Politică

Doina Pană: E timpul să facem mai mult pentru construirea unei culturi a dialogului social

Dialogul social este abordat în societatea românească, din ce în ce mai des, conflictual, sindicaliştii reclamând, în replică, lipsa de respect şi de cultură a dialogului social la nivelul autorităţilor publice iar schimbările din ultima vreme impun o repoziţionare şi o schimbare de optică a actorilor implicaţi, a declarat ministrul delegat pentru dialog social, deputatul Doina Pană.

doina pana palatul parlamentului”Începând din ianuarie 2013, în calitate de ministru delegat pentru Dialog social, am demarat un amplu program de întâlniri cu reprezentanţii partenerilor sociali, de la nivel naţional până la nivel de companie, precum şi cu autorităţile publice, centrale şi locale (..). Am constatat că abordarea conflictuală este mult prea prezentă în societatea românească şi cred că este timpul să facem mai mult pentru construirea unei adevărate culturi a dialogului social. Schimbările din ultima vreme impun o repoziţionare şi o schimbare de optică a actorilor implicaţi: angajatori, angajaţi, stat. Conflictul deschis şi violent trebuie înlocuit cu soluţii de durată. Purtat cu sinceritate, dialogul social este cheia spre succes. O înţelegere cu un singur câştigător nu  rezistă în timp. Trebuie să trecem de la cultura conflictului la cultura dialogului. Din punctul de vedere al cadrului de desfăşurare al dialogului social, România dispune de cea mai amplă structură instituţionalizată dintre toate statele membre ale Uniunii Europene”, a declarat Doina Pană, care a organizat la Palatul Parlamentului Conferinţa ”Dialogul social tripartit – prezent şi perspective”.

În opinia sa, prin repoziţionarea şi schimbarea de optică a principalilor actori sociali – angajatori, angajaţi, stat – ”conflictul deschis va fi înlocuit de soluţii rezultate în urma consultărilor, negocierilor, medierii sau arbitrajului, iar compromisul asumat va reprezenta soluţia din ce în ce mai frecventă”.

Ea a lansat ”Anuarul dialogului social tripartit din România”, care îşi propune să reflecte stadiul actual al dialogului social tripartit instituţionalizat.

”Anuarul sper să constituie o bază de plecare pentru o dezbatere între toţi actorii implicaţi privind actuala situaţie şi perspectivele dialogului social tripartit în România. Am considerat util să realizăm o diagnoză, fără a stabili ierarhii, şi să oferim informaţii despre principalele reglementări din domeniu, abordarea dialogului social tripartit în viziunea Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), a Uniunii Europene, a majorităţii ţărilor din Europa”, a precizat ministrul delegat pentru dialog social.

4 comentarii

  • cultura dialogului,simbioza exprimarii,colcvii despre arta de a intelege si alte multe prostii pe care le debitati,bai imbecili de politicieni.Pt omul de rand,contribuabilul,ar fi bine sa veni-ti cu ceva concret,palpabil, care sa se rasfranga in nivelul de trai.O ducem tot mai greu cu fiecare zi care trece,ne inglodam in datorii si cel mai rau e ca dispare si speranta iar voi apare-ti in mass-media si ne aburiti cu tot felul de expresii sofisticate despre care crede-ti ca dau bine,dar de fapt va fura-ti caciula.SA BA IA NAIBA DE POLITICIENI CORUPTI SI INCAPABILI

  • Are doamna aceasta un limbaj cioplit din lemn de Tek, si se pare ca din pacate, intrucat ne reprezinta, nici creierul nu ii e cioplit din altceva. Daca ar termina-o cu birourile prea calde unde se usca tot ce-i lemn, o reintoarcere la origini, putin aer proaspat de scoala de provincie, poate i-ar face bine. Mai are mult pana la pensie?

  • Oare unde este acest „dialog” intre guvernare si popor la Mosna, la Pungesti sau la Rosia Montana sau la proteste din Bucuresti si in multe alte cazuri unde se „vorbeste” doar cu aroganta sau cu ignoranta?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.