Actualitate

47 de străzi noi în Bistriţa. Nume diverse: de la planete şi domnitori, la haiduci şi ofiţeri

Consiliul Local Bistriţa va atribui denumiri noi pentru 47 de străzi în zonele nou introduse în intravilan. Printre ele, Saturn, Mercur, Uranus, Vlad Țepeş, Matei Corvin, Brâncoveanu, Iancu Jianu, Gen. Wilhelm Zehner. Totodată, vor fi prelungite până la limita noului intravilan 19 străzi deja existente.

În şedinţa de joi 20 februarie, pe agenda aleşilor locali se află atribuirea de denumiri de străzi noi în Bistriţa şi localităţile componente, 47 la număr, şi schimbarea reperelor de identificare ale unor străzi existente prin modificarea lungimii acestora până la limita noului intravilan (19 străzi). Aceasta în urma aprobării noului Plan Urbanistic General şi extinderii intravilanului.

”În aceste zone sunt edificate case de vacanţă care pot deveni locuinţe permanente la cererea proprietarilor şi aceştia pot să-şi stabilească domiciliul. Totodată, se solicită eliberarea de autorizaţii de construire în aceste zone. De aceea, se impune atribuirea de denumiri de străzi, străzi care sunt deja configurate şi sunt fie proprietate publică respectiv lăsate la punere în posesie, fie proprietate privată a celor din zonă”, este motivarea proiectului.

Cele 47 de străzi noi se vor numi: Valea Scurtă, Saturn, Mercur, Uranus, Orion, Galaxiei, Astrelor, Podirei, Sub Coastă, La Haldă, Vinului, Steininger, Izvorul Sărat, Brădetului, Valea Stegii, Baholţ, Haiducului, Cicoarei, Holdei, Spicului, Valea Stânelor, Iazului, Valea Măgheruşului, Cailei, Aluniş, Crizantemei, Matei Corvin, Vlad Țepeş, Bogdan Vodă, Iancu Jianu, Brâncoveanu, Agrişului, Zmeurei, Struguraşului, Cătinei, Izvorul Rece, Căprioarei, Gen. Wilhelm Zehner, Cpt. Oniga Pompei, Mrş. Leonida Pop, Bisericii, Valea Slătiniţei, Răchitei, Cărpiniş, Agricultorilor, Pepinierei, Ştiubei.

Străzile şi aleile care vor fi prelungite: Răsăritului, Făgetului, Trifoiului, Soarelui, Orizontului, Valea Căstăilor, Tărpiului, Cameliei, Anemonei, Freziei, Dumitrei Vechi, Dumitrei Nou, Ghinzii, Alunului, Podgoriei, Socului, Ion Pop Reteganul, Valea Budacului, Calea Dejului.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.