Politică

”PNL BN face blat sau alianță cu PSD în funcție de interesul personal al lui Robert Sighiartău”

PNL Bistrița-Năsăud aplică o dublă măsură în ce privește alianța cu PSD. De fiecare dată când aceasta convine unor lideri ai partidului este bună, iar când este făcută în interesul bunei administrări a comunității este rea, atrage atenția deputatul Diana Morar.

Avocatul Diana Morar cunoaște foarte bine ce se întâmplă în interiorul PNL Bistrița-Năsăud, partid condus acum de facto de Robert Sighiartău, care a dat afară 20 de președinți de organizații locale ca să se instaleze în vârful listei pentru Camera Deputaților, loc pe care fusese votat inițial Ioan Turc, mutat ulterior la Senat.

În urma ședinței în care liderii locali ai PNL Bistrița-Năsăud au fost dați afară, a părăsit partidul și Diana Morar, care s-a înscris în Forța Dreptei și candidează pe locul 1 pentru Camera Deputaților din partea formațiunii condusă de fostul premier Ludovic Orban. Cu toate acestea, ea nu a rămas indiferentă la ceea ce se întâmplă în PNL Bistrița-Năsăud și a scris pe Facebook:

Dubla măsură din PNL BN sau Mic tratat despre ipocrizia lui Robert Sighiartău

”Suntem în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale și totodată în precampanie pentru alegerile parlamentare. Și nu putem să nu observăm că tot ce poate Robert Sighiartău este să scoată de la naftalină sloganul PNL al anului 2020: votați PNL ca să scăpați de PSD!. În sensul ăsta, nu pierde nicio ocazie să declare potențialilor alegători cât de malefic e PSD, această sursă a tuturor relelor. Doar că, de data asta, tânărul Robert are de a face cu un electorat pățit, care s-a fript cu supa preferată în 2020, iar acum suflă și în iaurt.

Electoratul ăsta a votat PNL ca să-l scape de PSD, și s-a trezit că cele două partide “au dat mâna peste țară”, cum zicea vechea poezie de pe vremea comuniștilor.

Lipsit total de imaginație și incapabil de a oferi bistrițenilor motive reale pentru care ar trebui votat PNL la prezidențiale și persoana sa la parlamentare, acest individ reîncălzește la infinit supa cu fără blat cu PSD. Și, conform idolului său, Machiavelli, s-a gândit să aducă și niște dovezi prin care să demonstreze electoratului că el urăște PSD și nu îl acceptă în proximitatea ilustrei sale făpturi. Iar cum, în mintea lui, ilustra sa făptură se confundă cu însuși partidul (filiala județeană a PNL), nu s-a dat în lături să creeze artificial dovezile cu care să impresioneze electoratul.

Punctul culminant al delirului său politic l-am văzut cu toții deunăzi, cu ocazia comunicatului PNL care anunța că vor fi eliminați din partid cei 3 consilieri județeni care au îndrăznit să participe la ședința de alegere a vicepreședinților Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Adică oamenii vor fi sancționați pentru că și au îndeplinit atribuțiile pe care le are, conform legii, un consilier județean.

Pentru că nu sunt pe placul lui Sighiartău și au îndrăznit să fluiere în biserică, acest om politic care a destructurat un partid întreg prin decapitarea a 20 de organizații locale ai căror președinți nu l-au vrut cap de listă la alegerile parlamentare, celor trei consilieri județeni li s-a pus pe frunte ștampila de blatiști cu PSD-ul. Au fost aruncați în groapa cu lei a opiniei publice pentru a fi linșați mediatic.

Limba română este o limbă extrem de expresivă. Diferența între termenii de ”blat” și ”alianță ” e una fină, nu-i așa ?

În 2020 , după locale, la Beclean, puternic fief PSD, s-a pus viceprimar PNL, dar n-a fost blat!

Secretarii de stat, membrii remunerați din Consiliile de Administrație, directorii din deconcentrate, subprefecții județului nostru, numiți conform algoritmului PNL – PSD, n-au fost blat!

