Timp de gândire

Lucruri mici, schimbări mari

Pădurea Sculerwald arată senzaţional, la fel ca şi Parcul Municipal. Indiferent ce s-ar spune despre primarul Ovidiu Creţu, până acum, în mandatul său, s-au făcut multe lucruri frumoase şi bune. Nu pot fi contestate. Eu cred că atunci când lucrurile sunt făcute bine e de bun simţ să ne oprim şi să le admirăm, iar când nu sunt în regulă să le criticăm. Altfel, suntem ridicoli.

Dacă vă uitaţi cu atenţie la fotografiile făcute în Pădurea Schulerwald, veţi vedea că arată senzaţional. Sinceră să fiu, nici măcar nu-mi vine să cred că se pot face lucrurile şi aşa în România, ţara în care suntem obişnuiţi cu „e bine oricum”, „se poate şi aşa”. În momentul în care am văzut Parcul Municipal reabilitat eu, una, mi-am zis că poate e o întâmplare că a ieşit bine. Constructorul a lucrat însă bine şi am un sentiment de bucurie văzând că nu a fost o întâmplare. Cred că un cuvânt important de spus are şi exigenţa inginerească a primarului Ovidiu Creţu, aproape obsedat să iasă totul exact aşa cum arată tabloul din mintea sa. Istoria ne-a demonstrat că e bună şi exigenţa, poate că mult mai bună decât indolenţa. Numai că, indiferent cât de bună e ideea ta, trebuie să existe cineva capabil să ţi-o pună în practică, iar eu despre asta vreau să scriu acum.

În Parcul Municipal, CML, fiindcă despre această firmă e vorba, a făcut lucrurile ca la carte, inclusiv montarea gazonului. Şi nu e singura companie din judeţ care lucrează bine. Numai că, la noi, a devenit o modă ca presa să scrie numai de rău despre firme, şi atunci e crezută pe cuvânt, iar dacă scrie vreodată de bine începe zvonistica: ba eşti cumpărat, ba că ai vreun interes ascuns, ba că ţi-a dictat vreun politician fiindcă are el un interes. E de necrezut că un jurnalist poate să aprecieze felul în care lucrează o firmă fără să fie plătit de firma respectivă şi fără să-i dicteze cineva. În schimb, dacă scrie „de bine” despre te miri ce neica nimeni care elucubrează pretinzându-se scriitor sau mâzăleşte pânze crezând că e pictor se cheamă că e un mare susţinător al culturii şi merită o statuie. Ca să fie crezut, un jurnalist trebuie să poarte, în opinia unora, ochelari de cal, iar singura privelişte pe care are voie să o vadă trebuie să fie neagră, urâtă şi să o descrie în detaliu. Atunci e obiectiv, iar dacă mai dă şi cu barda într-o companie şi o acuză că a făcut afaceri cu politicienii, e cel mai tare şi mai curajos. Ce contează că nu are probe? Aşa că majoritatea jurnaliştilor se pun la adăpost şi evită să scrie „de bine” despre firme. Eu am decis ca azi să procedez în felul meu şi să apreciez ce a făcut CML şi partenerii săi din acest proiect de reabilitare a Pădurii Schulerwald, respectiv SC Inst Nistor şi Electro Ursa. Despre ultimele două companii nu ştiu foarte multe, aşa că voi spune ce ştiu despre CML.

Am auzit prima oară de firma lui Vasile Roş la inundaţiile de la Târlişua, în 2006. Tot atunci l-am şi întâlnit. Din proprie iniţiativă a adus utilajele firmei să cureţe drumul de acces spre sat chiar a doua zi după viitura care s-a abătut asupra zonei undeva seara spre noapte. În momentul acela, nu l-a interesat dacă îi plăteşte cineva factura pentru carburantul consumat, oamenii blocaţi în zonă şi luaţi la alte lucrări. A zis că e nevoie de ajutor, că-l poate da şi asta a făcut. Până la urmă, oamenii trebuie ajutaţi când au nevoie, nu când suntem noi dispuşi, de sărbători când ne prefacem „mai buni” sau când avem diverse mustrări de conştiinţă legate de gradul de bunătate pe care ni-l evaluăm noi sau alţii. Mi s-a părut senzaţional gestul lui pentru că aveam şi eu în cap prejudecăţi legate de constructori, eram convinsă pe alocuri că sunt plini de interese şi că nu mişcă un deget dacă nu le arăţi banii. Vasile Roş şi CML m-au făcut, atunci, în 2006, să-mi fie ruşine că gândesc aşa şi că pun etichete pe toată lumea. Poate că majoritatea oamenilor de afaceri care învârt mulţi bani au un mod prin care îi atrag mai întâi pentru ei, dar mai există şi unii care nu se împiedică de detalii. În ultima vreme am cunoscut tot mai mulţi şi mi-a plăcut teribil să văd că începe să încolţească tot mai mult şi la noi o floare rară, generozitatea, însoţită de eleganţa de rigoare.

