Vrăjitorii virtuale. Cum îi facem pe unii să dispară

Reţelele de socializare de tipul Facebook au schimbat mult comportamentele umane. Nu mai facem efortul să ne apropiem de oameni, nu le dăm târcoale, nu le zâmbim, nu le facem ochi dulci. Pur şi simplu, ne uităm la „persoane pe care e posibil să le cunoşti” şi le dăm un simplu „add”, adică îi adăugăm pe repede înainte în lista de prieteni virtuali. Întrucât pentru multă lume nu prea înseamnă mare lucru lista virtuală, se răspunde aproape din automatism cu „da” la „cererea de prietenie”. Aşa se trezesc unii, cum e şi cazul meu, cu mii de „prieteni”. Falşi prieteni fiindcă adevăraţii nu mă invită să mă joc te miri ce aiureală, nici să ader la nu ştiu ce grup bizar, nici să dau like la tâmpenii, nu mă agasează cu citate insipide şi nici nu mă provoacă să-mi torn nimic în cap. Puţinii mei prieteni adevăraţi ştiu că m-ar enerva cumplit toate acestea. Restul nu ştiu nimic despre mine – sau au impresia doar că ştiu – aşa că ar intra în legătură cu mine, dar greşesc toate metodele de abordare.

Trebuie să recunosc, pe de altă parte, că nu sunt deloc uşor de abordat. Nu răspund la întrebări de tipul „ce faci?”, nu fac sens la mine aprecieri de tipul „ce bine areţi”, „ce frumoasă ieşti” etc. Dimpotrivă, aş spune, oricine încearcă să mă abordeze în felul acesta – chiar dacă din greşeală i-am dat un „add” – e şters automat din lista mea. Când oamenii devin agasanţi, trec la următrorul nivel şi uzez din plin de tasta „block”. Ca urmare, eu dispar pentru ei, ei dispar pentru mine. Cât de bine şi de frumos!

În ultima vreme, am început să folosesc opţiunea „block” cu tot mai mult entuziasm pentru că am observat că pot trăi foarte bine ignorând diverşi oameni şi dispărând în acelaşi timp din câmpul lor de atenţie. Sunt conştientă că e cel mai uşor lucru cu putinţă şi că dificil ar fi să intru în contact cu oameni complicaţi şi să încerc să relaţionez cu ei. Pe când mă învinovăţeam mai abitir că nu fac niciun efort în această direcţie, am descoperit că nu sunt singura.

Pe acelaşi Facebook despre care vorbim circulă mai nou un text atribuit actriţei Meryl Streep, dar aparţinând, în realitate, scriitorului portughez Jose Micard Teixeira. Iată cum sună el adaptat la persoana întâi feminin: „Nu mai am răbdare pentru anumite lucruri, nu pentru că aş fi devenit arogantă, ci pur şi simplu pentru că am ajuns la un punct în viaţa mea în care nu mai vreau să-mi pierd timpul cu ceea ce-mi displace sau mă răneşte . Nu am răbdare nici pentru cinism, critici excesive şi cererile de orice natură. Mi-am pierdut dorinţa de a-i mulţumi pe cei care nu mă plac, de a-i iubi pe cei care nu mă iubesc şi să le zâmbesc celor care nu doresc să-mi zâmbească. Nu mai petrec nici un singur minut cu cei care mint sau doresc să manipuleze. Am decis să nu mai coexist cu pretenţia, ipocrizia, lipsa de onestitate şi laudele ieftine. Nu tolerez erudiţia selectivă nici aroganţa academică. Nu mă împac nici cu bârfele populare. Nu-mi plac conflictul şi comparaţiile. Cred într-o lume a contrariilor şi de aceea evit oamenii cu personalităţi rigide şi inflexibile. În prietenie nu-mi place lipsa de loialitate şi trădarea. Nu mă înţeleg cu cei care nu ştiu cum să facă un compliment sau să ofere un cuvânt de încurajare. Exagerările mă plictisesc şi am dificultăţi în a-i accepta pe cei cărora nu le plac animalele. Şi mai presus de orice nu am răbdare nici pentru cineva care nu merită răbdarea mea”.

Întrucât e foarte frumos spus şi extrem de clar, textul nu necesită nicio traducere. E scuza perfectă pentru „block” şi ştergerea din listă a oamenilor, pentru demersul nostru modern prin care îi facem pe alţii să dispară fie pentru că vor atât de mult să-şi etaleze trofeele încât nu mai putem respira din cauza lor – prin trofee înţelegându-se felul în care se arată şi se îmbracă acasă, pe stradă, la plajă, la nuntă, la masă, ce maşini au, în ce case locuiesc, din ce familii perfecte fac parte, ce idei măreţe, fie pentru că sunt atât de lipsiţi de bun simţ încât nu fac altceva decât să-i agaseze toată ziua pe alţii cu jocuri inspide, fotografii de prost gust sau citate idioate.

De ce îi facem pe alţii să dispară? Pentru că putem.

Cristiana Sabău