Când Ciucă și Ciolacu au venit la braț, la Beclean, înainte de localele de anul acesta, și au declarat, la unison, ca trebuie lasate la o parte animozitățile personale și trebuie conlucrat pentru binele locuitorilor județului, n-a fost blat! Că, dacă era, n-ar fi zâmbit așa frumos la poză, lângă ei, Robert Sighiartău, secondat de Turc. Ar fi luat atunci atitudine și ar fi strigat că e blat. Deci înțelegem că n-a fost !

Când PNL și PSD au participat pe listă comună la europarlamentarele din vara 2024, n-a fost blat, a fost alianță pentru stabilitatea țării. Nu cumva în modul ăsta și a câștigat mandatul de europarlamentar Daniel Buda, coordonatorul PNL Bistrița-Năsăud? El nu e blatist, e membru al unei alianțe.

Situația de la Prundu Bargaului, de la localele de vara aceasta, când PNL nu și-a pus candidat de primar, ba mai mult , Sighiartău și Vlașin l-au lăudat prin emisiuni pe primarul PSD de acolo, n-a fost blat!

Situația de la Rodna, de la localele din vara aceasta, când PNL nu și-a pus candidat de primar, și a oferit astfel candidatului de primar de la PSD posibilitatea să mai câștige un mandat, n-a fost blat!

Situația de la Beclean, de zilele trecute, când viceprimarul PSD a fost ales cu voturile consilierilor PNL, n-a fost blat! Că, dacă era, ar fi fost excluși din PNL consilierii care au dat acel vot.

Se vede limpede că ”blat” sau ”alianță” e în funcție de interesul personal al lui Robert Sighiartău, în funcție de prieteniile și antipatiile pe care le are față de unul sau altul. Așa se întâmplă când un partid ajunge să fie unealta cu care un singur individ urmărește să-și atingă scopurile.

PNL Bistrița-Năsăud a ajuns, din marele partid istoric, un simplu apendice al lui Robert Sighiartău”, a scris Diana Morar.

21 comentarii

  • Tot asa se întâmplă și la Feldru unde actualul primar împreună cu echipa lui o sa facă blat cu PNL pentru a pune vice iar primarul ales din Feldru îl va susține pe Sigartau sa ajungă deputat

    23
    4
  • Sighartartau sfarseste tragic. Dumnezeu pedepseste orice nedreptate, obraznicie sau oportunism care
    aduce ocara credintei sau paguba oameniilor nevinovati. El nu si a dat seama la ce gest primejdios s a bagat cand a pozat cu Biblia in mana. Daca avea o inaltare dreapta si de la Dumnezeu nu recurgea la o astfel de uneltire. Toate mergeau natural daca era sa fie trimisul lui DUMNEZEU in politica. Si a dat seama ca mai sus nu poate urca si acum s a pus bine cu candidatul PNL sperand ca va iesii cu bine. Si daca castiga acum, DUMNEZEUL dreptatii celor nedreptatiti il va prabusi cu suflarea gurii Lui! Celor care amesteca biblia si politica de sus a lui isus cu politica de jos… cu bani cu afaceri, etc
    ajung rau de tot, chiar legume…
    Dumnezeu smereste orice ingamfat cu aere de binecuvantat sau trimis!

    45
    8
    • Ce bine că Dumnezeu nu este legalist și nu cântărește lucrurile după mintea îngustă și puțină a unor oameni care se cred singuri înțelepți, judecători de valoare și atotștiutori!

      11
      31
    • Nu e nimeni legalist și atotștiutor decât cei care săvârșesc nedreptăți în dreptul altora cu scopul de a se înălța. Ești și tu lingușitoare de funduri avute? Acum e cu Pampers. Nu mai ai ce linge? Ce Rușine….
      Dumnezeu vede tot ce a fost nesimțită, nu voi!

      21
      7
    • Păi tu nu ești la curent: $igartău a declarat în timpul unei predici în Londra că El e trimisul lui „Dumnezeu în politică”!

      21
      3
    • Limbajul de mahala din comentarii vă arată deslușit valoarea, fiecăruia în parte. Dezolant, dar unii atâta pot și știu, din spatele unor conturi fantomă neasumate. Mă mir cu ce curaj nebunesc aveți tupeul să Îl aduceți pe Dumnezeu care este curat și drept, în discuțiile voastre mizerabile si în judecățile voastre strâmbe. Vai ș-amar!

