Directorul Direcției Agricole (DA) Bistrița-Năsăud, Valentin Pop Mititean, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că este vorba de 21.829 de hectare de teren arabil care vor rămâne nelucrate din totalul de 102.006 hectare ceea ce echivalează cu un procent de 21,48% din totalul suprafeței arabile.
„Din totalul suprafeței arabile, o treime e ocupată cu plante de nutreț vechi, adică pe aceste suprafețe nu s-a mai efectuat arături. S-au înierbat folosindu-se pentru baza furajeră în sectorul zootehnic”, a spus Valentin Pop Mititean.
Potrivit sursei citate, în această primăvară au fost plantate cu legume mai puțin de o mie de hectare de teren, cu grâu de primăvară 74 de hectare, cu ovăz 2350 de hectare și cu orzoiacă de primăvară 1890 de hectare.
Valentin Pop Mititean a mai spus că, din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, utilajele nu au putut intra în câmp, așa încât s-au suprapus însămânțările timpurii cu cele târzii, respectiv grâul de primăvară peste porumb.
1 comentariu