Actualitate

Tânăr arestat pentru trafic de droguri

În urma activităților desfășurate în luna martie a.c. de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii DIICOT, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, un bărbat de 29 de ani a fost reținut în data de 8 iunie. Ulterior, în 9 iunie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, până în luna martie a anului 2026, acesta ar fi manipulat diferite cantități de canabis, destinate comercializării, pe care le-ar fi depozitat în subsolul unei clădiri din municipiul Cluj-Napoca, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma percheziției domiciliare efectuate de către polițiști la data de 5 martie 2026, au fost descoperite și ridicate aproximativ 10 kilograme de canabis, ambalate în pungi de diferite dimensiuni, un cântar de precizie, precum și alte mijloace de probă.

Reamintim că polițiștii împreună cu procurorii DIICOT au documentat activitatea infracțională a 4 persoane (trei bărbați și o femeie), de 21, 22, 24 și 25 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit că, pe parcursul anului 2026, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de canabis către consumatori din județele Bistrița-Năsăud și Cluj. În acest context, pe parcursul lunii februarie 2026, persoana de 22 de ani ar fi tranzacționat aproximativ 720 de grame de canabis pentru 22.000 de lei, cantitate indisponibilizată pe parcursul urmăririi penale. De asemenea, la data de 5 martie, persoana de 25 de ani a fost prinsă în flagrant delict, în municipiul Cluj – Napoca, în timp ce ar fi vândut 1,6 kilograme de canabis, cu 33.000 de lei. În urma celor 3 percheziții efectuate, de către polițiști, la aceeași dată, în județul Cluj, din locuințele persoanelor în cauză, au fost ridicate alte aproximativ 12 kilograme de canabis, 37.700 de lei și 500 de euro, dispozitive de stocare a datelor, obiecte și bunuri cu valoare probatorie, precum și un autoturism de lux. La data de 6 martie, procurorii au dispus reținerea persoanelor cercetate, ulterior, două dintre persoane au fost arestate preventiv, iar față de celelalte două a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.