”Am văzut că mulţi politruci care n-au făcut absolut nimic îşi permit să facă analize şi să dea calificative unor oameni care au făcut câte ceva. Nici nu merită să le pomenesc numele celor la care mă refer. În urma solicitărilor primăriilor şi Consiliului Judeţean, Guvernul Ponta a sprijinit substanţial administraţiile locale în ceea ce priveşte arieratele, datoriile, indiferent de culoarea politică. Din contră, multe primării care au primit bani sunt conduse de primari care au altă culoare politică decât cea a actualei majorităţi. Cei care critică să se uite în trecut, la perioada când prim-ministru era un ardelean, să vadă câte primării au fost sprijinite atunci”, a spus Radu Moldovan în ultima şedinţă din acest an a Consiliului Judeţean.
Preşedintele CJ a prezentat situaţia banilor alocaţi primăriilor din judeţ pentru acoperirea arieratelor: ”Bistriţa Bârgăului – 814 milioane lei vechi, Budacu de Jos – 650 milioane, Chiochiş – 13 miliarde, Dumitriţa – 4,1 miliarde, Leşu – 5,2 miliarde, Livezile – 5,2 miliarde, Măgura Ilvei – 22,5 miliarde, Parva – 7,8 miliarde, Prundu Bârgăului – 1,6 miliarde, Rebrişoara – 22,6 miliarde, Runcu Salvei – 700 milioane, Salva – 3,9 miliarde, Silivaşu de Câmpie – 230 milioane, Sânmihaiu de Câmpie – 690 milioane, Teaca – 7,2 miliarde, Năsăud – 1,3 miliarde”.
”Nicio primărie, niciun Consiliu Local nu mai are niciun fel de arierate, lucru unic în perioada postdecembristă în administraţia din România”, a concluzionat Radu Moldovan.
Minunat! Acesta este telul. Nici o primarie cu datorii. Traiasca politicianul roman in frunte cu secretarii sai generali. Brava natiune!
de-o vanatoare cu frasinul cand pui?
Pe cind la DNA Raducule lasa gargara ieftina.
da! imi amintesc foarte bine ca dupa achitarea datoriilor urmeaza….EXECUTIA!!!
Singeorz-Bai nu face parte din judetul BN ? Stiti cate datorii are orasul acela? Stiti in ce hal a ajuns ? Imi e rusine sa ma intorc acasa !
Minciuni, primaria Micestii de Campie are datorii de peste doi ani !!