Prima expoziție la Bistrița a sculptorului Adrian Piorescu – laureatul ”Premiului anual Grigore Bradea” 2025 – a fost inaugurată la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.
Intitulată ”One Small Step”, expoziția își propune ”o imediată trimitere către un subiect recurent în practica artistului, anume consecințele evoluției – întruchipat în relicve ale prezentului”.
Premiul Grigore Bradea acordat anual tinerilor sculptori este acordat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud – prin Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud – în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și Asociația Culturală ”Grigore Bradea”.
Premiul Grigore Bradea a fost acordat până acum sculptorilor Darius Hulea (2013), Maria Sicoie (2014), Ionel Mihai (2015), Axenia Roșca (2016), Anca Stătică (2017), Alexandru Daniel Smuczer (2018), Emilian Mocanu (2019), Florin Tamba (2021), Iulian Cristea (2022), Matei Emanuel (2023), Alexandru Ranga (2024) și Adrian Piorescu (2025).
Adrian Piorescu și-a depus candidatura la concursul inițiat de Asociația culturală ”Grigore Bradea” și în 2021 – clasându-se atunci pe locul 6.
Asociația culturală ”Grigore Bradea”
”Mulțumim tuturor partenerilor care ne-au sprijinit de-a lungul timpului. Mulțumim Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud care susțin financiar Premiul Grigore Bradea. Știm cât este dificil, în vremuri atât de crunte, să continue să se implice într-un asemenea demers. Mulțumim prietenilor văzuți și nevăzuți care ne-au oferit încredere și susținere în toți acești ani”.
Adrian Piorescu, despre expoziția One Small Step
”Expoziția a pornit de la o lucrare care se numește chiar One Small Step. Aveam de multă vreme în minte tema cu nedreptatea, autoritatea și asumarea laudelor. Ca umanitate, ne-am cam lăudat singuri, dintotdeauna: au ajuns oamenii pe Lună, uite cât de departe am ajuns – fără să mai conteze procesul prin care s-a ajuns acolo. Faptul că înainte au fost trimise în spațiu sute de animale – de la pisici, câini, maimuțe, până la fluturi – nu mai apare aproape nicăieri. M-a deranjat. Și mă întrebam la un moment dat: ce este mai presus – orgoliul sau progresul? Lupta pentru spațiu și cucerirea lui a fost o luptă a orgoliilor, din punctul meu de vedere. Au lăsat în urmă tot ce a însemnat parcursul până acolo…
După acea lucrare – One Small Step – am desenat pe plăcuțe de ciment capsula Apollo 11, cățelușa Laika și maimuța Ham. Desenele pe plăcuțe de ciment sunt pentru mine un fel de mărturie recentă, un fel de desene rupestre de mare actualitate. Ce ar rămâne în cazul unei catastrofe? Ar rămâne aceste plăcuțe de ciment, ca niște mărturii străvechi desenate cu creionul…
După ce am văzut sala de expoziție în fotografii, mi s-a părut că ar fi foarte potrivită pentru expoziția legată de spațiu. Faptul că este un semicerc m-a dus cu gândul la capsulele din pozele cu astronauți. One Small Step are craniul cățelușei Laika înăuntru, iar casca de astronaut „ascunde” craniul maimuței Ham. Pornind de la aceste piese principale, s-au dezvoltat ulterior și ideile pentru celelalte sculpturi. Planetele înfipte pe steag au fost prima lucrare nouă realizată pentru această expoziție. Inițial trebuia să fie o suliță care traversa planetele. Am lăsat totuși varianta cu steagul. Pentru că acesta este simbolul autorității exprimate de orice stat cuceritor. Amuzant este că lucrarea se intitulează US. Dar fără puncte. Adică este o chestiune care ne implică și ne privește pe noi toți.
Spre surprinderea noastră, când panotam, ni s-a întâmplat încă un lucru fascinant. Am descoperit luminile care, atunci când sunt poziționate într-un anumit fel, cu întuneric într-o parte și lumină în altă parte – te duc cu gândul la sentimentul că ai fi undeva sus, în spațiu. Deși, paradoxal, aici cobori mult ca să ajungi „sus”.
Unul dintre desenele pe plăcuța de ciment reprezintă chiar umbra roboțelului de pe Marte. La fel se văd și cei care intră în expoziția One Small Step. Luminile sunt așezate astfel încât, cei care se apropie să aibă umbra proiectată precum roboțelul din desen. Într-un fel, toți care vizitează expoziția fac parte din ea și sunt integrați în ea.
Luminile au creat efectul acesta de importanță: conștientizăm toți că suntem acolo. Umbra impunătoare care se proiectează datorită luminii ar trebui să ne pună puțin pe gânduri. Care este rolul meu ? Ce caut aici ? Ce vreau să înțeleg ? Care sunt de fapt motivele pentru care vrem să cucerim ceva ? Cât de mare este orgoliul nostru și cât de departe poate să ajungă ? Se aplică ideea cu – scopul scuză mijloacele ?
M-aș bucura ca oamenii care văd expoziția să-și pună niște întrebări. Lucrările mele nu sunt cele mai drăguțe. Au un pic de dramatism în ele. De aceea apar și craniile incluse, de aceea sunt și sparte lucrările, nu sunt perfect făcute. Poate publicul este mai puțin obișnuit cu tipul ăsta de lucrări cu un impact emoțional nu tocmai ok. Lucrările nu vorbesc despre cât de frumos e totul. Hai să vorbim puțin și despre partea asta mai urâtă a umanității. Nu neapărat că aș vrea să arăt cât de nasol e omul sau ce specie josnică suntem. Ci pur și simplu vreau să vadă lucrările și să schimbe ceva în ei. Chit că pleacă din expoziție și își amintesc peste o săptămână – am văzut chestia aia, azi fac altceva decât rutina obișnuită…”.
