Economie

Sezonul cireșelor se apropie de final. De ce nu au scăzut prețurile

După ce vara aceasta ne-am putut bucura de mai multe cireșe ca în alți ani, sezonul de recoltare se apropie de final. Acolo unde nu a lovit gheața, proprietarii de livezi au cules chiar și cu 30% mai multe cireșe ca în anii trecuți. În ciuda cantității mari, prețurile nu au scăzut decât rareori sub 10 lei/kg.

”Mai sunt fructe în pomi, dar nu știm cât timp mai putem culege. Din cauza căldurii, s-a zbârcit fructele și credem că într-o săptămână se cam termină sezonul. Anul acesta am avut foarte multe cireșe, cam cu 30% mai multe, iar acum, spre final, mai avem la vânzare trei soiuri. Pe cele mai mici le vindem cu 8 lei/kg, iar pe celalte cu 12 lei/kg. Se cumpără câte un kilogram- două, cel mult 3-4 pentru compot”, ne-a spus o localnică din Cireșoaia care vinde în Piața Decebal.

”Săptămâna aceasta vom termina ce avem de cules. Și la noi au fost mai multe cireșe, cu 25-30% mai multe. Prețul nu a scăzut pentru că nu sunt culegători. Cine vine la cules cere 200 de lei/zi. Dacă ai zece culegători, seara le dai 2000 de lei. În plus, se mai plătește mai nou și la stat pentru ei. Anul acesta nu s-au cumpărat cantități mari. Rar s-au luat câte 5 kg pentru dulceață sau compot. Mai mult s-au cumpărat pentru consum”, ne-a spus o altă doamnă care vinde cireșe de Bistrița.

”A fost un an foarte bun pentru cireșe. Cam toată lumea a cules recoltă bună. Soiurile medii s-au cam dus, acum mai avem cele pietroase. Noi, la Bistrița, ne-am remarcat cu soiurile Uriașe de Bistrița, Negre de Bistrița, Roșii de Bistrița, create de dr. Ion Ivan, unul dintre cei mai mari creatori de soiuri din România. Sunt și acum cultivatori care le caută fiindcă sunt fructele gustoase. Soiurile aduse din import au fructele crocante, preferate îndeosebi pentru a fi consumate proaspete, dar pentru prelucrare nu prea merg. Tot cele românești sunt mai bune”, a spus inginerul Mihai Bilegan, fost director al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița.

Potrivit acestuia, producția de mere dă semne că va fi una medie, de prune tot așa, în schimb vor fi multe pere.

”Va fi o toamnă bogată, chiar și în Parcul Perilor Seculari (înființat la inițiativa sa – n.r.) și vrem să fie plină și de evenimente pentru că, în fond, acesta este și scopul pentru care am creat această zonă. Vom inaugura cuptorul de uscat fructe și, cu această ocazie, pregătim un festival inspirat din Austria unde este aleasă regina perilor, se găsesc produse făcute numai din pere: prăjituri, țuici, gemuri și de toate. Îl vom anunța la momentul potrivit”, a spus Mihai Bilegan.

1 comentariu

  • Nu-i ușor nici să fi producător, sunt tot felul de costuri, dar totuși dacă a fost o recoltă foarte bună, nu era rău să fie și prețurile mai accesibile. Sigur prețurile le stabilește piața în funcție de cerere și ofertă, am zis și eu.

    14
    4
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.