Politică

Stelian Dolha: Indiferenţa nu este o opţiune, ne-am luptat prea mult ca să avem acest drept de vot

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a votat la alegerile pentru Parlamentul European în colegiul său, la Prundu Bârgăului, în aceeaşi secţie unde a votat şi în 2012, atunci când a câştigat mandatul de parlamentar. El a spus că indiferenţa şi implicit neparticiparea la vot nu reprezintă o opţiune.

dolha 25 mai alegeri”Am votat în această dimineaţă în colegiul meu, la Prundu Bârgăului, în aceeaşi secţie în care am votat la alegerile parlamentare din 2012. Am optat pentru cea mai bună echipă, pentru cel mai bun program şi mai ales pentru partidul locomotivă al dreptei”, a scris Stelian Dolha pe Facebook.

Liderul PNL Bistriţa-Năsăud a menţionat că neparticiparea la vor nu este o opţiune.

”Le spun celor cu care mă întâlnesc astăzi că indiferenţa nu este o opţiune, că ne-am luptat pentru acest drept de vot prea multe generaţii, iar neparticiparea la vot nu face altceva decât să legitimeze partidul-stat”, a comentat Dolha.

2 comentarii

  • Dreptul la vot liber, are obținea abținerii. Introduceți votul obligatoriu și veți vedea că nu se schimbă raportul. Faceți politică responsabilă, respectați cetățenii și membri de partid și vedeți cum crește procentul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.