Vasile Duda, istoric de artă:
”Traversând expoziția sculptorului Adrian Piorescu ne confruntăm cu diverse componente ale unei tehnici de vârf care a devenit arhaică. Parcă am avea sub priviri descoperiri arheologice. Sunt lucrări – simboluri ale tehnicii care vorbesc despre cât de departe am ajuns. Dar lucrările în sine par să aparțină unui trecut antichizat. A devenit istorie acum mult timp. Și descoperirea în sine s-a produs în urmă cu mult timp, fără să devină totuși o normalitate vizita noastră în spațiu. A rămas în continuare în imaginarul colectiv, care a generat, pe de altă parte, și multe teorii care chestionează dacă am ajuns într-adevăr pe lună sau nu.
Punctarea acestui subiect este unul contează din nou în contemporaneitate. Tocmai pentru a testa cumva limitele. Poate că nu individual, cât mai ales, cred eu, împreună. Perioada pe care o traversăm este una a divizărilor. (…)
Am privit destul de atent modul în care Adrian Piorescu a reușit să obțină aceste texturi ale betonului, la felul în care cimentul modelează suprafața. Mă gândeam cât de multe discuții au fost și în jurul acestui material descoperit la finalul secolului al XIX-lea în forma în care îl știm acum. Și romanii au folosit o variantă, dar modernismul a adus altceva. S-a clădit o întreagă epocă industrială, dar cu un mare consum de resurse. (…)
Adrian Piorescu a reușit să treacă materialul în care a lucrat dincolo de posibilitățile cu care suntem obișnuiți. Aceasta este calitatea unui artist bun care controlează bine materialul și care poate să-i ofere noi valențe. Se simte componenta istorică, componenta de identitate din trecutul său. Parcă descoperim lumea în care trăim peste 100 de ani, ca pe o planetă pe care ne-am întors și dintr-o dată descoperim urme pe care le-am lăsat cu aceste materiale ale modernității: fierul și betonul. Sunt elementele care au caracterizat dezvoltarea industrială masivă. Acum se trece spre alte materiale, mult mai subtile, care vorbesc despre o altă lume, pe care o măsurăm cu alte dimensiuni.”
Mădălina Lucşoreanu, grafician, curator expoziție “One Small Step”
”Vrem oare să cunoaștem mai mult sau doar să cucerim tot mai mult?
Expoziția “One Small Step” a artistului Adrian Piorescu a fost gândită încă de la început sub forma unei instalații realizate special pentru spațiul în care aceasta se desfășoară. Lucrările alese își propun o imediată trimitere către un subiect recurent în practica artistului, anume consecințele evoluției, acesta fiind întruchipat în relicve ale prezentului.
De-a lungul timpului, sub eticheta de „în numele omenirii”, au fost comise fapte lipsite de umanitate, (re)confirmandu-se astfel ideea că un scop măreț va fi întotdeauna mai important decât sacrificiile pe care atingerea sa le poate presupune. Prin urmare, se poate afirma faptul că natura umană este profund și irevocabil marcată de o lipsă de scrupule în ceea ce privește atingerea scopurilor izvorâte din ambiție nestăvilită și sete continuă de putere și cucerire.
Ceea ce este deja locuit pare să nu prezinte întâietate în ierarhia salvării, existând astfel o fugă conturată de neasumare și nepăsare.
Prin lucrările pe care le unește în cadrul acestei expoziții personale, Adrian Piorescu prezintă indubitabil o imagine onestă a luptei asidue și nemiloase pentru cucerirea spațiului.”
Adrian Piorescu (n. 1997, Craiova), a absolvit în 2016 Liceul de Arte „Marin Sorescu”, Craiova, profilul Pictură. A absolvit Facultatea de Arte Plastice, specializarea Sculptură, la Universitatea Națională de Arte București ( master 2019-2021 și licență 2016 – 2019).
PREMII
2026 – Premiul UAP pentru Sculptor Emergent
2025 – Premiul Grigore Bradea 2025 acordat tinerilor sculptori
2024 – Marele Premiu la Ediția Națională 2024 a Premiilor Crama Oprișor pentru Desen Contemporan, Muzeul Național de Artă Contemporană din București
Premiul Inaugural de Achiziții – Muzeul Național de Artă Contemporană acordat în cadrul Târgului de Artă Contemporană RAD 2025
EXPOZIȚII PERSONALE – 2025
• expoziția Sărmanul meu Yorick, sculptura Human Error #5, Galeria CREART, București, , curator Ioana Iuna Șerban
• expoziția Authority’s Algorithm ‒ 1st Chapter, Laborna Gallery, București, curator Ciprian Paleologu
• BLOOMING MONUMENTS #1, sculptura Contramonument, Crama Oprișor, București 2022
• expoziția Untouchable Nature, Celula de Artă, București
Între 2018 și 2025, Adrian Piorescu a participat la peste 40 de expoziții de grup în România și în străinătate, în orașe precum București, Iași și Timișoara, precum și în Turcia și Bulgaria.
Adaugă comentariu