Politică

”Când prețul motorinei ajunge la 10 lei și 40 de bani litrul, asta înseamnă …

”Oamenilor nu le pasă de explicații complicate și nici de justificări între instituții. Vor să știe de ce plătesc atât de mult și cine verifică dacă aceste prețuri sunt corecte”, spune deputatul Bogdan Ivan, președintele PSD Bistrița-Năsăud.

”Când prețul motorinei ajunge la 10 lei și 40 de bani litrul, asta înseamnă nu numai bani luați direct din bugetul unei familii. Prețul mare are un efect de domino în economie. Înseamnă un coș zilnic mai scump, cheltuieli mai mari pentru companii și oameni simpli. Pentru cel care merge zilnic la serviciu, costuri mai mari pentru părinții care își duc copiii la școală, pentru cei care fac naveta, pentru micii antreprenori, pentru transportatori și, în final, prețuri mai mari la aproape tot ceea ce cumpărăm.

Asta mi-au spus și oamenii cu care am vorbit. Este vocea lor. Eu doar vreau să o fac mai auzită. Oamenilor nu le pasă de explicații complicate și nici de justificări între instituții. Vor să știe de ce plătesc atât de mult și cine verifică dacă aceste prețuri sunt corecte.

De aceea am mers personal la ANPC și am cerut controale. Am cerut același lucru Consiliului Concurenței și ANAF, pentru că statul are obligația să îi protejeze în primul rând pe români.

Prin legea inițiată de PSD, acciza a fost redusă cu 70 de bani. Fără această măsură, astăzi am fi vorbit deja despre un preț de peste 11 lei pe litru!

Întrebarea acum este simplă. De ce? De ce PSD a reușit să impună o reducere de taxe, cu impact pe buget, reducerea de preț este neutralizată prin scumpiri? Îmi doresc un stat prezent și activ, care să verifice, să ceară explicații, iar acolo unde găsește nereguli, să intervină. Pentru că, până la urmă, despre asta este vorba: despre a proteja consumatorul final și oamenii de acasă”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.