ACTUALIZARE Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, să suspende până la 25 aprilie 2016 aplicarea articolelor din Legea Vânătorii referitoare la numărul de câini la stână și la pășunat, urmând ca, între timp, să fie găsită o soluţie de modificare a legii care a stârnit protestele ciobanilor.
Premierul a trimis celor doi preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului o scrisoare prin care le solicită să vină cu soluţii privind modificarea Legii vânătorii.
Peste 2.500 de crescători de oi au protestat marţi la Palatul Parlamentului, pe parcursul manifestaţiei înregistrându-se incidente după ce o parte din aceştia au forţat poarta şi au reuşit să intre în curte.
Legea interzicea înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic şi limita numărul de câini pe care crescătorul de animale îl poate deţine.
ȘTIREA INIȚIALĂ Oierii se pregătesc de proteste. Proprietarii de turme sunt nemulţumiţi de Legea vânătorii
Oierii se pregătesc să protesteze, marţi, de la ora 12.00, la Bucureşti în fața Parlamentului României, nemulţumiţi de Legea vânătorii despre care spun că îi va duce la faliment. Potrivit Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură, Agrostar, Legea 407/2006 a suferit, în decursul timpului, nenumărate modificări, dar odată cu modificările aduse în anul 2015 apare o noutate și anume aceea că ”pe terenul proprietate crescătorul de animale nu mai poate pășuna”.
Concret, articolul 23 din Legea 149/2015 dispune: (1) În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic: … c) păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie.
Astfel, legiuitorul nu face altceva decât să încalce flagrant dreptul de proprietate statuat de art. 44 din Constituția României. Practic, agricultorilor care cresc animale ”li se suspendă dreptul de proprietate”. Prin acest act normativ, legiuitorul uită atributele conferite de dreptul de proprietate: posesia, folosinţa şi dispoziţia.
Totodată, lit.e a aceluiași articol dispune înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic, faună pe care legiuitorul a avut grijă să o definească, potrivit lit.m), art.1 din Legea 407/20016, faună de interes cinegetic – totalitatea exemplarelor din populaţiile din speciile de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, existente pe teritoriul României. Practic, dacă există doi iepuri sălbatici în cultură, nu mai poți face nimic.
Nu în ultimul rând, legiuitorul s-a îngrijit și de numărul de câini care pot păzi turma, limitând numărul acestora. „Este total anormal ca într-un an în care agricultura a fost lovită crunt de secetă, pentru care nici până în acest moment nu s-au acordat despăgubiri, să promovăm un astfel de act normativ, care nu face altceva decât să mai pună o povară în plus pe umerii agricultorilor și așa decapitalizați. În loc să facem politici agricole durabile, venim cu tot felul de acte normative în măsură să pună piedici”, a declarat Horațiu Raicu, secretar general Federația Agrostar.
Cu o zi înainte de protest, mai precis luni, 14 decembrie, Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților, discută într-o ședință, la ora 13.00, găsirea urgentă a unor soluții pentru Legea vânătorii, act contestat de fermieri. Președintele Comisiei, Nini Săpunaru, a invitat trei Federații să participe la ședință: Federația Crescătorilor de Ovine, ROMOVIS, Federația Oierilor de Munte, Federația PROOVIS, Federația Crescătorilor de Ovine și Caprine.
Fermierii susțin că este tardivă decizia Comisiei pentru agricultură și nu vor să renunțe la protest.
Drăguță mioară,
cel european
și cu cel american
vor să mi omoare
pe cel ardelean,
pe cel moldovean,
și pe cel muntean,
pentru că până acum n-au reușit,
a mai venit și cel soroșist,
Și nici așa n-au să reușească,
decât numai din vina noastră,
Cu ajutor din interior,
De la Ungurean senior,
Laie bucălaie,
de ce ești tu o oaie?!?
In Romania cel puternic are legi de protectie.
VANATORII….adica presedintii de consilii judetene…primarii….consilierii…. parlamentarii…sefii de politie … de la pasapoarte … cresc porci si pasari de craciun???
NUUUUU
Ei de exemplu acum….noaptea…mai ales in wichwnd… ies cu tot felul de masini de teren si arme sofisticate ..pentru a umple congelatorul de craciun!!!!
Totodata folosesc proprietatea privata ca si cum ar fi a lui… legiferand legi SA NU FIE DERANJATI DE …tarani!!!!
in loc ca ei sa plateasca taxe de acces pe proprietate … taxa de intretinere a fondului cinegetic din CULTURILE TARANILOR DISTRUSE…. ei… vanatorii nimic… batman…batman!!!!
Singura problema este ca legea este in vigoare din 2006. Oare de ce s-au trezit abia acum?
e simplu
ponta era vanator
Intre vanatori si oieri, aleg totusi…..branza si casul. Gloantele suna nasol. Sa le tina pt. boasele lor.
Sa.i ia naiba cu parlamentul lor cu tot……nesimțiți naibii