Actualitate Politică

Dr. Gabriel Roşca: De la Vlad Țepeş la eutanasierea câinilor. Va fi Auschwitz?

”Maidanezul nu este o specie aparte, a ajuns maidanez din cauza omului. Este acelaşi câine, Grivei, Colţ Alb, Lassie din literatură. Nu vreau ca internetul să fie plin de filmuleţe cu sălbăticiile care se vor întâmpla. Cei din străinătate sunt oripilaţi. În ceea ce priveşte centura, primarul a fost ales de către bistriţeni, este primarul bistriţenilor, nu al camionagiilor care tranzitează oraşul”.

”Pe tragedia reală a unui copil de 4 ani, toţi politicienii s-au repezit ca pe cadavrul acestui copil să încerce să obţină voturi prin eutanasierea câinilor. Să votezi cu o grabă demenţială după atâţia ani de nepăsare, eu nu pot înţelege. Vedem că oamenii care au votat legea au devalizat statul român prin contracte frauduloase, iar acum ne explică nouă că nu mai sunt bani ca să hrănească acei nenorociţi de câini pe o perioadă mai lungă, până când vor fi adoptaţi. Din fericire, există şi exemple demne de urmat, primarul Sibiului. Acolo câinii sunt ţinuţi în adăposturi până vor fi adoptaţi. Legea adoptată de Parlament stârneşte un val de milă şi simpatie, cei din străinătate sunt oripilaţi. Ecranele televizoarelor sunt pline cu câini prinşi în laţuri. Ce înseamnă eutanasierea asta, Auschwitz, cadavre, ce o să facă cu cadavrele, cuptoare fumegând? Câinii maidanezi n-au vrut să fie maidanezi, au ajuns maidanezi din cauza omului, nu e o specie aparte. Este acelaşi câine, Grivei, Colţ Alb, Lassie din literatură. Este un câine care a fost abandonat, iar omul trebuie să găsească o soluţie. Primarul va deveni astfel primul hingher al oraşului”, a spus el într-o conferinţă de presă organizată de PER Bistriţa.

Dr. Roşca a declarat că, dacă municipalitatea nu mai vrea sau nu mai poate ţine câinii în adăpost după perioada de 14 zile prevăzută de lege, să pună la dispoziţie inclusiv un teren pe care familia sa îl deţine în intravilan pentru găzduirea câinilor vagabonzi, până ce aceştia vor fi adoptaţi.

”Eu am în îngrijire vreo zece câini de la adăpost. Îl întreb public pe domnul primar Ovidiu Creţu, care mi-a fost coleg de clasă, ce intenţionează să facă în privinţa câinilor maidanezi? Legea spune că primarii, dacă au resurse, pot ţine şi după 14 zile câinii în adăpost. Eu sunt dispus, împreună cu asociaţiile de profil, cu colegi medici, să le ducem de mâncare câinilor. În Bistriţa nu e vorba de mii şi mii de câini, cred că problema se poate rezolva civilizat. Omori câinii, dar stigmatul va rămâne pentru totdeauna. Străinătatea reacţionează la ce se întâmplă în România. Nu vreau ca românii să fie văzuţi aşa, după ce au mâncat lebede acum omoară câini, să ne vadă drept un popor barbar, necivilizat. Eutanasierea trebuie să curme suferinţa, nu să curme viaţa, aici se greşeşte, nu poţi să iei câini sănătoşi şi să-i omori. Probabil că în Bucureşti situaţia este alta, dar în Bistriţa cu siguranţă problema se poate rezolva. Parlamentarii au votat, dar nu se gândesc cum se va aplica, ce sălbăticii vor avea loc, eutanasierea cu lopata, există şi aşa ceva. Nu vreau ca internetul să fie plin de filmuleţe despre astfel de sălbăticii, nu vreau să ajungem acum de la Vlad Țepeş la eutanasierea câinilor. Îl rog pe primar să ne spună ce are de gând, ca să ştim ce avem de făcut. Nu trebuie să facă decât ce a făcut primarul Sibiului”, a adăugat medicul Gabriel Roşca.

