Actualitate Social

Tinerii ortodocşi din Beclean, invitaţi la o seară de muzică clasică şi dezbateri pe teme spirituale

Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi şi Centrul Misionar Social şi Cultural Sf. Apostol Andrei vor organiza, luni, 25 mai, ora 18:00, la Beclean, un microconcert de muzică clasică şi o dezbatere cu tema "Lumină si Cunoastere". Evenimentul, aflat la a treia ediţie, face parte din proiectul "Muzică şi Lumină".

Evenimentul, aflat la a treia ediţie, va avea loc la Centrul Sf. Apostol  Andrei  din Beclean şi face parte din proiectul intitulat “Muzică şi Lumină” organizat în parteneriat cu Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie, filiala Bistriţa-Năsăud, anunţă, printr-un comunicat preotul Tudor Mudure.

Invitaţii serii sunt ieromonah dr. Benedict Vesa – secretar eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, prof. Ana-Maria Vlad Ardelean, Florin Vlad – vioară şi Cristian Lepădatu – pian.

„Scopul acestor întâlniri este de a facilita un mediu propice dezbaterilor, de a-i încuraja pe tineri să-şi dedice timpul liber activităţilor culturale, de a-i iniţia în universul muzicii clasice, dar şi de a-i ghida în procesul de fundamentare a unor repere morale”, anunţă pr. Tudor Mudure.

1 comentariu

  • aoleooooo…..auziti …tineri ortodocsi….! dezbateri pe teme….spirituale…! te dpare capul. oare mai pot ..???

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.