      6
      13
  • Chiar așa, cum dracu au votat în unanimitate consilierii beclenari liberali un viceprimar pesedizat apărut de niciunde ? PNL-ul mare javră, dar ce mai contează când unul gen Nicula ajunge viceprimar?

    28
    5
  • PENELE-UL o muritu, precum PNTCD. Încă o victorie a PSD. În curând revenim la partidul unic, de monolit și de nezdruncinat, consfințind alianța oamenilor muncii degeaba cu capitaliștii.Ura (și la gară!)

    36
    3
  • Stați că nu mai înțeleg nimic! Până acum ăștia așa zis de dreapta urlau că PSD face blat cu HAUR, acu urlă că fac blat cu PNL, săptămânile trecute urlau că fac blat cu Geoană și în toate cazurile erau implicați RUSII ! În cazul PNL-iștilor legătura cu rușii o făcea Raluca Turcan cea cu studiile la Moscova.

    19
    4
  • Politicienii s-au țăcănit rău.
    De o parte, PNL nu a fost niciodată capabil să asume că îmbarcând cu PSD la guvernare și-au distrus credibilitatea în rândul propriilor votanți.
    Pe de altă parte, când auzi critici de tipul comuniștilor la cei care erau predestinați să fie altfel, genul copiii lui Geoană nu înțeleg realitatea din România sau declarația că cel mai simplu lucru era ca și doamna Lasconi să cumpere un bilet de avion.. te întrebi, oamenii ăștia care se prezintă alternativa au un discernământ normal la cap, încep să împartă români buni , români nu la fel de buni..e din noaptea minții, de la partidul care cică ar fi fost cei mai neatinși de comuniști.
    Domnii de la USR, da copiii lui Geoană au avut un drum unic în viață, dar îmi par exact profilul pe care îl căutați ca și alegător.
    Sunteți sadomasochiști, nu prea știți ce faceți, dna Lasconi e varză la cunoștințe, va face va drege , va delega..dar nu are cunoștințe minime de geopolitică, e tot un fel de Simion dar propus de forțele așa zis deștepte interne..Dacă vreți să atingeți occidentul visat, e cazul să tratați cu mai multă seriozitate familială și neamurile dnei Lasconi..faptul că ea a rămas și nepoții au reușit iar poate că unii s-ar întoarce și contribui nu e o pierdere, ba chiar un câștig.
    E dezgustător ce a devenit USR.
    Partid care nu-și asumă propriile erori și merge din gafă-n gafă, doar caută imagine pe seama gâlcevilor pe cer..fără proiecte.
    Nu e nici o mirare că românii merg pe mâna PSD-ului singurul partid monolitic implementat de la cap la talpă.
    Românii știu că sunt mințiți în față de acest partid, știu că vor fi îndatorați dar se mulțumesc că primesc și ei ceva din împrumuturile de zi. Ziua de mâine nu contează prea mult..
    Ceialalți par că nu realizează că au căzut în capcana jignirilor și înjurăturilor..n-au mâncat salam cu soia etc..
    PNL-ul are o problemă internă cu democrația , par incapabili să vadă că problema e în acțiunile lor.
    Dacă vreți să votați, nu mergeți pe ce se spune și pe promisiuni dar pe ce s-a făcut .

    12
    6
    • …Prea multe garduri metalice plasate pe gardul altora de lemn și țărusi ce nu pricep nimic, „decât Țepe” de pe vremea Domnitorului Țării Românești …😎

      2
      1
  • @t
    Ideal ar fi cu politicienii pentru 🇷🇴Țara/popor, nu pt ei! Există așa specie de politician?

    –-p.s. W. Churchill: „Viciul inerent al capitalismului constă într-o repartiție inegală a bogăției. Virtutea inerentă a socialismului constă într-o repartiție egală a sărăciei.”

    9
    2
  • Suntem foarte ingrijorați și triști că Robică nu vrea să impartă ciolanu’ .Pe de altă parte ,dă dovadă ca e lider cu bile tari.Pe adepții lui Turc i-a pus cu botul pe labe și ăștia stau frumos sprijiniți pe picioarele dinapoi și dând din cozi așteptând o fimitură.Ăia recalcitranți au primit șutul in prostată adică valea din partid .

    7
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.