Tinerii care au absolvit o formă de învăţământ superior, nu au mai mult de 24 de ani şi locuiesc într-unul din judeţele Regiunii de Nord-Vest – Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu-Mare, Sălaj – vor primi premii şi subvenţii de câte o mie de lei dacă participă la Proiectul Procariera.
Este vorba de un proiect derulat de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai Cluj. Acesta se numeşte „Dezvoltarea carierei prin consilierea și formarea profesională a forței de muncă cu studii superioare”, contract POSDRU/132/5.1/G/135285 cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Potrivit unui comunicat transmis de psihologul Ramona Paşca (foto), prin acest proiect participanții pot beneficia în mod gratuit de programe de training, servicii de consiliere și orientare în carieră, testare psihologică, pregătire pentru interviurile de angajare, oferte de locuri de muncă și mediere pe piață muncii.
La finalul activităților, implicarea participanților va fi recompensată prin premii și subvenții de 1000 de lei.
Condiții de înscriere: absolvent(a) de studii superioare, să nu aibă un loc de muncă de minimum 6 luni, vârsta până în 24 de ani inclusiv, domiciliul sau flotantul în unul dintre județele regiunii N-V (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu-Mare, Sălaj).
În Bistrița, activităţile vor avea loc la Cabinetul Individual de Psihologie Ramona Claudia Paşca, situat în Piața Centrală nr. 1.
Pentru mai multe informații puteți sună la numărul de telefon 0740 248378. Email: resurseumane@psiholog-bistrita.ro
si dupa vreo 22 de ture de oras cate una in fiecare zi….poti sa le dai 1000 de lei…..
foarte bine punctat ….
10 lei pentru capacitate
100 de lei pentru bac
1000 de lei pentru licenta
10000 de lei pentru doctoranti si
1 leu ….. pentru fraieri ce sunt de acord cu asa ceva
O buna intentie sa le faceti testul psihologic la astfel de „personalitati”.
Inteleg si de ce sa le dati 1000 de lei . Sa nu opuna rezistenta?
PUTIN…!ASTIA CU JOB-URI ACTUALE II DOARE UNDEVA,DAU DIN GURA NUMA’SASI SPUNA SI EI OPINII…fELICITARI DOMNISOARA RAMONA!TINERII SE ATRAG CU FONDURI MAI NOU…MAI O SARBATOARE,O BERICICA,UN MIC…MACAR ATATA…IO LEAS DA 2500RON LA CARE SE INSCRIU:)