Cum îmi petreceam cel puţin 12 ore pe zi la Târlişua, am avut ocazia să-l observ pe Vasile Roş şi ce făcea CML. Efectiv nu stăteau o clipă. Omul pur şi simplu alerga de la o maşină la alta. Şi datorită firmei pe care o conduce, a colaboratorilor săi, la sinistraţii din zonă s-a ajuns în timp record cu ajutoare, cu apă, cu mâncare şi medicamente. Îmi amintesc perfect că preşedintele Traian Băsescu, venit la Târlişua după ce Dunărea a inundat sudul ţării, a rămas impresionat de cum s-a lucrat şi a făcut o comparaţie cu ce era în sud. La noi, n-a stat nimeni să aştepte să vină nu ştiu cine cum stăteau cei din Rast. Chiar de a doua zi dimineaţa, maşinile de la CML dădeau la o parte buştenii din drum, cărau moloz, eliberau accesul. Dacă li s-a plătit sau nu vreo factură nu mai ştiu. Asta este ce am văzut, oameni care au făcut fără ca măcar să existe promisiunea vreunei recompense. În învălmăşeala de a doua zi nici nu putea exista aşa ceva. Dacă a existat după nici măcar nu mai are importanţă. La momentul acela nimeni nu stătea să discute contracte, ştiu sigur că eram acolo.

În timp, am mai avut ocazia să văd cum lucrează  CML care a făcut, la Bistriţa pietonalul şi l-a făcut bine, a făcut Parcul Municipal şi arată minunat, a modernizat Pădurea Schulerwald şi a făcut bine şi lucrările acestea. Toate acestea în condiţiile în care să ştiţi că nu e deloc uşor să lucrezi cu statul – care veşnic nu-ţi plăteşte la timp, dar te penalizează dacă întârzii tu o secundă – şi nici cu bani europeni. Ştiu oameni care, de cât să acceseze fonduri europene – la ce birocraţie şi nebunie e – mai bine îşi văd de treabă şi se descurcă aşa cum pot, cu bani mai puţini, dar măcar fără corvoada pe care o primesc la pachet.

Au trecut opt ani de când am avut primul contact cu firma CML şi Vasile Roş, iar astăzi sunt încântată să pot spune, fără nicio teamă că mă veţi judeca într-un anume fel, că mă bucur să-i văd la fel de implicaţi, făcând lucruri bune şi minunate de care ne vom bucura cu toţii şi că toţi anii aceştia grei, de criză, nu au schimbat radical pe toată lumea aşa cum avem câteodată impresia. Cred că un merit mare are şi Primăria Bistriţa care a acţionat pe toate fronturile numai să atragă bani europeni. La prima vedere par lucruri mici, însă, privite în ansamblu, sunt piese care alcătuiesc încet, dar sigur, un tablou mai mare. Eu cred în paşii mici făcuţi la vremea potrivită şi am rezerve legate de salturile spectaculoase. Poate că tocmai de aceea, Wonderland nu e pe gustul meu.

Una peste alta, bravo CML din nou! Ridic pălăria în faţa voastră aşa cum aş fi vrut să o fac şi la Târlişua însă eram prea grăbiţi cu toţii să acţionăm ca să mai avem timp pentru orice altceva.

Cristiana Sabău

15 comentarii

  • De acord cu tine. Se poate face o zona de promenada si chiar o pista de alergare, biciclete, etc. care sa includa padurea Schulleward , o trecere spre raul Bistrita , continuare pana la punte, reabilitare punte pt trecere pe celalalt mal si dupa aceea Padurea Codrisor pana la Podul Jelnei si apoi spre lacul MHC, poate chiar :)…Wonderland sa-l mobilizam pe…Totul sa includa multa verdeata (copaci, arbusti, gazon, alei rustice etc) Astfel orasul o sa aiba un plus pt turism. Nu circul conteaza.

  • Exista o vorba care spune ca lucrurile urate se scriu in beton si cele frumoase in nisip….dar uite ca mai exista oameni pt.care lucrurile frumoase se scriu totusi in beton.Felicitari Cristiana!

