Aţi vota o femeie preşedinte?

Îmi place teribil cartea lui John Eldredge „Eu, bărbatul”. Ediţia pe care o deţin are o fotografie sugestivă pe copertă: un tip se aruncă în cap într-o mare învolburată de pe nişte stânci foarte înalte. Autorul zice aşa: „Eva a fost creată în frumuseţea luxuriantă a grădinii Paradisului, iar Adam în afara grădinii, în sălbăticie, de partea neîmblânzită a creaţiei. Abia după aceea a fost adus în Eden. Şi, de atunci, bărbaţii nu se simt confortabil când sunt îngrădiţi, ei simt o dorinţă nestăvilită de a explora. (…) Genul masculin nu are nevoie de prea multe încurajări”, spune autorul care descrie pe larg călătoria iniţiatică a unei „inimi neîmblânzite”. Foarte frumos, aş putea spune, pe alocuri fascinant fiindcă e vorba de ceea ce un bărbat a fost creat să fie: un vânător, un explorator, un luptător, un conducător.

Soţia lui, Stasi Eldredge, scrie la rândul ei cartea „Eu, femeia”, o succesiune de revelaţii despre tainele sufletului feminin. Care e rolul femeii în sinteză? Să dezvăluie frumuseţe, să-l treazească pe Adam, să fie mamă, fiică, soră şi, pe alocuri, prinţesă războinică. Ultima e totuşi excepţia. Cartea aceasta are pe copertă o femeie care se priveşte atentă.

De curând, Elena Udrea a fost aleasă preşedinta PMP. Chiar dacă nu a fost desemnată prezidenţiabilul partidului, probabil că situaţia nu e bătută total în cuie. Am văzut câte s-au schimbat pe scena politică în ultima vreme, aşa că mai e timp şi pentru o astfel de mutare. E însă România pregătită pentru o femeie-preşedinte? Am auzit foarte multe voci că nu pentru că, în general, femeile nu votează alte femei – iar în România sunt mai multe femei decât bărbaţi – , iar bărbaţii, de teama propriilor soţii/amante/prietene, nici ei nu s-ar înghesui să pună ştampila pe o femeie. Ar crea adevărate războaie conjugale, ipoteză cu care sunt şi eu de acord. Văd suficiente cupluri capabile să se certe pentru că el a votat-o pe Elena Udrea.

Dincolo de toate aceste mituri mai mult sau mai puţin consistente, eu personal mă îndoiesc de capacitatea unei femei de a lua decizii neafectate de sentimente. Mi se pare că e foarte greu înspre imposibil. Mereu o femeie e influenţată de ceva, iar lucrul acesta nu ajută prea mult atunci când ai responsabilitatea unui partid sau a unei ţări. Văd un bărbat luând hotărâri cu sânge rece, dar o femeie niciodată. În minţile noastre e un veşnic amestec şi amalgam de trăiri, sentimente, experienţe.

Şi mă întorc din nou la cărţile despre care v-am vorbit unde descopăr că cea mai profundă întrebare a bărbatului este „Sunt destul de puternic?”, în timp ce întrebarea noastră, a femeilor, este „Sunt minunată?”. Faceţi dumneavoastră diferenţa şi întrebaţi-vă ce şef de partid şi de stat aţi vrea să aveţi? Unul preocupat să fie puternic sau altul care e condus de ideea de a fi minunat?

Bătălia din toamnă se anunţă a fi una complicată şi, după toate semnele, va fi una atipică şi nu din prisma sexelor, ci a marii mize democratice care are legătură cu pericolul legat de concentrarea puterii în mâinile unui singur partid. Democraţia noastră este prea tânără pentru un astfel de experiment.

Cristiana Sabău