Consiliul Local Bistrița a respins, prin vot, două solicitări de cedare de terenuri venite din partea Consiliului Județean: una pentru amenajarea unei parcări în proximitatea stadionului nou la baza Dealului Cocoș, iar alta pentru construirea unui centru de tratarea adicțiilor în aceeași zonă.
Solicitarea din partea CJ pentru cedarea a peste 30.000 de mp pentru construirea unei parcări lângă stadionul cu 12.000 de locuri care urmează să construit în Wonderland a fost respinsă cu 13 voturi ”pentru”, unul împotrivă și 6 abțineri.
Printre motivații s-au numărat acelea că municipalitatea a tot cedat de-a lungul timpului suprafețe și nu a primit nimic în schimb, deși se confruntă cu o criză de terenuri. Alt motiv este că odată cedate, pe unele terenuri, cum este și cazul celui de pe str. Bistricioarei unde CJ s-a angajat că face o parcare, nu s-a mai făcut nimic în final și procedura de recuperare a fost dificilă.
Propunerea ca să se introducă o clauză în baza căreia, dacă nu se fac investițiile în doi-trei ani, terenurile să revină municipalității de drept a fost agreată și de primarul Gabriel Lazany. Cu toate acestea, proiectul a căzut la vot.
Consilierii au refuzat să aprobe și cedarea către CJ a peste 20.000 de mp din aceeași zonă pentru construirea Centrului Regional de Reabilitare și Reintegrare a Minorilor cu Adicții motivând că locația este nepotrivită.
Proiectul a fost respins cu 11 voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” și 8 abțineri.
Hopaaa! ne dobândim independența ?! Un gest de emancipare sau de frondă ? Să vedem revenirea sau urmările!