Actualitate Recomandări

CJ: Modificări în alocarea banilor către primării. Și Bistrița primește bani

ACTUALIZARE Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a aprobat în prima ședință din acest an, una extraordinară, repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a cotei de 20% din sumele alocate din cote defalcate din impozitul pe venit și a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe 2016.

La propunerea vicepreședintelui CJ Alexandru Pugna, în comisie s-a aprobat un amendament prin care 5% din alocările inițiale să se repartizeze astfel: 450.000 lei pentru Bistrița, care avea zero lei inițial, 57.000 lei pentru Maieru, care ajunge astfel la 200.000 lei, și 51.000 lei pentru Sîngeorz-Băi, care are în total 196.000 lei. Proiectul cu acest amendament a fost adoptat în plenul CJ cu 18 voturi pentru, 3 împotrivă și 8 abțineri.

Consilierul județean PNL Eugen Curteanu a propus ca suma totală să fie distribuită în mod egal la 57 de primării, care să ia câte 175.000 lei, iar 200.000 lei să ajungă la Maieru. Totodată, 50.000 de la Beclean să meargă la Rodna. Propunerile nu au fost adoptate. ”N-am înțeles de ce unele primării sunt privilegiate și altele defavorizate și am propus această soluție ca să nu mai existe diferențieri, semne de întrebare și suspiciuni. Rezultă o medie din care toată lumea are de câștigat”, a spus Curteanu.

Președintele CJ Radu Moldovan a precizat: ”Afirmațiile despre modul cum s-a făcut repartizarea sunt doar un pic răutăcioase. Era cel mai ușor să împrțim suma la 62, dar apoi eram acuzați de socialism. Nu putem compara comune cu 700-800 de locuitori cu altele care au 6.000. Și așa sumele sunt nesemnificative pentru necesitățile pe care le au primăriile. Ar fi ideal să avem suficienți bani să mulțumim pe toată lumea”.

Cu amendamentul menționat, repartizarea finală pe unități administrativ-teritoriale a sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2016 (cote din impozitul pe venit + cote din TVA pentru echilibrare) arată astfel:

Orașe

Bistriţa (primar PSD)- 450.000 lei, Beclean (PSD) – 333.000 lei, Năsăud (PSD) – 380.000 lei, Sîngeorz-Băi (PSD) – 196.000 lei 

Comune

Bistriţa Bârgăului (PSD) – 166.000 lei, Braniştea (UDMR) – 166.000 lei, Budacu de Jos (PSD) – 166.000 lei, Budeşti (PSD) – 166.000 lei, Căianu Mic (PSD) – 380.000 lei, Chiuza (PSD) – 166.000 lei, Cetate (PSD) – 166.000 lei, Ciceu Giurgeşti (PSD) – 166.000 lei, Ciceu Mihăieşti (PSD) – 119.000 lei, Chiochiş (PNL) – 166.000 lei, Coşbuc (PSD) – 166.000 lei, Dumitra (ALDE) – 190.000 lei, Dumitriţa (PNL) – 95.000 lei, Feldru (PNL) – 143.000 lei, Galaţii Bistriței (PSD) – 166.000 lei), Ilva Mare (PNL) – 166.000 lei, Ilva Mică (PSD) – 166.000 lei, Josenii Bârgăului (PSD) – 190.000 lei, Livezile (ALDE) – 166.000 lei, Lechinţa (PSD) – 285.000 lei, Leşu (ALDE) – 166.000 lei), Lunca Ilvei (PNL) – 143.000 lei, Maieru (PNL) – 200.000 lei (77.000 + 73.000), Matei (PNL) – 95.000 lei, Măgura Ilvei (PSD) – 166.000 lei, Mărişelu (ALDE) – 166.000 lei, Miceştii de Câmpie (ALDE) – 119.000 lei, Milaş (PSD) – 119.000 lei, Monor (PSD) – 285.000 lei, Negrileşti (PSD) – 166.000 lei, Nimigea (PSD) – 190.000 lei, Nuşeni (PNL) – 166.000 lei, Parva (PSD) – 166.000 lei, Petru Rareş (PSD) – 166.000 lei, Poiana Ilvei (ALDE) – 143.000 lei, Prundu Bârgăului (PSD) – 380.000 lei (204.000 + 196.000), Rebra (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Rebrişoara (PNL) – 100.000 lei (51.000 + 49.000), Rodna (PNL) – 200.000 lei (102.000 + 98.000), Romuli (ALDE) – 175.000 lei, Runcu Salvei (PNL) – 95.000 lei, Sânmihaiu de Câmpie (ALDE) – 119.000 lei, Silivaşu de Câmpie (ALDE) – 119.000 lei, Salva (PSD) – 166.000 lei), Spermezeu (PNL) – 95.000 lei, Şanţ (PSD) – 166.000 lei, Şieu (PSD) – 166.000 lei, Şieuţ (ALDE) – 166.000 lei, Şieu Măgheruş (PNL) – 166.000 lei, Şieu Odorhei (PSD) – 166.000 lei, Şintereag (PSD) – 166.000 lei, Târlişua (PSD) – 143.000 lei, Teaca (PSD) – 190.000 lei, Telciu (indep.) – 190.000 lei, Tiha Bârgăului (ALDE) – 95.000 lei, Uriu (PSD) – 166.000 lei, Urmeniş (ALDE) – 166.000 lei), Zagra (PSD) – 166.000 lei

ȘTIREA INIȚIALĂ Consiliul Județean Bistrița-Năsăud aprobă în prima ședință din acest an, una extraordinară, repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a cotei de 20% din sumele alocate din cote defalcate din impozitul pe venit și a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe 2016, dar și sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene pentru anul 2016.

