Sport

Gloria Bistrița se desparte de zece handbaliste și de un antrenor

La finalul unui sezon în care echipa de handbal feminin Gloria Bistrița a cucerit eventul cupă – campionat și a ajuns până în sferturile Ligii Campionilor, clubul a anunțat despărțirea de o serie de jucătoare și de un membru al staffului tehnic.

Este vorba de portarii Renata de Arruda și Ana Maria Persecă, precum și de Cristina Laslo, Bianca Bazaliu, Ștefania Stoica, Eva Kerekes, Aleksandra Zimny, Monika Kobylinska, Matilda Forsberg, Tamires Morena De Araujo Frossard. Totodată, va pleca antrenorul cu portarii Szabo Levente.

”Uneori, contribuția unor oameni nu poate fi măsurată doar în goluri, parade, trofee sau statistici. Există oameni care lasă ceva mult mai important într-o echipă: caracter, energie, sacrificiu, unitate, spirit de luptă și suflet. Astăzi spunem ”mulțumim” unor oameni care au făcut parte atât dintr-un sezon istoric pentru Gloria Bistrița, un sezon în care am devenit campioana României, am câștigat Cupa României și am dus numele Bistriței la cel mai înalt nivel. Însă sunt oameni care au clădit drumul până la acest sezon de neuitat! Fiecare dintre voi a avut un rol important în această poveste. În vestiar, pe teren, în antrenamente, în momentele grele și în cele care au adus bucurie unei întregi comunități. Gloria nu înseamnă doar trofee. Gloria înseamnă oamenii care au luptat pentru aceste culori și au făcut ca această echipă să devină o familie și un simbol pentru Bistrița. Vă mulțumim pentru tot ce ați oferit acestui club și acestor suporteri. Veți rămâne parte din povestea Gloriei Bistrița”, este mesajul clubului bistrițean.

Până acum, noutățile Gloriei pentru sezonul următor sunt: Evelina Eriksson (portar, de la CSM București), Daciana Hosu (portar, de la CSM București), Veronika Kafka Mala (extrema stângă a Cehiei, de la Storhamar), Helena Simao Paulo (coordonatorul Angolei, de la CSM Târgu Jiu), Johanna Reichert (interul stânga al Austriei, de la Thuringer), Nina Engel (interul dreapta al Germaniei, de la Bensheim/Auerbach).

Au semnat prelungirea contractelor și vor continua la Gloria: Asuka Fujita, Lorena Ostase, Larissa Nusser, Paula Arcos, Sonia Seraficeanu, Danila Delgado, Corina Lupei, Martina Stan, Daria Cîțu, Jennifer Gutierrez, Kaba Gassama, Iaroslava Burlacenko.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.