nu se potriveste cu cea din târg. Si astfel, Dominic Fritz a fost reales primar la Timișoara iar Alfred Simonis presedinte CJ Timiș. Si astfel Nicolae Ciucă a rămas cu buza umflată după ce i-a făcut cadou PSD-ului presedentia CJ Timiș.
    In loc să se trezească la realitate si să-si asume esecul, PNL vrea să meargă cu Nicolae Ciucă la alegerile prezidentiale, desi înafară de faptul că este un slab politician si un prost comunicator, mai are si o mare problemă legată de plagiatul tezei sale de doctorat :
    (Vezi: https://www.edupedu.ro/tag/plagiat-nicolae-ciuca/)
    Liberali, treziți-vă !

    36
    7
    • Cetățene nu este nevoie de facto cum se vede cu ochiul liber PNL-ul la nivel județean este controlat acum de Sigartău deşi Turc este preşedintele PNL la nivel județului însă după prostiile făcute la Primăria Bistrița este pe nicăieri.

      25
      4
    • Voi, toti trei prezenti la acea conferinta de presa , nu ati facut inca nimic concreet pentru cei care v au dat votul . Ati produs de a lungul timpului doar vorbe goale si minciuni si ati urmarit un singur scop , sa puneti ana pe conducerea PNL ului. Nu v au iesit manevrele si nu o sa va iasa nici acum . Puteti incerca sa ajungeti la conducerea partidului din care ati facut parte si faceti , dar niciodata nu aveti drept sa revendicati conducerea PNL. Astfel , ar fi absolut normal ca viitoarele conferinte de presa sa le tina presedintele de drept al PNL Bistrita Nasaud la care eventual sa fiti invitati unii dintre voi. Cand o sa mai doriti sa faceti conferinte , puteti folosi acel sediu ca va apartine , dar fundalul trebuie obligatoriu schimbat . Si ati putea pune si o lozinca pe care sa scrieti : stim sa mintum , stim sa aruncam cu vorbe goale , sa tradam si sa ne luptam pentru interesele noastre personale . Succes !.

      6
      1
  • Ne-a ioane, io numa zâc, pune mâna și lucră ceva, nu aștepta cardul de alimente ori de energie al guvernanților – scriind la ziar. Că ne-ai îmmătat destul cu apă băltită. Io numa zâc !

    10
    23
  • Acum 4 ani la Bistrita PSD a scos 4 consilieri locali, acum a scos 9….acum patru ani PNL a pus primar la Bistrita, acum PSD a pus primar la Bistrita….totuși când se votează la locale se alege și omul nu doar partidul…asta spune multe despre ce s-a întâmplat în ultimii 4 ani în Bistrita, aducă nimic, doar decizii proaste și un om șters în funcția de primar!!! Ce analize sa mai faci la PNL BN???….ca el e deja e la terapie intensiva !!!

    18
    3
  • Turc a pierdut că s a înconjurat de lingăi, profitori , prosti și aceștia au avut grijă să-l controleze, sa-i întrețină orgoliile, să-l laude să i curețe scamele într-un cuvânt l-au tradus și a pierdut pe mana lor știu ei care sunt, consilieri personali , viceprimari , directori de proiecte, arhitecți alți șefi și sefuti, Tetcu, IT, balan.
    No acuma poți să stai ascuns sau sa mergi la București săptămânal cu avionul să-ți vizitezi ……..
    Aroganta, încrederea te a făcut să pierzi și dacă ar fi numai atât, dar mai urmează niste deconturi pentru că te-ai lăsat dus de nas de dezvoltatori de pupincuriști.
    Așteptăm cu răbdare să vă reveniți domnule Turc și să învățați ceva din acest eșec la mustață.

    21
    2
    • Dacă-i i zici „eșec la mustață” se gândește Balan ca a avut și el o contribuție.

      15
      1
    • @ Dumitru, Din enumerare ta ai uita pe cei mai importanți lingăi pe gaşca lui Gaftone care cum iau terminat pe Turc şi pe Crețu etc… aşa o să-l termine şi pe Lazany. 🤑

      17
      3
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.