El a vorbit şi despre referendumul pentru varianta ocolitoare a Bistriţei: ”Nu ştiu de ce primarii se reped asupra spaţiilor verzi. Parcul vechi dădea personalitate oraşului Bistriţa. Oraşele se depersonalizează. Dacă vin firme şi fac parcul de la Urziceni la fel ca la Bistriţa oraşul nu mai are identitate. Acum vorbim despre centură. Dacă am fi un oraş din Anglia sau Germania, ai putea spune că cetăţeanul poate avea încredere, dar având experienţe similare despre alte lucrări faraonice din România ştim când încep dar nu ştim niciodată când se termină. Nimeni nu ne poate garanta că această lucrare faraonică va ajunge vreodată la bun sfârşit, dar garantat generaţia noastră va fi învăluită într-un nor de praf şi de moloz timp de ani, de zeci de ani, nu ştie nimeni. La ce foloseşte această centură? Primarul a fost ales de către bistriţeni, este primarul bistriţenilor, nu al camionagiilor care tranzitează Bistriţa. Că ne dă UE 170 şi ceva de milioane? Atunci radeţi tot oraşul şi construiţi-l altundeva, dacă ăsta e criteriul, banii europeni”.

5 comentarii

  • Stimate domnule doctor, strict pentru orasul nostru aveti dreptate in legatura cu cainii comunitari. Daca ne situam insa la nivelul Bucurestiului, atunci problema se pune altfel, acolo sunt prea multi caini, chiar daca-i sterilizezi pe toti, pana se imputineaza pe cale naturala mai trec 5-6 ani, vor mai fi copii sau batrani omorati..
    Insa in Bistrita anului 2013 nu sunt decat poate 100-150 de caini comunitari, si nu sunt probleme cu ei, poate mai musca din cand in cand cate un om, dar nu am auzit sa fie ceva grav. Tineti minte ca inainte, prin 2000, fiecare bloc avea cate unul-doi maidanezi, unii erau chiar rai si muscau, acuma tre sa mergi o bucata buna pana dai de unul, si ala e fricos, ca a fost deja pe la „baietii buni” de la ecarisaj. Poate in zona liniei ferate sa fie un pic mai multi, desi eu nu-i prea vad, si trec in fiecare zi linia. Si in zona industriala, se aciuiaza cativa prin curtile intreprinderilor, dar aia practic is adoptati.
    Doar cand intra catelele in calduri se strang cate 5-6 la un loc, asta se poate rezolva cu sterilizarea lor.
    Concluzia, in Bistrita se poate rezolva FARA EUTANASIEREA CAINILOR, asa cum e acuma, un pic marit spatiul de la adapost, prinsi toti si sterilizati si eliberati dupa aia si gata, nu sunt probleme cu ei.

  • Lecturand acest articol, cititorul tinde sa afirme “Mare suflet are acest Gabriel Rosca”, insa nimeni nu stie ca acest “om” si-a amenintat unica verisoara ca o lichideaza pentru simplu motiv ca a indraznit sa fie SI EA MOSTENITOARE A AVERII BUNICILOR LOR… Si pentru ca, poate se simte neputincios in fata unui gest atat de grav in fata verisoarei imobilizate in scaun cu rotile, ii cere ajutorul si sotiei devotate care preia stafeta si ameninta cu “afurisenii” pe care le face in toi de noapte, fiind o “mama Omida” a Bargaului… Sa fi uitat oare varul meu ca Viata Omului e un dar de la Dumnezeu si pentru ca El ne-a dat-o numai El are dreptul ne-o ia?

    1
    1
    • Serios, cine este și unde locuiește…această *omidă* a bîrgăului cum zici că o cheamă !? Doctorul e însurat….n’ai zice că’i fioros,dar aparentele pot înșela…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.