Social

Elevii din Runcu Salvei, rezultate dezastruoase la Evaluarea Naţională

Mai mult de jumătate dintre absolvenţii clasei a VIII-a de la Şcoala Gimnazială „Ioan S. Pavelea” Runcu Salvei nu au reuşit să ia nici măcar 5.00 la Evaluare Naţională, media pe şcoală fiind de 4,28.

Primarul comunei Runcu Salvei, Anchidim Pavelea, a declarat pentru Timp Online că este inadmisibil ca, din 16 elevi, 57% să ia medii mai mici de 5.00, iar media pe şcoală să fie de 4,28.

„Părinţii copiilor şi eu însumi suntem de-a dreptul revoltaţi de ce s-a întâmplat la Evaluare Naţională unde media pe Anchidim Paveleaşcoală a fost 4,28. În opinia mea, întreaga responsabilitate o poartă profesorii de română şi matematică, în cazul de faţă Valerica Man – directoarea şcolii – şi Ioan Man, fostul director. Eu am semnalat de mai multe ori Inspectoratului Şcolar Judeţean că cei doi nu îşi fac orele. După sesizările mele, doamna Man a ajuns directoare, deci vă daţi seama cât de mult s-a ţinut cont de ele. Mi s-a spus că nu sunt întemeiate. Acum, îi rog pe cei de la ISJ să se uite la aceste rezultate obţinute de copiii din Runcu Salvei la Evaluare Naţională şi să-mi spună dacă ele arată că profesorii de română şi de matematică şi-au făcut datoria”, a spus Anchidim Pavelea.

Edilul din Runcu Salvei a avut numeroase conflicte cu fostul director Ioan Man, iar ISJ a decis schimbarea conducerii de la şcoala din comună. Numai că, în locul fostului director, ISJ a instalat-o în funcţie pe soţia acestuia, Valerica Man, iar conflictele au continuat. ISJ a pretins în ultimii ani că primarul din comună nu are dreptate atunci când reclamă conducerea şcolii, însă rezultatele la Evaluarea Naţională din acest an spun cu totul altceva.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.