Era nevoie de ceva nou în felul nostru de a sărbători apropierea Crăciunului şi a Anului Nou, iar schimbarea a venit, de data aceasta, de la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud care a reuşit, cu ajutorul unei firme din Nepos să înfrumuseţeze Piaţa Petru Rareş aşa cum nimeni nu se aştepta. Dovada că multe lume care a observat că se lucra de zor zilele trecute în zonă şi era curioasă să vadă ce a ieşit a fost faptul că oamenii s-au adunat, luni seara, cu sutele să vadă minunea şi să se bucure de ea.
Un grup de colindători de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistriţa, a întreţinut atmosfera de sărbătoare, au venit apoi păpuşile uriaşe de la Teatrul „Alexandru Misiuga” care au împărţit fructe şi dulciuri copiilor şi i-au poftit la dans.
”Mulţumesc din suflet pentru prezenţa în număr foarte mare. Îi mulţumesc părintelui Tudor Mudure care ne-a făcut propunerea ca în această piaţă să instalăm aceste luminiţe, aceste frumoase ornamente. Mulţumesc firmei Nepos Magic Electric, care cu titlu gratuit a instalat aceste lumini minunate. Anul viitor o să avem manifestări şi mai frumoase odată cu 1 Decembrie. Sărbători fericite alături de cei dragi!”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Apoi, reprezentanţii Consiliului Judeţean al Tinerilor, împreună cu Radu Moldovan, au numărat împreună cu mulţimea ultimele zece secunde şi au aprins luminile de sărbătoare.
Toată lumea a rămas mută de uimire. Firma din Nepos s-a întrecut pe sine şi a creat o atmosferă de-a dreptul magică de care Bistriţa avea nevoie după ani în care aproape nimic nu s-a schimbat în felul cum ne împodobim oraşul. Şase arcade de lumină, reni iluminaţi, pomi de iarnă împodobiţi, urarea ”La mulţi ani” la intrarea în Palatul Administrativ.
Sute de aparate de fotografiat şi de camere de la telefoanele mobile s-au pornit ca la un semn, oamenii fiind foarte bucuroşi că au, de acum, cu ce se lăuda pe Facebook. Păcat că va trebui să aşteptăm până în ajun de Moş Nicolae să vedem şi restul luminilor aprinse.
Zilele trecute parca ziceati ca e impodobit chicios ,sau ceva de genu…
Felicitari organizatorilor !!!!!!!!!!
Bravo echipei care a muncit!!! 🙂
foarte frumos,felicitari echipei
Cristiana!!!!!!!!!!! numai in fata la Consiliul Judetean sau si pe strada la r
Radu Moldovan e asa de FRUMOS?
Nu ştiu, dar cred că vă puteţi convinge. Ambele sunt locuri publice