Actualitate

Reborn Bistriţa caută sponsori pentru a putea participa la CM de Hip Hop din Italia

Reborn Dance Studio Bistriţa, care a obţinut şapte premii la CN de Hip Hop de la Oradea, s-a calificat la Campionatul Mondial din Italia, dar se confruntă din nou cu problema costurilor de participare. Singura şansă a dansatorilor de a strânge banii necesari este din donaţii şi/sau sponsorizările celor care vor să îi ajute.

Echipa Reborn a participat la Campionatul Naţional de Hip Hop “IDO”, care s-a desfăşurat la Oradea, la 7 categorii cu un număr de 47 de persoane şi obţinut 7 premii la următoarele categorii:

Locul I – Hip Hop Battle – Junior – Iulia Ciurdărean

Locul II – Large Production – Reborn Family

Locul II – Hip Hop Solo – Adult – Dora Incert (din 30 persoane participante)

Locul III – Mini Production – Reborn Flavour (din 17 trupe participante)

Locul III – Hip Hop Battle – Dora Incert

Locul IV – Hip Hop Battle – Iulia Marcu

Locul V – DUO – Juniori – Iulia Ciurdărean şi Mare Mara

Odată cu premiile obţinute, aceştia au ocazia de a reprezenta Bistriţa şi România la Campionatul Mondial de Hip Hop “IDO” ce va avea loc în luna octombrie în Rimini, Italia cu un număr de 25 de persoane.

Pentru a-şi putea îndeplini visul, au nevoie de aproximativ 8.000 de euro, o sumă care include: transport, cazare, masă şi taxa de participare. Singura lor şansă de strânge aceşti bani este din donaţiile sau sponsorizările celor care cred în visul lor şi vor să ajute la dezvoltarea acestor tineri talentaţi.

Cei care vor să îi sprijine pe dansatori pot să îi contacteze la adresa dora@streetdancebistrita.ro, tel: 0756.956.774, sau să vireze direct bani în contul deschis la Banca Transilvania: Asociaţia Reborn – cont IBAN: RO36BTRLRONCRT0239941701.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.