O maşină în care se aflau trei persoane a fost implicată într-un accident rutier la Podirei, autoturismul ajungând într-un şanţ la marginea drumului. Toate persoanele implicate în accident au reuşit să iasă din autoturism, sunt conştiente, dar au suferit diverse traumatisme.
„Cele trei victime au fost transportate la spital, una dintre ele suferind, imediat după producerea accidentului, un episod de pierdere de cunoştinţă. Cele trei persoane au fost stabilizate şi vor primi îngrijiri medicale suplimentare la UPU-SMURD”, a precizat ISU Bistriţa-Năsăud.
Sursa foto: ISU Bistriţa-Năsăud
Oprit intr-un cap de pod. Santuri adanci, poduri/podete fara nicio protectie. Tot drumul Bistrita-Cluj e asa. Ai derapat un pic, te opresti direct in pod, caci altundeva nu ai unde. Drumuri facute doar pentrua fi si zeci de accidente trase la indigo in ultimii ani