Social

”Sistemul comunistoid” al gardurilor vii, paravan pentru mizerie, va dispărea din Bistrița

Primăria Bistrița va continua să elimine gardurile vii din oraș, ”un sistem comunistoid, moștenit din trecut”. Primarul Gabriel Lazany își justifică decizia prin aceea că, ”în realitate, gardul viu este un paravan pentru mizerie”.

”Am început, de săptămâna trecută, curățenia generală în zona Decebal, iar ceea ce am găsit acolo a fost un dezastru. Am început eliminarea gardului viu și deschiderea zonelor către populație. Acest sistem de amplasare a gardului verde pe marginea aleilor este, din punctul meu de vedere, un sistem comunistoid, moștenit din trecut, care te ghida să mergi pe un anumit traseu, fără să te abați nici la stânga, nici la dreapta. Să nu cumva să intri în zona verde. În realitate, gardul viu era un paravan pentru mizerie și pentru tot felul de persoane care își făceau nevoile în zonele ascunse”, a spus Gabriel Lazany.

Primarul a dat ca exemplu parcul mare al orașului care este, în opinia lui, ”unul dintre cele mai frumoase parcuri din România, un parc excepțional” și asta întrucât este lumină și deschidere.

”Imaginați-vă cum ar arăta dacă am avea gard viu peste tot! În loc să vedem întregul parc, am vedea doar gardurile. Același lucru este valabil și pentru aleile principale. Un astfel de sistem creează un sentiment de sufocare. Altfel poți face întreținerea și altfel poți curăța spațiile. În prezent, se poate utiliza și mecanizarea pentru aceste operațiuni”, a declarat el.

În contextul în care firma Supercom a anunțat că va disponibiliza muncitorii care se ocupă de curățenia stradală din oraș, primarul a fost întrebat cum vede, de anul viitor, organizarea și controlul acestui serviciu.

”Salubritatea este cel mai sensibil serviciu dintr-un oraș. Dacă ai o defecțiune la iluminatul public pe o stradă, nu se întâmplă nimic grav. Se repară, se înlocuiește și există doar un mic disconfort. Dar dacă salubritatea nu funcționează, întreaga comunitate are probleme. Cred că este singurul serviciu care nu trebuie să scape din mâna municipalității. Salubritatea este cel mai sensibil serviciu, pentru că poate provoca boli și tot felul de probleme. În schimb, iluminatul public și transportul public pot fi externalizate sau delegate. Din punctul meu de vedere, trebuie să avem treptat un control mai bun asupra salubrității. Am spus aceste lucruri și în alte întâlniri: nu putem face strategii peste noapte. Nu se poate implementa totul de astăzi pentru anul viitor. Dar putem începe o strategie de înființare a unei companii publice, coordonate de municipalitate, care să se ocupe inclusiv de colectarea deșeurilor menajere. Proiectele pe care le vom implementa noi, ca municipalitate, cum este și acel sistem revoluționar de colectare a deșeurilor pe bază de vacuum, vor face ca sistemul actual să nu mai fie necesar în forma în care funcționează astăzi. Colectarea realizată cu mașini, muncitori și personal care intervine în diferite locuri va dispărea. Deservirea sistemului public se va putea face de o singură persoană, care va fi operatorul unui utilaj cu braț automatizat”, a răspuns primarul Bistriței.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.