Sportivul bistrițean Dragoș Tudor, membru al echipei Invictus România, a fost distins cu Diploma de Excelență pentru performanțele sportive obținute, cel mai important trofeu obținut fiind acela de campion mondial militar la tir cu arcul, în proba de 18 metri.
Fost militar, sergent-major în rezervă, acesta a reușit să transforme sportul într-o modalitate de autodepășire, demonstrând că obstacolele pot fi depășite prin disciplină, încredere și determinare.
Dragoș Tudor a obținut titlul de campion mondial militar la tir cu arcul, în proba de 18 metri Compound Para-Archery, în cadrul celei de-a cincea ediții a Campionatului Mondial Militar de Tir cu Arcul (CISM), desfășurat în luna iunie 2026, la Warendorf, în Germania. Rezultatul confirmă parcursul său remarcabil într-o disciplină care presupune concentrare, precizie și multă muncă.
În ședința Colegiului Prefectural de marți, sportivul a vorbit despre parcursul său în cadrul programului Invictus România, despre experiența competițională și despre sprijinul primit din partea colegilor și al celor care l-au încurajat să continue.
”Sunt fost militar, sergent-major în rezervă. Am intrat în programul Invictus în urmă cu un an și jumătate, aproape doi ani. Am ales categoria arc compound, pentru că este categoria care mă reprezintă cel mai bine. Mi-a plăcut întotdeauna să-mi ating țintele și să ajung acolo unde mi-am propus”, a mărturisit Dragoș Tudor.
Sportivul a explicat că provine dintr-o familie de militari și că valorile învățate de-a lungul vieții l-au ajutat să meargă înainte, chiar și atunci când s-a confruntat cu dificultăți.
”Poate că acest lucru m-a ajutat să încerc să fiu mai bun, să fiu corect și să merg mereu înainte, chiar dacă am întâmpinat diferite obstacole în viață”, a declarat acesta.
Performanța internațională vine după rezultate importante obținute și în competițiile naționale. În ianuarie 2025, Dragoș Tudor a câștigat medalia de aur la proba pe echipe, la distanța de 18 metri, în cadrul Cupei Federației Române, alături de Marcel Neagu, din Constanța, și caporalul Ionuț Roman, din Bistrița, ambii militari răniți.
”În ianuarie anul trecut am câștigat medalia de aur la Cupa Federației Române, împreună cu alți doi colegi răniți din Armata României. Echipa noastră a câștigat medalia de aur la proba pe echipe, la distanța de 18 metri. În Germania, la competiția mondială, am reușit să câștig medalia de aur la 18 metri”, a relatat sportivul.
Dragoș Tudor a ținut să le mulțumească celor care l-au sprijinit în pregătirea sportivă. ”Am ajuns în Germania, la Campionatul Mondial, alături de colegi care m-au susținut foarte mult. […] Aș dori să mulțumesc în mod special Brigăzii 81 Mecanizate. Cei de acolo ne-au sprijinit permanent în pregătirea pentru disciplina tir cu arcul”.
În semn de apreciere pentru performanța internațională, determinarea și perseverența demonstrate, precum și pentru motivația pe care o transmite comunității, Dragoș Tudor a primit Diploma de Excelență din partea Instituției Prefectului











Adaugă comentariu