Actualitate Cultură

Ştefan Popa Popa’s, de Revelion la Hotel Diana, pe care l-a înfrumuseţat cu lucrările sale

Ştefan Popa Popa's, portretist de renume internaţional, îşi petrece Revelionul la Bistriţa, oraş al cărui cetăţean de onoare este. La fel ca şi în alţi ani, a ales Hotel Diana întrucât îl leagă o veche prietenie de proprietarul acestuia, Ionel Rus. Anul acesta, maestrul a venit şi cu daruri de mare preţ expuse deja pe holurile hotelului, întruchipări ale zeiţei Diana.

Maestrul se află în aceste zile la Bistriţa şi dintr-un motiv spiritual. ”Ce fac eu este o treabă biblică. M-am jucat cu viaţa până la 50 de ani, dar atunci am avut o revelaţie şi m-am trezit. Ştiu de ce m-a trimis Dumnezeu pe pământ, ştiu de ce m-a trimis în tunel, m-am întors şi am făcut numai minuni. Frecventez Ortodoxia. Consider că cel mai important lucru este că există un singur Dumnezeu şi că e o greşeală că sunt mai multe secte. Eu nu le consider religii. Eu m-am născut ortodox, m-am convertit la catolicism, dar frecventez orice biserică ce are semnul crucii. Am făcut lucrarea Vaticanului ca ortodox. Acum, frecventez cu precădere acele biserici pe care eu le simt în mod pozitiv şi mă pătrund în ele. Sunt zilele acestea la Bistriţa şi pentru că există o slujbă de Sfântul Vasile care începe la 23.30 într-o comună de lângă oraş. Ţine vreo două ore, iar acolo îmi încep anul încărcându-mă energetic cu ajutorul unui preot pe care îl consider unul dintre duhovnicii mei. Nu îi divulg numele fiindcă am făcut-o cu altă ocazie şi a avut probleme. Dânsul mi-a luminat calea. E un preot ortodox. Nu am prieteni printre preoţii catolici decât câţiva cardinali pe care i-am cunoscut la Vatican”, a spus maestrul pentru Timp Online.

Ştefan Popa Popa’s a precizat că, în opinia sa, că orice individ care este cu credinţă în suflet trebuie periodic să se ”încarce”. ”Unii spun că trebuie să te încarci la cel puţin o sută de kilometri de locul în care te-ai născut. Alţii spun că poţi să te duci în locuri în care simţi căldura lui Dumnezeu. Eu cred că nu orice individ simte acest lucru, nu orice individ este conştient de capacitatea pe care i-o dă Dumnezeu. Sunt puţini, iar când sunt conştienţi de capacitatea respectivă, pot aplica harul Domnului în orice moment şi în orice clipă. Încărcarea e necesară. Nu poţi face nimic în viaţă fără credinţă şi fără ajutorul Domnului”, a spus artistul.

De la slujba religioasă de la cumpăna dintre ani din bisericuţa sufletului său, maestrul va veni la Hotel Diana Bistriţa, unde va începe noul an 2014 alături de prieteni dragi. ”Mă leagă o prietenie de domnul Rus. E un om extrem de inimos care a adunat suferinţă în dânsul. A văzut până la o anumită vârstă şi apoi nu a mai văzut. Toate aceste lucrări de pe hol sunt ale mele şi o întruchipează pe zeiţa Diana. Sunt lucrări mai mult nud fiindcă aşa e ea reprezentată, dar probabil că vom schimba fiindcă mai sunt şi persoane care nu acceptă aşa ceva. Lucrările sunt însă de mare ţinută şi i le-am dăruit cu multă dragoste. Eu ce fac din suflet fac cu suflet”, a spus maestrul.

Ştefan Popa Popa’s va rămâne la Bistriţa şi în 1 ianuarie 2014, după care va pleca să se roage la mormântul părintelui Arsenie Boca.

Ştefan Popa Popa’s (58 de ani) a absolvit Politehnica din Timişoara şi Academia de Arte Vizuale din Poitiers, Franţa. La Festivalul Internaţional de Caricatură de la Saint-Estève (Franţa) a stabilit recordul mondial de rezistenţă (1.527 de portrete color în zece zile şi zece nopţi). În 1995 şi-a doborât propriul record şi a realizat 2.772 de caricaturi color în zece zile şi zece nopţi – ”singurul om care a fost cu patru secunde mai rapid decât calculatorul”. A fost declarat cel mai rapid caricaturist din lume, record omologat de Guinness Book. Peste 200 de şefi de state şi guverne au portrete semnate Popa’s. În prezent este cetăţean de onoare în 26 de oraşe din România (inclusiv Bistriţa din 1998), unde a obţinut 100 de premii. Pe plan internaţional a fost medaliat de 58 de ori. Este membru al Fundaţiei pentru Ştiinţă şi Arte a Academiei Citta din Roma, membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici (UNESCO) şi ambasador al turismului românesc alături de Gheorghe Zamfir, Grigore Leşe, Ilie Năstase, Ivan Patzaichin, Gabriela Szabo, Iolanda Balaş Soter şi Elisabeta Lipă.

Cristiana Sabău

Diana 1 Diana 2 Diana 3 Diana 4

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.