Actualitate

Accident cumplit la Nimigea de Jos. BMW lovit de tren, șoferul e grav rănit

O mașină marca BMW a fost lovită de tren în urmă cu puțin timp pe raza localității Nimigea de Jos. Impactul a fost atât de puternic încât mașina s-a făcut zob, iar șoferul a rămas blocat între fiarele ei. Starea lui este foarte gravă. A fost solicitat un elicopter SMURD.

La locul accidentului intervin pompierii militari din Năsăud cu modulul SMURD format dintr-un echipaj de prim ajutor și echipaj de descarcerare, cu sprijinul echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD.

Șoferul autoturismului, un tânăr care se numește Robert, are 18 ani și este din Nimigea de Jos.

Tânărul nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată semnalizată acustic și luminos cel mai probabil orbit de soare. Autoturismul a fost împins pe șine de trenul accelerat Cluj-Napoca – Galați pe o distanță de peste 200 de metri.

Echipajele medicale au decois să cheme un elicopter SMURD care să-l transporte la o unitate medicală specializată care să-i salveze viața. Elicopterul a aterizat pe câmp în jurul orei 12.30, chiar lângă calea ferată.

La locul accidentului s-au adunat zeci de oameni, majoritatea localnici, inclusiv familia tânărului care a țipat încontinuu: ”Vai, Robert!”, ”Nu se poate!”.

De 10 minute au avut nevoie pompierii să-l scoată pe șofer din mașină

”Pompierii militari au găsit victima de sex masculin, în vârstă de 18 ani, în stare de inconștiență, încarcerată.

Echipajul de descarcerare a procedat pentru îndepărtarea unor elemente de caroserie, pentru asigurarea accesului către victima și extragerea acesteia în condiții de siguranță, fără a-i agrava leziunile deja suferite.

După aproximativ 10 minute, victima a fost extrasă și predată echipajelor SMURD.

La scurt timp a aterizat un elicopter SMURD, în apropierea locului producerii accidentului feroviar, iar după stabilizare și pregătire pentru transportul aerian, victima a fost preluată inconștientă de către aeronavă și transportată la un centru de traumă din municipiul Târgu Mureș.

Cele aproximativ 150 de persoane care călătoreau cu trenul au fost verificate din punct de vedere medical, niciuna dintre acestea nu a avut de suferit in urma impactului”, a trnsmis ISU Bistrița-Năsăud.

Poliția a deschis dosar penal

”Astăzi, polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud și cei ai Biroului Județean de Poliție Transporturi au intervenit la un accident feroviar semnalat în Nimigea de Jos.

La locul evenimentului polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din Nimigea de Jos a fost accidentat de trenul Inter Regio Cluj-Napoca – Galați la o trecere la nivel cu calea ferată.

În urma accidentului șoferul autoturismului a suferit leziuni care au necesitat transportul la spital unde urmează să-i fie recoltate și mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, starea de sănătate a acestuia nepermițând testarea cu aparatul etilotest.

Traficul feroviar în zonă a fost afectat pe durata cercetării locului accidentului, locomotiva suferind avarii.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului”, a transmis Poliția.

Un salvator din echipa de scafandri, printre primii la locul accidentului

Un scafandru a ajuns printre primii la accidentul feroviar. Salvatorii de la echipajul de descarcerare l-au găsit în mașina lovită de tren, acordând prim ajutor victimei inconștiente, cu stabilizarea începută, iar ulterior a ajutat la extragerea tânărului încarcerat.

Nu a plecat de acolo decât după ce victima a fost urcată în echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

Plt. Bindea Bogdan face parte din echipa de scafandri a ISU Bistrița-Năsăud, este pompier-salvator cu experiență pe stingere și prim ajutor calificat.

3 comentarii

  • Temă de discuție de cel puțin 20 de ani de zile
    De ce nu sunt bariere semnalizate, întreținere, comportament..etc
    Și vor mai fi și alte accidente.
    Previzibil.

    2
    13
    • Erau in functiune semnalele acustice si luminoase, dar asta nu a schimbat nimic. Cred ca responsabilizarea participantilor la trafic este marea problema, si aici ma includ si pe mine. Drumuri bune va doresc!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS