Potrivit raportului Curţii de Conturi a României, abaterile datează din anul 2013. Atunci, instituţia condusă de Ioan Fechete a făcut mai multe greşeli printre care s-a numărat şi raportarea eronată a unor pensii neridicate pentru care dreptul la acţiune al titularilor de creanţe s-a stins prin prescripţie.
De asemenea, în acelaşi an, Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud nu a cuprins în sistemul public de pensii persoanele fizice care realizau venituri din activităţi independente şi care aveau obligaţia declarării veniturilor aşa încât nu a realizat veniturile la bugetul asigurărilor sociale.
Curtea de Conturi a mai imputat instituţiei şi plata nelegală a unor pensii anticipate sau de invaliditate (gradele I, II şi III) unor persoane care munceau în altă parte, drept urmare nu aveau niciun drept la astfel de pensii. Legea spune clar că o persoană care se pensionează anticipat recunoaşte singură că nu mai poate munci, drept urmare nu are cum să primească pensie, dar în acelaşi timp să continue să presteze o activitate retribuită.
CJP Bistriţa-Năsăud a mai făcut şi alte plăţi ilegale unor persoane care beneficiau de indemnizaţii de însoţitor. Curtea de Conturi mai arată că instituţia condusă de Ioan Fechete nu a calculat, reţinut şi virat contribuţia lunară la fondul asigurărilor de sănătate în cazul pensiilor mari, aşa cum prevede legea.
Conducerea CaseiNaţionale de Pensii nu a contestat măsurile impuse de Curtea de Conturi, aşa încât şi CJP Bistriţa-Năsăud va trebui să recupereze banii şi să remedieze toate deficienţele care au dus la crearea de prejudicii.
Anul trecut, CJAS anunţa că în Bistriţa-Năsăud, cea mai mare pensie este de 5200 de lei şi aparţine unui fost magistrat. Sunt, de asemenea, 24 de pensii mai mari de 3000 de lei, în timp ce 40% dintre pensii sunt minime, de 350 de lei, adică mai puţin de o sută de euro.
Dar la biletele de tratament cum este ?
cum sa fie? mafie…coruptie….
La DNA si cu umflatul de Fechete.
Fechete ca Fechete, dar trebuie evaluați oamenii din interior (subalternii) cu care populație intră în contact. Aceștia sunt depășiți și când greșesc în calcularea pensiei, nu recunosc, ba îți atrag atenția că pot să-ți calculeze și mai jos pensia, după bunul lor plac. Degeaba faci petiții, aștepți cu anii un răspuns, după care (având în vedere vârsta)………..te duci………și nu te mai interesează.
ar fi de un real interes sa fie niste afirmatii concrete ale presei dar ca si la TV imbata oamenii de cap cu cuvinte mari aiuristice fara adevar ,bine ar fi sa existe la toate institutiile sefi ca d-nul director Fechete ,cat despre angajati chiar sunt priceputi si serveabili