Actualitate

Gaudeamus igitur! Absolvenţii Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu”, paradă pe pietonal (FOTO)

Absolvenţii promoţiei 2015 a Colegiului Naţional "Liviu Rebreanu" Bistriţa şi-au luat la revedere de la şcoală, profesori şi colegi. Cei 225 de elevi din cele opt clase a XII-a au participat la o paradă, pe pietonal, apoi la o festivitate organizată în incinta Teatrului de vară în prezenţa rudelor şi prietenilor.

Directorul Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, prof. Constantin Rus, a spus, în deschiderea festivităţii, că promoţia 2015 este una dintre cele mai performante din istoria liceului.

Constantin Rus paradaSunt 225 de absolvenţi ai aceste promoţii. S-au pregătit în cele opt clase în specializările pe care le are Colegiul Naţional Liviu Rebreanu, două de matematică-informatică intensiv, două clase de ştiinţe ale naturii din care una bilingvă engleză, două clase de filologie din care una intensiv franceză şi o clasă de istorie-ştiinţe sociale. Nu avem nicio clasă cu mai puţin de 28 de elevi”, a spus Constantin Rus.

Directorul CNLR Bistriţa a adăugat că, dintre cei 225 de elevi absolvenţi, 165 au obţinut medii generale peste 9.00.

„În procent de 75,11%, elevii acestei promoţii au obţinut medii generale peste 9.00. Felicitări acestei generaţii! Fie care aceste note pe care le-aţi obţinut să vă fie de folos astfel încât la întâlnirea de 10 ani să putem spune că notele acestea au acoperit valoarea care s-a materializat în activitatea voastră academică şi, după aceea, în lumea reală, în piaţa colosală, în această lume ieşită din minţi în care voi, cei 225, cei care astăzi părăsiţi CNLR va trebui să înotaţi, să ştiţi să o faceţi şi va trebui să ajungeţi la ţintele pe care vi le-aţi stabilit voi, părinţii voştri şi pentru care aţi fost susţinuţi cu atât de multă generozitate de colectivul didactic de la CNLR”, a spus profesorul Constantin Rus.

CLICK PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII

În aplauzele asistenţei, elevii cu cele mai bune rezultate la învăţătură au fost invitaţi apoi pe scenă şi premiaţi.

parada Liviu 2 parada Liviu 3 parada Liviu 4 padara Liviu 9 parada Liviu 6 parada Liviu 7 parada Liviu 5 parada liviu 8

12 comentarii

  • Ce parere aveti de cel pe care nu pot sa-l numesc profesor la Liviu- domnul Pop Ioan.
    In sala au fost o multime de penticostali si baptisti. E permis sa jignesti atatia oameni in public.
    Rares – este deasemenea penticostal, canta la chitara in Biserica Penticostala. A FOST JIGNIT IN PUBLIC. Isi va aminti mereu de discursul lui Ioan Pop… un om care si-a declarat deschis, de mai mult timp ura impotriva celor care sunt de alta religie decat cea majoritara. Nu ma mir ca Rares pleaca in SUA. Pacat ca ramane cu acest gust amar, el si ceilalti de aceeasi religie, care nu au fost putini in sala si ai caror copii au fost chemati in fata pentru premiere.

    • Sunt buni pocaitii doar cand va puteti lauda cu diplomele castigate pe merit.
      Oricum, plagiatorii sunt pusi in functii bune. Ca ei stiu sa insele, sa fure, sa minta. Unul pocait ca Rares nu ar avea loc. Mai bine sa plece acolo unde cinstea e acolo unde ar trebui sa fie. La loc de cinste

    • :O) Nu pot pleca, fiindca unii trebuie sa duca si Rombatul ( lasat mostenire de ceausescu ) cu ei…

  • Ioan Pop nu repreinta Liviu Rebreanu. Pacat ca multi au plecat acasa raniti din cauza unui om fara bun simt.
    Costica Rus trebuia sa intervina.
    Dupa ce l-ati laudat atat de mult pe Rares, domnule director, ati permis ca cineva sa se lege de religia lui.

