Politică

Suciu: Aştept răspuns din partea parlamentarilor PNL dacă susţin strategia de dezvoltare a judeţului

Deputatul PSD Daniel Suciu a declarat că aşteaptă un răspuns de la parlamentarii PNL în legătură cu strategia de dezvoltare a judeţului Bistriţa-Năsăud, adoptată de CJ: ”Să ne zică măcar dacă sunt de acord cu aceste obiective ambiţioase”. Ce spune Suciu despre primarul Ovidiu Creţu.

”Lansez o provocare sau nu neapărat, o invitaţie. După alegerile din 2012, la nivelul Consiliului Judeţean s-a elaborat o strategie de dezvoltare a judeţului, absolut toată lumea interesată şi-a adus aportul. Ştiu că şi domnul Florin Urîte a coordonat unul din segmentele strategiei. Având în vedere şi contextul actual, când cei din opoziţie se ceartă cu noi, cei de la putere, cred că e momentul la jumătatea mandatului să vorbim despre acest lucru. Noi, cei de la PSD, ne asumăm această strategie, dar vrem să ştim dacă o susţin şi colegii de la PNL, pentru că ei sunt partenerii noştri, au şi putere de decizie atât la nivelul unităţilor administrativ teritoriale prin primarii în funcţie. Aşteptăm un răspuns, eu personal aştept un răspuns, din partea parlamentarilor PNL, dacă susţin strategia de dezvoltare a judeţului Bistriţa-Năsăud indiferent de cine va câştiga alegerile în 2016, în 2020”, a spus Daniel Suciu într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că ”nu crede că soluţia e de a nu fi de acord cu absolut nimic, chiar dacă eşti în opoziţie”: ”Această strategie de dezvoltare are obiective îndrăzneţe şi ambiţioase şi mi-aş dori ca şi colegii noştri de la PNL să ne spună măcar dacă sunt de acord cu aceste obiective. Dacă domeniul schiabil de la Colibiţa, dacă ADI Turism, dacă toate aceste obiective sunt îmbrăţişate şi de colegii noştri şi aştept un răspuns, pentru că este vorba de interesul judeţului”.

Suciu crede că ”primarul Ovidiu Creţu a făcut foarte multe lucruri bune pentru Bistriţa” şi a adăugat că îşi doreşte foarte mult ca acesta să-şi ducă mandatul până la capăt, aceasta însemnând să nu piardă procesul cu ANI la instanţa supremă: ”Sunt optimist, există optimism”, a spus deputatul PSD, completat de Doina Pană: ”Subscriu total”.

Etichete

8 comentarii

  • Piticu’ porno si strategia vietii de dezvoltare a judetului. Pai nu i-ar fii putina rusine gâlmei asteia, ca tot iese cu fel de fel de comunicate si declaratii despre ce ar trebui sa faca altii dar niciodata cu un raport obiectiv al activitatii sale ca parlamentar al Romaniei. Sa nu ne trezim ca cea mai mare reusita o sa fie un cozonac pe care il gateste impreuna cu colegii lui din Parlament.

    • Sa nu cumva sa ne trezim, Relu draga, ca o sa ajunga PNL la guvernare si o sa fim iarasi cu pensiile si salariile taiate si cu inca o crestere a TVA. Asta e marea problema si nu porcariile astea false despre care tot vorbesti.

  • Fa Diona, pai cum ramane cu memoria. Ai uitat ca la alegerile parlamentare din 2012, Creţu, şi-a prezentat demisia din funcţiile politice deţinute în PSD, spunand că nu va susţine candidatul USL pe Colegiul 1 Camera Deputaţilor Bistriţa-Năsăud, (adica Doina Pana), care a fost impus de organizaţia judeţeană, asta cu toate că PSD Bistriţa l-a desemnat drept candidat pe directorul CNLR, Constantin Rus. Iata declaratia lui Cretu aparuta in presa din acea vreme: „”S-au vehiculat zvonuri în oraş că l-aş susţine pe Alin Seserman pentru candidatură. O spun NU, nu-l susţin pe Alin Seserman la candidatura pentru Camera Deputaţilor, n-o susţin nici pe Doina Pană pentru că ne-a fost impusă în organizaţia municipală”.

  • Un prim prilej pentru a fi la aceeași masă parlamentarii PSD și PNL din județul Bistrița-Năsăud este mâine, 6 februarie, la dezbaterea privind Masterplanul Transporturi. Fără autostradă care să treacă prin județul nostru, orice strategie de dezvoltare a județului este incompletă. Putem conveni o întâlnire ulterioară cu privire la strategia de dezvoltare a județului în ansamblul ei, pentru a obține consensul tuturor forțelor politice și a societății civile. Sper ca dl. deputat Daniel Suciu să răspundă invitației.

    • Si autostrada aia pe unde ar trebui sa se faca? Bineninteles ca nu pe langa Bistrita, ca altfel iarasi ne trezim cu „drumetii” prin padurea Codrisor.

  • In afara dlui Chereji uite cum sar ca si arsi postacii PNL-isti cand cineva se ia de mai marii lor. hai mai lasati-ne ca vrem sa mai citim si alte pareri nu doar idioteniile voastre Securistu si Relu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.