Județului Bistrița-Năsăud îi revin 5.964.000 lei din cote alocate din impozitul pe venit, 5.384.000 lei din TVA și 8.467.000 lei din sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene. ”În vederea fundamentării proiectului de hotărâre, s-a solicitat unităților administrativ-teritoriale necesarul de sume pentru anul 2016”, precizează Consiliul Județean.

Repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2016  (cote din impozitul pe venit + cote din TVA pentru echilibrare)

Orașe

Bistriţa (primar PSD)- 0 lei, Beclean (PSD) – 350.000 lei (179.000 + 171.000), Năsăud (PSD) – 400.000 lei (252.000 + 148.000), Sîngeorz-Băi (PSD) – 153.000 lei (78.000 + 75.000)

Total orașe: 903.000 lei (509.000 + 394.000)

Comune

Bistriţa Bârgăului (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Braniştea (UDMR) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Budacu de Jos (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Budeşti (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Căianu Mic (PSD) – 400.000 lei (204.000 + 196.000), Chiuza (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Cetate (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Ciceu Giurgeşti (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Ciceu Mihăieşti (PSD) – 125.000 lei (64.000 + 61.000), Chiochiş (PNL) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Coşbuc (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Dumitra (ALDE) – 200.000 lei (102.000 + 98.000), Dumitriţa (PNL) – 100.000 lei (51.000 + 49.000), Feldru (PNL) – 150.000 lei (77.000 + 73.000), Galaţii Bistriței (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Ilva Mare (PNL) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Ilva Mică (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Josenii Bârgăului (PSD) – 200.000 lei (102.000 + 98.000), Livezile (ALDE) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Lechinţa (PSD) – 300.000 lei (153.000 + 147.000), Leşu (ALDE) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Lunca Ilvei (PNL) – 150.000 lei (77.000 + 73.000), Maieru (PNL) – 150.000 lei (77.000 + 73.000), Matei (PNL) – 100.000 lei (51.000 + 49.000), Măgura Ilvei (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Mărişelu (ALDE) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Miceştii de Câmpie (ALDE) – 125.000 lei (64.000 + 61.000), Milaş (PSD) – 125.000 lei (64.000 + 61.000), Monor (PSD) – 300.000 lei (153.000 + 147.000), Negrileşti (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Nimigea (PSD) – 200.000 lei (102.000 + 98.000), Nuşeni (PNL) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Parva (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Petru Rareş (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Poiana Ilvei (ALDE) – 150.000 lei (77.000 + 73.000), Prundu Bârgăului (PSD) – 400.000 lei (204.000 + 196.000), Rebra (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Rebrişoara (PNL) – 100.000 lei (51.000 + 49.000), Rodna (PNL) – 200.000 lei (102.000 + 98.000), Romuli (ALDE) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Runcu Salvei (PNL) – 100.000 lei (51.000 + 49.000), Sânmihaiu de Câmpie (ALDE) – 125.000 lei (64.000 + 61.000), Silivaşu de Câmpie (ALDE) – 125.000 lei (64.000 + 61.000), Salva (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Spermezeu (PNL) – 100.000 lei (51.000 + 49.000), Şanţ (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Şieu (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Şieuţ (ALDE) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Şieu Măgheruş (PNL) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Şieu Odorhei (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Şintereag (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Târlişua (PSD) – 150.000 lei (77.000 + 73.000), Teaca (PSD) – 200.000 lei (102.000 + 98.000), Telciu (indep.) – 200.000 lei (102.000 + 98.000), Tiha Bârgăului (ALDE) – 100.000 lei (51.000 + 49.000), Uriu (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Urmeniş (ALDE) – 175.000 lei (89.000 + 86.000), Zagra (PSD) – 175.000 lei (89.000 + 86.000)

Total comune: 10.175.000 lei (5.185.000 + 4.990.000)

Suma pentru drumuri, 8.467.000 lei, va rămâne în bugetul CJ pe 2016: ”În urma analizării din punct de vedere tehnic și economic a adreselo primite s-a constatat faptul că multe unități administrativ-teritoriale nu au proiecte în derulare care să necesite alocare din aceste sume sau consideră util ca suma să fie alocată pentru întreținerea sau modernizarea drumurilor județene. Având în vedere necesitatea continuării și finalizării unor lucrări de drumuri și poduri sau începerea altora care necesită intervenții, ținând cont și de lungimea drumurilor județene, după consultarea primarilor propunerea este ca suma de 8.467.000 lei să fie alocată bugetului propriu al județului”.

Ședința CJ are loc marți 5 ianuarie, de la ora 14.00.

Etichete

7 comentarii

  • Ca de obicei RAdu Moldovan da bani mai multi la primariile unde sunt primari PSD , sau prieteni foarte buni ai dansului. Lechinta mai mult decat Sangeorz Bai . Maieru, Spermezeu incomparabil mai putin decat alte comune de talia lor . Mancate-ar amanetu sa te manca de ce esti . Cel mai conducator bun al judetului .

  • Macar acum ,ar trebui sa va ganditi,ca in loc sa faceti drumuri peste pasuni si paduri ,unde nu locuieste nimeni ,sa faceti legatura intre Strugureni si Zoreni.Oamenii din satele acelea nu-si pot duce copiii la scoala si bolnavii la spital ,decat cu elicopterul!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.