  • Acest asa zis „profesor” trebuie sa fie reclamat la Consiliul National impotriva discriminarii. Trebuie exclus din invatamant cu pierderea tuturor drepturilor, inclusiv libertatea. Intr-o tara civilizata era asteptat de politie si dus la puscarie.
    De data aceasta a gafat foarte rau pentru el. Cu proba video. Asteptam institutiile statului sa se autosesizeze.

  • „Absolvenţii promoţiei 2015 a Colegiului Naţional Liviu Rebreanu Bistriţa ” nu sunt toti elevii? Cum este posibil sa nu fie urcati pe scena toti? Cei care au avut sub media 9 nu au fost chemati!!! La alte licee erau sefi de promotie si se mandreau cu ei. Ptr ce au imbracat si ei roba si au avut invitati parintii? Mare rusine si gust amar …

  • Cum adica a gafat? Pentru cei care nu stiu despre ce este vorba, rog sa se abtina!
    Domnul profesor Ioan Pop a incercat sa faca o comparatie intre extremele clasei. Nu ca as avea o problema cu persoanele de alta confesiune (confesiune si nu religie!), doar ca mi se pare absurd sa acuzam pe nedrept o persoana pentru o gluma.
    Tin sa mentionez ca dansul (dl. Pop) este un om extraordinar cu un foarte bun simt al umorului si o filozofie de viata demna de urmat!
    Rog sa nu va atacati. Mi-am spus doar parerea despre evenimentele intamplate cu o seara in urma. La urma urmei, inclusiv marile personalitati ale lumii mai fac greseli (vezi Barack Obama „We killed some folkes” ).
    Numai bine si o seara placuta sa aveti! Felicitari tuturor absolventilor si lui Rares Buhai!

  • Pop Ioan a fost in calitate de profesor si nu pe post de comediant. Daca ii place sa glumeasca o poate face intr-un cadru organizat, intr-un bar de zi sau de noapte cu o sticla de palinca asa cum ii place . Dumnealui a glumit pe seama unor cetateni ai acestui oras. A jignit niste cetateni care nu frecventeaza aceleasi baruri si restaurante ca si dumnealui. Asta este discriminare. Si e pedepsita de legile din Romania. Sa nu uitam ca pentru alegerile pentru presedinte ni se spunea sa nu votam un cetatean care nu este ortodox. Dar se pare ca Dumnezeu a intors inimile oamenilor si au votat un neortodox. Sa nu uitam ca CNLR se mandreste cu faima adusa prin castigarea a 9 medalii olimpice de un neortodox. Nu cerem respect. Cerem doar sa nu ne jigniti in public. Stim ca o faceti in particular. Asta e treaba voastra. Nu ne pass. Ne pasa atunci cand la o festivitate de premiere se aduc injurii unor cetateni.

  • Deja deveniti absurzi. Domnul Pop nu frecventeaza barurile, restaurantele si palinca nu-i place defel, in schimb il puteti gasi cam in fiecare zi in Padurea Ghinzii, sau pe terenul de sport. Acum, hai sa punem in balanta ce s-a intamplat in cursul zilei de ieri, cand un parinte a pornit o cearta in incinta liceului pentru ca mai apoi sa se mute la banchetul absolventilor. Voua vi se pare normal? Mie unul nu.
    Oricum, nu vad de ce ar avea de suferit de pe urma acestei intamplari. Discriminare e doar in capul vostru incapabil de a vedea imaginea de ansamblu.

  • Nene/tanti „ospataru-securistu” (sau cum te-o fi chemand), cand scrii matale „Sustinem … ” inseamna ca esti de acord cu initiativa respectiva, corect? Ai un nume si prenume cu care sa iti semnezi aceasta optiune, sau doar un pseudonim pe care il schimbi cand doresti?
    Inainte de a cere matale examen psihologic pentru preoti, ai fi de acord sa il ceri pentru parlamentari, ministri etc?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS