Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în ultima lună, Guvernul a adoptat măsuri care să faciliteze achiziţia locuinţei pe care o deţin chiriaşii din blocurile construite prin programul ANL „Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii”, inclusiv prin facilitarea contractării de credite garantate de stat, prin programul „Prima Casă”. Aceştia beneficiază, în anul 2013, de un plafon de garantare în valoare de 500.000.000 de lei pentru contractarea de credite prin acest program şi de o valoare de înlocuire de 326 de euro/mp.
Partenerii MDRAP şi ANL în această procedură sunt instituţiile bancare şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii. Titularii contractelor de închiriere pot cumpăra locuinţa după primul an de chirie. În acest sens, ei trebuie să adreseze o cerere autorităţilor locale în administrarea cărora se află imobilele.
Tinerii chiriaşi pot obţine informatii suplimentare privind achiziţia locuinţei de la sediile primăriilor pe a căror rază administrativă sunt construite, sau direct la ANL, la adresa de e-mail relpub@anl.ro sau la numerele de telefon 021/320.44.60 şi 0800 800 636 – TELVERDE (apel gratuit).
Programul „Locuinţe pentru tineri destinate închirierii” este implementat de ANL şi finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Programul are ca obiectiv să faciliteze obţinerea, de către tinerii sub 35 de ani, a unei locuinţe cu chirie. Vânzarea acestor locuinţe către actualii chiriaşi are ca scop obţinerea de noi resurse ce vor fi utilizate pentru finanţarea în continuare a programelor destinate îmbunătăţirii accesului la locuinţe. Din anul 2001, prin Programul Locuinţe pentru tineri, au fost recepţionate 30.840 de locuinţe.
De altfel, astfel de anunţuri au fost postate pe toate intrările în blocurile ANL din Bistriţa.
Sursa: mdrt.ro
unde sunt anunturile de care vorbiti numa ca sa sune? eu unul nu le-am vazut.
Vedeţi în fotografia ataşată. Scrieţi comentarii doar ca să scrieţi, nu? Până la urmă v-am citat sursa şi puteţi verifica dacă nu credeţi veridicitatea informaţiilor. Ce relevanţă are un afiş pus pe uşă?
Cu 200 EUR mp iti faci casa singur daca ai teren…
aoleoooooo……325 euroi pe un m patrat ??aoleoooooo….e foame mare de bani ptr. autoritati. sa vedem cine pune ,,botul,, !!
Eu pun botul, mi se pare un pret bun si intentionez sa cumpar.
felicitari si…………..succes !!
Multumesc!