Delegaţiile judeţelor vor ajunge la Bistriţa luni, 7 aprilie, zi în care este programată şedinţa tehnică a Comisiei centrale de organizare şi evaluare. Elevii şi însoţitorii lor vor fi cazaţi la Colegiul Tehnic Infoel Bistriţa, iar de la ora 17.00 vor participa la deschiderea festivă programată să aibă loc la Sinagoga Bistriţa.
Marţi, 8 aprilie, va avea loc, începând cu ora 10.00, proba scrisă, iar miercuri de la aceeaşi oră proba practică. Pentru domeniul „Electronică, automatizări, telecomunicaţii”, aceasta se va ţine la Colegiul Tehnic Infoel Bistriţa, iar pentru domeniul „Electric, electrotehnică, electromecanic” la Liceul Tehnologic Forestier. Festivitatea de premiere e programată, joi, 10 aprilie, ora 10.00, la Colegiul Tehnic Infoel Bistriţa.
Potrivit organizatorilor, cotravaloarea deplasării, cazarea şi diurna cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar care fac parte din comisiile centrale vor fi suportate de fiecare inspectorat şcolar în parte de la care provin. Cazarea şi masa pentru elevi şi profesorii însoţitori se asigură din fonduri repartizate de M.E.N, iar transportul pentru elevi şi profesorii însoţitori sunt suportate de inspectoratele şcolare de la care provin.
Judeţul nostru e reprezentat de patru elevi: Cristian Rauca şi Alexandru Melian (clasa a XI-a), respectiv Samuel Sălăgean şi Daniel Lupaescu (clasa a XII-a).
Doua precizari:
1. Programul olimpiadei s-a modificat (vezi site-ul olimpiadei http://eprofu.ro/olimpida/ )
2. Daca tot s-a vorbit de fonduri, este corect sa se aminteasca si de contributia Primariei Bistrita cu o suma destul de substantiala pentru procurarea materialelor necesare desfasurarii probelor practice (15.000 RON).
Scuze de gresala: http://eprofu.ro/olimpiada/