Capela mortuară de pe strada Tărpiului din Bistrița a fost reabilitată complet pentru prima dată de la construirea sa. A fost construit un gard nou, iar în cimitirele administrate de Primăria Bistrița s-a făcut curățenie zilnic.
Într-o postare pe Facebook, primarul Gabriel Lazany face un apel către cei care merg în cimitire să nu lase deșeuri printre morminte, ci să le depoziteze în zonele de colectare, pentru a putea fi ridicate de echipele de salubritate.
”Eforturile administrației trebuie dublate de responsabilitatea fiecăruia. Cei plecați dintre noi merită să fie pomeniți cu dragoste, iar locurile în care se odihnesc, îngrijite cu respect“, a scris primarul Gabriel Lazany.
În 1999, Consiliul Local Bistrița, în mandatul primarului Pavel Popescu (PNȚCD) a adoptat cu 20 de voturi pentru Hotărârea nr. 38/20.04.1999 privind aprobarea participării financiare a persoanelor fizice și juridice la construirea “Capelei Mortuare” prin subscripție publică.
În 2001, în mandatul primarului Vasile Moldovan (PD), Consiliul Local a aprobat înființarea activității ”Capela Mortuară Bistrița” și a Regulamentului de funcționare cu 17 voturi și 2 abțineri, din totalul de 19 consilieri prezenți.
În 2003, a fost adoptată Hotărârea nr. 44/31.03.2003 privind avizarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții “Amenajare centrală proprie pe gaze naturale la Capela Mortuara a municipiul Bistrița”.












Adaugă comentariu