  • Am facut o plimbare cu fetitele mele prin padure si am ramas impresionati . Felicitari tuturor celor implicati ! Au facut o treaba minunata .

  • Arata ingrozitor. Despre fusareala ne spune destule vopseaua albastra intinsa cu prastia ( click pentru detalii ).
    Toata „lucrarea”, cenusie in proportie de 90%, pare carpita din materiale uitate intr-un colt de magazie.
    Ma-ntreb cum vor gestiona prioritatea pe terenul de fotbal-baschet.
    Trebuie ca are enjinerul o solutie. Daca nu, ii cheama pe cei de la cml.

  • Mie nu-mi plac laudele. Mi se par forţate şi lipsite de sens. Mi-a rămas în minte şi ce a spus unul dintre profesorii mei de la facultate, respectiv că „lauda spusă în faţă e ocară”. Textul de mai sus e mai degrabă unul de apreciere şi de deturnare de la ideea că presa trebuie să vadă numai răul. Nu mi-am dorit altceva. 🙂

  • Bravo edilului ca a facut ceva.. Sa vedeti cum va face si WONDERLANDUL si drumul de acces pavat cu foita de aur, chiar si RESTAURANTUL ROTITOR din TURNUL PRODITERM, vor fi mandria Ardealului, a Romaniei, a Europei… Si va asfalta strazi la toti angajatii primariei, in timp ce va sparge celelalte strazi asfaltate de 2 ani…
    Felicitari d-nului Ros Vasile pentru ce a facut la Tarlisua.. Si Jiji Bekali a facut multe pentru sinistrati dar nu cred ca il apreciati..
    Si sa stiti d-na Cristiana, ca in sud, la Rast, guvernul a produs inundatiile prin ruperea digului si tot guvernul era dator sa inlature efectele ei…

    • Nu vă contrazic pentru că nu am argumente. Eu v-am relatat ceva ce am văzut cu ochii mei. Au trecut opt ani de atunci, nu mai contează decât gestul în sine, cum ne raportăm la lucruri şi situaţii.

  • Domnul Ros ar trebui sa incheie un contract de publicitate pt aceste laude. Uitati cateva chestii esentiale pe care le-ati omis in acest editorial publicitar.
    1. Parcul Municipal a fost reabilitat cu o suma enorma 3.5 mil de euro. Lucraea se facea si cu 300.000 de euro, v-o spune un specialist in devize.
    2. Padurea Schullerwald, la fel. S-au taiat copaci si s-au pavat aleile. Astea-s marile realizari in privinta celor doua parcuri.
    3. E adevarat ca arata f bine, dar se putea face mult mai mult pt Bistrita in 6 ani. Si centura de sud plus Wonderlandul cu bani luati imprumut il ingroapa definitiv pe Cretu

  • Ca sa parafrazez o reclamă….noi lăudăm doar pe cel care a semnat proiectul, nu pe cei care au făcut priectul de la zero. De fapt meritul adevărat pentru cum arată pădurea este al unei echipe de oameni din primărie.

    • Cred că aţi citit pe diagonală. Am scris că ideea e bună şi o apreciem, dar e important să o pună cineva în practică fiindcă sunt mult idei excelente în dosare şi sertare.

    • Daca ai avea memoria buna, ti-ai putea aminti ca primarul niciodata nu si-a asumat in exclusivitate proiectele. Intotdeauna a spus, spre cinstea lui, ca este efortul comun al grupului de oameni din primarie, ba chiar a si nominalizat.
      Insa, trebuie sa recunoastem ca primarul are un mare merit prin faptul ca s-a implicat in derularea proiectelor pe bani Europeni, lucru pe care niciun alt primar de Bistrita n-a facut-o.
      Recunosc ca e un bun gospodar si merita felicitari.

    • Era pentru mine asta cu memoria? Sinceră să fiu nu am o memorie bună. E important că ne-aţi amintit. Orice om normal la cap nu şi-ar asuma ce fac alţii. E evident că fiecare persoană din echipă are meritul ei.

  • Asa este ! Viata e si cu bune si cu rele ! Cei ce nu vor sa vada binele si frumusetea din lucruri se autocondamna ! Si in tara noastra , plina de oameni care nu stiu sa faca nimic dar in acelasi timp sunt plini de pretentii , chiar este necesar sa-i laudam pe cei care dau exemplu si fac ceva bun !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.