Ioan Ţintean a răspuns astfel întrebării unui jurnalist care a vrut să ştie care sunt relaţiile PNL cu Dinu Patriciu.
„Noi, liberalii, încă nu înţelegem ce vrea Dinu Patriciu, dacă într-adevăr nu este de acord cu USL sau are ceva cu cineva din partid. El spune că nu are nimic cu nimeni din partid, dar că are rezerve cu privire la USL. Eu cred că (poziţia lui Dinu Patriciu –n.r) nu va avea nicio influenţă asupra bunului mers al programului USL”, a declarat Ioan Ţintean.
Liderul PNL Bistriţa-Năsăud a mai spus că nu ştie până unde vrea să meargă Dinu Patriciu şi ce doreşte pentru că nu a spus niciodată, public, că actuala conducere a PNL nu este credibilă.
„El singur trebuie să se clarifice. PNL ştie ce are de făcut şi nu îl consultă pe Dinu Patriciu în demersul cu USL. Asta este foarte clar”, a spus Ţintean. Referitor la o eventuală apropiere a lui Dinu Patriciu de Traian Băsescu, Ţintean a spus că, în situaţia în care ar exista aşa ceva, Dinu Patriciu ar ieşi definitiv din viaţa politică.
„Eu cred că, dacă s-ar întâmpla să facă dovada că se duce într-un fel spre Traian Băsescu, Dinu Patriciu ar ieşi definitiv din viaţa politică. Dacă ar lăsa să se înţeleagă că are o vagă dorinţă de a merge spre Băsescu, Dinu Patriciu ar ieşi din viaţa politică definitiv”, a subliniat acesta.
Adaugă comentariu