Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului Criminalistic – patrula canină, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Bistrița-Năsăud au desfășurat activități de prevenire și control pe raza municipiului Bistrița, care vor continua și în perioada următoare.
Acțiunile au vizat prevenirea absenteismului școlar și a faptelor de natură contravențională sau penală în care pot fi implicați elevii, precum și verificarea respectării obligațiilor legale de către agenții de pază și operatorii economici.
În cadrul activităților desfășurate în 15 septembrie, au fost legitimate 51 de persoane. Polițiștii au depistat 27 de elevi absenți de la cursuri, au verificat 10 autovehicule și 4 societăți comerciale. De asemenea, au fost desfășurate 7 activități preventive, iar 2 agenți de pază au fost verificați și instruiți cu privire la respectarea atribuțiilor specifice. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 1.600 de lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 și O.U.G. nr. 195/2002.
Polițiștii vor continua astfel de activități în zona unităților de învățământ, în colaborare cu reprezentanții școlilor și celelalte instituții cu atribuții în domeniu, pentru identificarea din timp a situațiilor care pot favoriza absenteismul sau implicarea elevilor în fapte antisociale, informează IPJ Bistrița-Năsăud.
Părinții sunt încurajați să mențină o comunicare constantă cu școala și să acorde atenție comportamentului copiilor, astfel încât eventualele situații de risc să poată fi identificate și gestionate din timp.










Adaugă comentariu