Actualitate

Rareş Buhai, mesaj emoţionant la final de liceu: Haideţi să scriem istoria cu demnitate!

Cel mai medaliat elev la olimpiade internaţionale din istoria României, Rareş Buhai, s-a despărţit de şcoala căreia i-a adus atât de multă glorie în cei patru ani de liceu - Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" Bistriţa transmiţând un mesaj emoţionant. Îl aşteaptă de acum încă două concursuri internaţionale.

„Sunt mândru că mă aflu astăzi aici la absolvent al CNLR. Au trecut patru ani minunaţi, ani care au contribuit în mod esenţial în dezvoltarea mea ca persoană, iar experienţa liceului a jucat un rol foarte important în acest proces. Vreau să le mulţumesc celor care au fost alături de mine în aceşti ani, colegilor, profesorilor, conducerii şcolii şi tuturor celorlalţi care au făcut ca timpul să treacă atât de repede şi de frumos. Îmi pare bine că am putut reprezenta cu succes CNLR, oraşul şi ţara la competiţiile la care am participat şi sper că rezultatele mele vor motiva cât mai mulţi elevi să urmărească performanţa şi să nu se mulţumească cu puţin”, a spus Rareş Buhai.

Olimpicul a completat că, în opinia lui, educaţia de calitate este probabil cel mai mare atu pe care îl poate avea un tânăr atunci când păşeşte în viaţa de adult.


„Vă încurajez pe toţi să continuaţi să învăţaţi, să vă lărgiţi orizonturile şi să căutaţi să excelaţi în domeniile în care veţi profesa. Probabil mulţi dintre noi suntem cuprinşi de un sentiment de tristeţe şi multora ni se pare că totul s-a terminat. Totuşi, abia acum începe totul. Liceul a avut rolul de a ne aduce până aici. De azi înainte noi suntem cei care vom avea impact asupra societăţii, noi suntem cei care scriem de acum istoria. Haideţi să scriem această istorie cu demnitate! Mult succes generaţiilor care ne vor lua locul. La revedere, CNLR!”, a spus Rareş Buhai.

Directorul Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, Constantin Rus, i-a mulţumit şi i-a oferit o diplomă de excelenţă.

Rares diploma 1 Rares diploma 4 Rares diploma 2 Rares diploma 3

„Pentru prima dată în istoria României, un elev de la Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu” este câştigătorul celor mai multe medalii la olimpiadele internaţionale, opt de aur şi una de argint. Este un lucru remarcabil pentru familia lui, pentru familia noastră, a colectivului didactic de aici, pentru Bistriţa că acest tânăr care a făcut istorie, elev eminent, cu mult bun simţ şi care poate fi ales model de mulţi dintre noi a învăţat în şcoala noastră. Suntem mândri că l-am avut elev pe Rareş Buhai din clasa a XII-a A care, în istoria olimpiadelor internaţionale din România, este de departe pe primul loc şi încă nu a spus totul fiindcă mai are anul acesta încă două concursuri internaţionale. Felicitări, Rareş! Suntem onoraţi să fim contemporani cu tine! „, a spus Constantin Rus.

Pe diploma acordată lui Rareş Buhai, conducerea CNLR a scris: „pentru cele mai bune rezultate la olimpiadele internaţionale în istoria de peste 100 de ani a CNLR Bistriţa”.

Directorul CNLR Bistriţa l-a invitat apoi pe scenă şi pe profesorul Constantin Gălăţan, mentorul şi antrenorul lui Rareş Buhai, căruia i-a înmânat de asemenea o diplomă de exclenţă.

Constantin Galatan diploma 1 Constantin Galatan diploma 2 Constantin Galatan diploma 3 Constantin Galatan diploma 4

„Această generaţie este una de copii valoroşi. Ea a lansat deja pe orbită o stea, pe Rareş, dar această generaţie mai are multe de spus pentru sunt tineri care performează încă din timpul şcolii generale sau a liceului, aşa cum, cu strălucire, a făcut-o Rareş. Sunt alţii care în perioada facultăţii, acolo unde întâlnesc un domeniu care le place, reuşesc să dea măsura valorii lor şi sunt alţi foarte mulţi tineri care abia după terminarea educaţiei formale, după absolvirea facultăţii, ajung să realizeze lucruri de o manieră spectaculoasă, devenind profesionişti de mare succes, avocaţi de renume, medici, ingineri, antreprenori şi aşa mai departe. Există speranţă şi să aveţi această speranţă că oricare dintre voi poate realiza în viaţă lucruri care acum par greu de imaginat. Mai am şi un gând puţin egoist: eu sper ca, odată cu terminarea facultăţii, o parte dintre voi să reveniţi în oraş în calitate de medici, de ingineri, de arhitecţi, profesori, politicieni, să faceţi ca oraşul acesta să strălucească, să fie un oraş din care tinerii nu mai vor să plece, ci unul în care tinerii îşi doresc să se întoarcă, să muncească, să-şi trăiască viaţa. Toate gândurile mele bune şi mult, mult noroc să aveţi”, a spus Constantin Gălăţan.

Rareş Buhai a susţinut deja Bacalaureatul în sesiune specială, l-a promovat cu succes, obţinând media 9,63, iar acum se pregăteşte de ultimele două concursuri internaţionale de informatică la care va reprezenta România în calitate de elev al CNLR.

Timp Online îl felicită pentru extraordinara sa performanţă şi îi urează mult succes în viaţă şi carieră!

Citiţi AICI primul interviu pe care Rareş Buhai l-a acordat publicaţiei noastre din care am aflat că el cântă la chitară şi joacă fotbal. Cu toate acestea, cinci ore pe zi nu se dezlipeşte din faţa computerului. Are o minte de aur cu care l-a înzestrat Dumnezeu, dar înţelege că nu o poate şlefui dacă nu munceşte.

Cristiana Sabău

2 comentarii

  • Bistrita, a mai avut multe personalitati de renume national si international,
    insa am impresia, ca Rares Buhai, ia cam depasit pe toti, si asta la o varsta
    frageda.
    Sper sa ramana constient, de asteptarile si sansele, care le va mai avea!!
    Sincere urari de sanata, fericire si succes in continuare !!!!

  • Felicitari parintilor ca au stiut cum sa gestioneze binecuvantarea lui Dumnezeu!
    Scoala si profesorii au de recuperat ceea ce acest sistem postdecembrist a alterat. A alterat cu demnitatile date politic demnitatea data de cer.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS